Povestea unui tânăr care a crescut cu un tată abuziv: „Prezența lui ne-a dăunat mai mult decât absența”

Eduard Andrei Vasile, profukool, a avut curajul să își spună povestea despre traiul alături de tatăl abuziv.
  • Publicat:

În doar câteva zile, un om complet necunoscut mi-a devenit sursă de putere și inspirație. Mai tânăr decât mine cu 10 ani, dar „călit” de experiențe de viață, Eduard Andrei Vasile, alias Profukool pe Instagram, este acum un tânăr de 27 de ani care caută să ajute – prin consiliere și articole publicate pe site-ul nostru – copii, tineri și adulți care se confruntă cu probleme în mediul familial. Pentru că de acolo pleacă multe dintre traumele pe care le avem. În paralel, este profesor de limba engleză.

Eduard a avut curajul să se deschidă în fața cititorilor „Ce se întâmplă, Doctore?”, să își spună povestea despre traiul alături de un om care putea să frângă destinele tuturor, dacă mama lui nu ar fi luat decizia de a divorța. Mai jos, povestea spusă chiar de el.

Nu îmi amintesc să fi primit vreodată un cadou de la tata

Știm că nu ne putem alege nici familia, nici vecinii. Cu toate acestea, zicala nu te încălzește prea mult, mai ales când crești cu un părinte abuziv, care nu își îndeplinește rolul, ba din contră, devine un inamic al familiei.

M-am născut în urmă cu 27 de ani în București, într-o familie modestă. Tata era sculer-matrițer iar mama este asistent medical, avându-i și pe părinții ei, bunicii mei, în același domeniu.

Am locuit până la 17 ani într-un apartament cu două camere din cartierul Titan al Bucureștiului. Nu ne-a fost ușor, având și o soră mai mică și încercând să ne găsim locul într-un spațiu atât de mic.

Tata nu a știut niciodată ce clasă sunt sau în ce liceu învăț. Nu i-a păsat vreodată de reușitele mele, nu a fost la curent cu nimic din viața mea și nici măcar nu îmi spunea „La mulți ani!” de ziua mea. Asta pentru că nu știa că este ziua mea.

Nu îmi amintesc să fi primit vreodată un cadou de la tata, dar, sincer să fiu, nici nu îmi doream.

Îmi amintesc în schimb jignirile la care eram supuși toți membrii familiei. Pe bunica, mama mamei, o jignea și o insulta că „și-a permis” să îi crească copiii (pe mine și pe sora mea), deși bunica îi gătea, îi spăla șosetele și era mediator în conflicte.

Ulterior jignirile au fost proiectate asupra mamei, pe care o făcea femeie de moravuri ușoare. De ce? Nu știm nici astăzi.

De multe ori găseam prezervative folosite în mașina lui

În anul 1999 mama a rămas însărcinată, în 2000 venind pe lume sora mea. Sarcina a devenit una toxică, tata insistând să avorteze. Mama și bunica nici nu concepeau așa ceva. Îmi amintesc câte lacrimi a vărsat mama, eu neînțelegând ce se întâmplă.

Din motive neștiute, dar probabil evidente, sora mea s-a născut cu dislalie polimorfă: nu își poate mișca limba. Cu toate acestea, a reușit și ea în domeniul medical și mă bucur de parcursul ei atât de frumos. Chiar este un copil bun, sufletist, empatic – exact cum ne-a învățat bunica.

Ani mai târziu, tata i-a spus surorii mele că nu a dorit-o pe lume. Firește că nu vom putea uita asta niciodată.

Tata nu a contribuit la cheltuielile din casă, mama și bunica asigurându-ne tot ce aveam nevoie. Ascundea bani în valută sub saltea. De multe ori găseam prezervative folosite în mașina lui.

Stai pentru copii!
De aceea n-a divorțat atâta amar de vreme. Pentru noi.

De multe ori stau și mă întreb cum ar fi fost să fi avut o figură paternă în viețile noastre. Știm că un tată asigură, poate chiar și simbolic, siguranța familiei, a soției și a copiilor. Pentru mine este o himeră, dar pot să îmi dau seama că lucrurile ar fi stat altfel.

Nu aștept lauri și nici statui, dar sunt convins că parte din înțelepciunea pe care o am acum o datorez tatălui meu, sau mai bine zis lipsei lui. Prezența lui ne-a dăunat mai mult decât absența.

Atât a putut, este evident. Pot să-l judec? Aș putea, dar cu ce folos? Suntem fericiți că în 2014 divorțul s-a finalizat și ne-am recăpătat cu toții libertatea emoțională.

Mama a fost victima unor lozinci datate din comunism: „Stai pentru copii!” De aceea n-a divorțat atâta amar de vreme. Pentru noi.

Ar fi fost mai bine să o facă mai devreme? Absolut! De aceea mereu când susțin workshopuri despre relații îndemn audiența să nu se complacă în relații mai mult decât toxice, chiar abuzive. Și niciodată să nu rămâi alături de un om agresiv, fizic sau verbal, „pentru copii”.

Ce poți face pentru copii este să pleci și să aduci normalitatea și echilibrul în viețile voastre.

Mama s-a reîntâlnit cu primul ei iubit din copilărie, s-au căsătorit iar acum avem parte de un tată vitreg care ne oferă mai mult suport decât am primit vreodată din partea tatălui biologic.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc