Pattern-urile emoționale sau felul în care reacționăm

Pattern-urile emoționale reprezintă felul în care reacționăm în anumite situații.
  • Publicat:
Pattern-urile emoționale sau felul în care reacționăm

Pattern-urile emoționale, felul în care reacționăm în anumite momente, dar și factorii ce declanșează anumite reacții pe care le avem, sunt importante pentru a ne înțelege mai bine.

 Indiferent dacă răspunsurile noastre în anumite situații sunt reprezentate de o reacție excesivă sau „batem în retragere”, este esențial să recunoaștem când suntem copleșiți și când să ne luăm timp pentru a ne reechilibra din punct de vedere emoțional. Este vital să ne oferim șansa de a identifica propriile noastre răspunsuri fiziologice individuale, precum și semnele care prevestesc faptul că ne aflăm pe punctul de a ne pierde controlul.

La fel de importantă este și capacitatea de a identifica factorii declanșatori, pe lângă pattern-urile emoționale. Acest lucru ne va permite să anticipăm și în cele din urmă, să luăm decizii care vor ajuta la evitarea acelorași capcane în viitor. Iată cum pot fi identificați factorii declanșatori:

Primul pas: identifică un exemplu de conversație sau dezacord din momentul în care ai observat că ai devenit foarte reactiv sau iritat. Alege o situație în care o modalitatea ta de a reacționa nu a fost tocmai rezonabilă. Este important să înțelegi faptul că există un pattern pe care mintea ta îl accesează în momentele în care se simte agastă – fie în discuțiile cu partenerul, fie în discuțiile cu familie, colegii de la birou.

Dacă te observi reacționând la o afirmație sau la o întrebare într-un mod exagerat, cel mai probabil există un trigger profund înrădăcinat în conținutul, mediul sau interacțiunea care te-a determinat să reacționezi astfel.

Pasul doi: Gândește treptat: Încearcă să constați momentul care te-a activat și a provocat respectiva reacție și corelează-l cu ceva mai precis. Odată ce ai stabilit o potențială cauză, mergi puțin mai departe. Să zicem că o anumită vorbă te-a făcut să reacționezi defensiv – încearcă să îți amintești ce alte circumstanțe au mai existat în viața ta, în care tu ai reacționat similar. De când ai dobândit pattern-urile emoționale pe care le-ai descoperit?

Pasul trei: Odată ce ai descoperit rădăcina „problemei”, pur  și simplu oferă-ți timp să reflectezi. Fii foarte detaliat. Și să fii sincer. De exemplu: să zicem că un membru al unui cuplu pleacă într-o călătorie de afaceri și își întreabă partenerul care stă acasă despre un eveniment care se petrece în timp ce aceștia sunt despărțiți. Persoana de acasă îi răspunde, iritată și începe să-l acuze pe partenerul plecat de faptul că pleacă întotdeauna și niciodată nu are timp de familie/ casă. Partenerul din călătorie se enervează deoarece consideră că aceasta este o parte necesară a locului de muncă și păstrarea locului de muncă face parte din planul convenit pentru stabilitatea viitoare. Ambii parteneri sunt supărați unul pe celălalt, retrăgându-se, răniți, fiecare în colțișorul său.

Ce s-a întâmplat? Simplificând, partenerul care stătea acasă avea o istorie de traumă de abandon, astfel încât, chiar dacă nu exista niciun motiv specific pentru care această călătorie a indicat un abandon, totuși acele sentimente vechi familiare au fost evocate necontrolat. Călătoria sau perspectiva de a fi singur sunt factorii declanșatori aici.

Scopul final nu este acela de a-ți înfrâna reacțiile, ci, din contră – de a le putea înțelege, accepta și comunică interlocutorilor de unde ar putea veni pattern-urile emoționale. Cu toții avem nevoie de sinceritate, iar pentru a ne putea înțelege și pentru a putea conviețui, sinceritatea și comunicarea devin aspecte cheie!

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”