Divorţul părinţilor: cum trebuie gestionat pentru a nu afecta sănătatea mentală şi emoţională a copiilor

Psihologul Andra Tănăsescu a explicat cum ar trebui părinţii să gestioneze un divorţ dacă este şi un copil implicat.
Divorţul părinţilor: cum trebuie gestionat pentru a nu afecta sănătatea mentală şi emoţională a copiilor
FOTO: shutterstock / Divorţul părinţilor: cum trebuie gestionat pentru a nu afecta sănătatea mentală şi emoţională a copiilor

În anul 2019 numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau pe cale administrativă a fost de 30197, în scădere cu 660 divorţuri comparativ cu anul 2018. Rata divorţialităţii a scăzut de la 1,39 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2018, la 1,36 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2019, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Cu toate acestea, foarte puţine studii “măsoară” şi impactul devastator pe care îl manifestă divorţurilor asupra sănătăţii mentale şi emoţionale asupra copiilor.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, în speţe de divorţ, de cele mai multe ori, copilul pică la mijloc şi este cel care suferă cel mai mult. Profunzimea impactului depinde de mai mulţi factori: vârsta, nivelul de înţelegere şi maturitate, alte persoane care pot fi implicate, motivul divorţului, modul în care gestionează părinţii, reacţiile acestora unul faţă de altul sau faţă de copil etc.

“În momentul în care doi adulţi decid să divorţeze, este foarte important cum gestionează despărţirea. Lucru valabil atât pentru propria lor linişte sufletească, cât şi pentru echilibrul psiho-emoţional al copilului. Şi pot exista (cel puţin) două scenarii: (1) Unul în care copilul este afectat de divorţul celor doi şi (2) altul, în care impactul divorţului este foarte mic asupra copilului. Una dintre situaţiile în care copilul este afectat puternic este atunci când pică la mijloc, victimă, în războiul părinţilor. Atunci când aceştia încheie relaţia cu focuri de artificii, cu certuri, ameninţări, şantaj emoţional etc., copilul poate fi marcat puternic. Acesta poate trage concluzia că este de vină, ori că va fi respins de către un părinte dacă „se aliază” cu celălalt. Se va simţi vinovat de fiecare dată când va vorbi cu unul dintre părinţi, în lipsa celuilalt. Ba mai mult, poate simţi teamă şi vină dacă îşi va manifesta propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinţi”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, printr-un astfel de model, copilul învaţă o lecţie greşită despre gestionarea emoţiilor, a conflictelor, a durerii şi va ajunge în relaţii toxice ca şi adult. Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor şcolare, tendinţă de izolare socială, ataşamente nesănătoase faţă persoane şi dependenţă de substanţe.

Cum putem preveni toate aceste lucruri? Începem prin a ne gestiona pe noi.

“Ca adulţi, este nevoie să ne gestionăm întâi propriile gânduri, emoţii şi comportamente. În general, în cazul oricărei despărţiri, procesul este dureros, greoi şi ne face să scoatem orgoliul ca şi scut de protecţie. Acest mic-mare monstruleţ este cel mai puternic inamic al nostru. Ne face să ne manifestăm furia şi durerea în moduri care pot răni. Înainte de a acţiona, întreabă-te: Ce este dincolo de ego-ul rănit? Cum ai reacţiona, dacă priveşti dincolo de orgoliul? Ce reacţii şi acţiuni îşi pierd rostul? Odată ce ţi-ai răspuns la aceste întrebări, pune în aplicare!”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Cum gestionăm momentele critice?

De altfel, specialistul ne propune 4 modalităţi prin care putem gestiona aceste moment critice.

Gestionează-ţi propria durere şi opreşte-te din a-i mai provoca şi celuilalt! “Amândoi suferiţi, într-un fel sau altul. Unii maschează suferinţa cu o falsă putere, în timp ce alţii o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simţim durere atunci când ne despărţim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi. Cu toţii ieşim complet din zona de confort, din obişnuinţe, familiar, odată cu încheierea unei relaţii. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine, să dăm timpului timp şi să ne ocupăm de propria vindecare. Care, ca să fie pe bune, înseamnă întâi să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înţelege că este ceva natural să fii trist şi să îţi manifeşti emoţiile, ca să poţi fi echilibrat şi fericit”, declară psihologul.

Discută deschis cu partenerul. “Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora şansa să vă vindecaţi în totalitate, odată ce totul se încheie. Şi asta să o faceţi cu compasiune, empatie şi răbdare. Să vă ascultaţi dincolo de orgoliu, dincolo de măşti şi de roluri. Purtaţi o discuţie de la inimă la inimă, sinceri şi deschişi. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să îşi gestioneze el/ea propriile situaţii similare, pe care le va trăi ca adult”, spune specialistul.

Explicaţi-i copilului ce se întâmplă. “Copilul are nevoie să înţeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. Rămâneţi părinţii lui şi îl/o iubiţi indiferent de ce se întâmplă între voi (părinţii). Nu este nevoie să aleagă o „tabără”. Iubirea voastră faţă de el nu este condiţionată de relaţia dintre voi, ca şi adulţi. Are dreptul şi spaţiul să manifeste ceea ce simte şi crede despre această situaţie. Este în regulă să plângă şi să fie trist! Vor avea loc schimbări în viaţa lui/ei şi este nevoie să ştie care vor fi acestea. Dacă nu înţelege ceva, sunteţi acolo să îi explicaţi, atunci când se simte pierdut sau confuz. Poate oricând să vorbească despre ceea ce simte”, este de părere Andra Tănăsescu.

Vorbiţi cu cineva despre asta. “Fie că este un/o prieten/ă, cineva din familie sau un terapeut, vorbiţi despre ceea ce simţiţi. Dacă nu vă simţiţi confortabil să faceţi asta, atunci scrieţi într-un jurnal. Iar, atunci când simţiţi că vă cuprinde furia, folosiţi această energie – faceţi curat, scrieţi, dansaţi, plantaţi flori, etc. Energia furiei este puternică şi, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv şi rezolvăm două lucruri deodată – facem ceva constructiv şi ne eliberăm în proces”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.