Locuri de muncă ameninţate de inteligenţa artificială. Care sunt joburile ce nu pot fi înlocuite (deocamdată) de roboţi

Va fi la fel de eficientă inteligenţa artificială pentru a ne fura jobul? În unele cazuri, da, în altele, nu.
  • Publicat:
Locuri de muncă ameninţate de inteligenţa artificială. Care sunt joburile ce nu pot fi înlocuite (deocamdată) de roboţi
Foto. Shutterstock

Ţi-e teamă că munca ta va fi înlocuită de inteligenţa artificială? E adevărat, inteligenţa artificială devine o componentă din ce în ce mai prezentă în societatea noastră. Dar va fi la fel de eficient şi de inteligent un robot pentru a ne fura jobul? În unele cazuri, da, în altele, nu.

Ţi-am pregătit mai jos două liste: una cu joburile care ar putea fi înlocuite pe viitor de roboţi, altele care nu pot fi făcute decât de oameni.

Joburi care ar putea fi înlocuite de inteligenţa artificială

Recepţionist – acest job este deja înlocuit treptat de ecrane cu touchscreen sau de roboţi cu aspect uman care pot face acelaşi lucru, în special în companiile care îşi permit această tehnologie. Oamenii au fost deja înlocuiţi de roboţi în două spitale din Belgia, unde „lucrează” ca recepţionişti. Mai mult decât atât, aceşti roboţi cunosc 20 de limbi străine şi pot identifica dacă persoana care le vorbeşte este o femeie, un bărbat sau un copil.

Muncitori în fabrici – milioane de astfel de joburi vor fi înlocuite pe viitor de inteligenţa artificială, pe măsură ce tot mai multe companii îşi vor permite costul acestor maşinării.

Curieri – un alt domeniu care va fi acaparat de inteligenţa artificială este cel al logisticii şi transportului. Curierii sunt deja înlocuiţi de drone care pot livra marfa în zbor sau de roboţi capabili să parcurgă distanţe de până la 3 kilometri.

Şoferi de taxi sau de autobuz – nu va mai dura mult până când Tesla, constructorul care a reinventat industria auto şi pionier în privinţa maşinilor electrice, va acapara transportul public şi de ridesharing din ţările puternic dezvoltate.

Soldaţi – mulţumită roboţilor, mii de vieţi umane vor fi salvate. Acest lucru s-a întâmplat deja în Irak, unde America a folosit drone dotate cu arme de foc pentru a anihila inamicul.

Paznici – e drept, nu e vorba de roboţi care să înlocuiască integral munca unor paznici în carne şi oase, dar aceştia pot inspecta etaje întregi de clădiri, pot înregistra video şi audio orice mişcare suspectă.

Manager de vânzări – inteligenţa artificială este acum capabilă să creeze strategii de conţinut şi de e-mail marketing pe care orice expert ar fi invidios. Se estimează că algoritmii de inteligenţă artificială integraţi în roboţi vor acapara până în 2024 industria de telemarketing.

Contabili – aici lucrurile sunt simple: roboţii sunt clar mai buni la calcule matematice decât oamenii, iar asta se va vedea pe viitor.

Fermieri – robo-fermierii sunt în prezent folosiţi în ţări precum Marea Britanie, iar rezultatele sunt impresionante. De asemenea, în Kyoto, Japonia, aceşti robo-fermieri pot planta, întreţine şi culege recoltele.

Joburi care nu pot fi făcute decât de oameni

Dacă vă tentează să vă schimbaţi locul de muncă, după cele citite mai sus, orientaţi-vă spre următoarele joburi, care, pare-se, sunt ferite de pericolul de a fi preluate de roboţi, cel puțin deocamdată:

  • programator
  • scriitor – deși chatGPT face progrese semnificative în ultima perioadă, talentul, creativitatea, originalitatea și imaginația nu pot fi comparate cu ale unui scriitor
  • manager de resurse umane
  • profesor
  • grafician
  • organizator de evenimente
  • cântăreț – și aici nu ne referim la un „artist” care își creează muzica pe calculator, ci la unul care își folosește în primul rând vocea unică sau un instrument muzical pe care îl stăpânește, cum ar fi pianul, vioara etc.
  • avocat
  • preot
  • coregraf
  • asistent social
  • chirurgi – dezvoltarea tehnologiei din ultimii ani a dus la crearea unor „robo-chirurgi” cu performanţe uimitoare în diverse intervenţii, pornind de la corectarea vederii până la operaţia de înlocuire a articulaţiei genunchiului, însă astfel de mașinării nu sunt autonome, fiind mai degrabă o extensie a chirurgului, care controlează astfel de roboți medicali
  • psiholog/psihiatru

Inteligenţa artificială mai are nevoie de timp (și de multe teste de încercare-eroare) pentru a replica abilitățile umane necesare pentru multe tipuri de joburi, însă lucrurile se mișcă destul de rapid, mai ales în sectorul tech, unde banii investitorilor „vizionari” nu sunt o problemă.

Gândirea critică, empatia, flexibilitatea, dexteritatea, abilitățile de comunicare, argumentarea rațională și nu numai sunt atuuri pe care roboții nu le vor deprinde prea curând, dacă nu chiar niciodată.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân