Peste 20 milioane de oameni sunt diagnosticaţi anual cu diverse forme de cancer și se estimeazǎ cǎ numǎrul lor va creşte cu peste 70% ȋn urmatorii 20 de ani. Cele mai frecvente tipuri de neoplazii sunt cancerul de sân, plămân, colon și prostată.
Boala neoplazicǎ reprezintǎ astfel o problemǎ majorǎ de sǎnǎtate publicǎ, iar prevenirea, diagnosticul precoce şi tratamentul curativ sunt esenţiale. Dezvoltarea moleculelor noi chimioterapice, alǎturi de radioterapie şi tehnici chirurgicale, au determinat scǎderea mortalitǎţii acestei boli, dar şi creşterea riscului de apariţie a efectelor adverse ale terapiei oncologice.
Dintre reactiile adverse ale chimio- si radioterapiei, toxictatea cardiovasculara este cea mai de temut, fiind asociata cu mortalitate crescuta. Astfel, un om vindecat de cancer poate dezvolta ulterior boală cardiovasculară, uneori ireversbilă.
În consecință, s-a creat o ramură medicală nouă, cu puternic caracter interdisciplinar, denumită cardio-oncologie, care include medici cardiologi, oncologi, hematologi, radioterapeuți și chirurgi.
Aceștia lucrează în echipă pentru a stabili schema optimă de tratament al cancerului pentru fiecare pacient în parte, cu riscul cel mai mic de reacții adverse, monitorizează pacientul pe parcursul terapiei, dar și la distanță, după terminarea acesteia.
Dacă totuși efectele adverse ale terapiei oncologice apar, ele vor fi diagnosticate prompt și tratate tot cu ajutorul echipei de cardio-oncologie.
Cardiotoxicitatea apare la cel putin o treime dintre pacienții oncologici care primesc tratament specific și poate debuta precoce, după primele ședințe de chimio- sau radioterapie, sau tardiv, chiar și după 5-10 ani de la terminarea chimio- și radioterapiei.
Toxicitatea cardiovasculară are mai multe forme de prezentare. Cel mai des, toxicitatea cardiacă poate afecta direct mușchiul inimii prin moartea lui sau mai rar prin “paralizia” funcției acestuia, iar consecutiv pompa inimii se reduce semnificativ și pacientul dezvoltă insuficiență cardiacă, de cele mai multe ori ireversbilă, cu risc mare de deces, în ciuda tratamentului cardiovascular maximal.
De obicei, insuficiența cardiacă apare după cel puțin 6-12 luni de terapie oncologică sau chiar după câțiva ani de la terminarea acesteia, iar pacientul resimte oboseala marcantă, respirație grea la eforturi mici sau chiar la repaus și mărire de volum a gambelor și a abdomenului, uneori cu scăderea poftei de mâncare și greață.
De asemenea, chimioterapia și radioterapia pot afecta arterele inimii, cu îngustarea calibrului acestora prin depunere de colesterol, cu apariția de angină pectorală și chiar infarct miocardic.
Riscul este mai mare la pacientul sedentar, fumător, supraponderal sau obez, cu hipertensiune arterială, cu nivel crescut de grăsimi în sânge și diabet zaharat. Bolnavul acuză durere în piept, uneori cu iradiere pe mâna stângă, către mandibulă sau în toracele posterior, cu caracter de apăsare, apărută la efort, la stres emoțional negativ, după o masă copioasă sau în repaus, cu durată variabilă, însoțită sau nu de respirație grea, transpirații, greață, vărsături.
Prin același mecanism, chimioterapia este responsabilă de afectarea arterelor din alte teritorii: cerebral, carotidian, renal, membre inferioare, iar radioterapia determină calcificări la nivelul acestor artere, manifestări survenite după cel putin 5 ani de la încheierea acesteia.
Valvele inimii pot fi afectate de tratamentul oncologic, mai ales dacă există o boală preexistentă la acest nivel, iar pacientul poate fi complet asimptomatic sau resimte respirație grea până la sufocare, oboseală și uneori își pierde starea de conștiență.
Apariția aritmiilor este un alt efect advers al chimioterapiei, acestea putând avea ritm rapid sau lent, cu durată scurtă sau crescută, uneori fara revenirea la ritmul normal al inimii, iar simptomele includ palpitații, angină pectorală, oboseală sau leșin.
Mai rar, chimioterapia poate induce inflamația pericardului, iar radioterapia poate contribui la hipertensiune pulmonară, complicații care pot avea un prognostic rezervat.
Diagnosticul cardiotoxicitatii este stabilit de medicul cardiolog în cadrul echipei de cardio-oncologie și se bazează pe evaluare multimodală, care include anamneza, examinarea clinică și investigații paraclinice.
Electrocardiograma este esențială în urmărirea pacientului oncologic, iar ecografia cardiacă este cel mai important test, deoarece evaluează funcția inimii, dimensiunile cavităților și valvele.
În cazuri selecționate, se pot folosi investigații suplimentare precum rezonanța magnetică cardiacă sau tomografia computerizată toracică.
Prevenția cardiotoxicității este elementul cheie în cardio-oncologie, iar consultația inițială cardiologică, anterior începerii tratamentului pentru cancer, este esențială.
Cardiologul identifică factorii de risc cardiovascular, optimizează tratamentul și stabilește riscul de cardiotoxicitate, iar monitorizarea ulterioară asigură detectarea precoce a eventualelor complicații.
În concluzie, cardiotoxicitatea este cea mai severă reacție adversă a chimio- și radioterapiei și variază de la forme asimptomatice până la insuficiență cardiacă și deces.
Cardio-oncologia permite o evaluare personalizată multidisciplinară a pacientului oncologic, cu stabilirea riscului de cardiotoxicitate și a conduitei terapeutice ulterioare. Obiectivul final este vindecarea cancerului cu prevenția eficientă a reacțiilor adverse cardiovasculare sau, în caz de apariție a acestora, cu tratament maximal care să asigure o morbi-mortalitate redusă a pacientului oncologic.
Data publicării: 10/05/2026.
Articol redactat de: Dr. Diana Mihalcea, Medic Primar în cadrul Vascularte.
FOTO: Shutterstock.