Gândirea critică – de ce este importantă, cum o antrenăm?

Oamenii se pun în slujba unor idei în care cred pentru că au nevoie de confirmarea propriilor credinţe sau pentru că au încredere în cel care le promovează, negând orice altă variantă.
26.07.2020 |
Gândirea critică – de ce este importantă, cum o antrenăm?

Primele menţionări ale gândirii critice sunt în învăţăturile lui Socrate, consemnate de Platon. Socrate vorbeşte despre căutarea dovezilor prin examinarea raţionamentelor, ipotezelor şi a conceptelor de bază pentru a descoperi cu adevărat implicaţii a ceea ce se spune, dar şi a ceea ce se întâmplă de fapt. Metoda lui se numeşte „interogare socratică” şi este cea mai cunoscută metodă de gândire critică.

Tot Socrate a demonstrat că persoanele care au putere şi ocupă poziţii înalte în societate pot fi confuze şi iraţionale, ceea ce îi îndepărtează foarte mult de ideea de meritocraţie, pentru care ar fi trebuit să ocupe acele posturi.

Principiile socratice ale gândirii critice pun sub semnul întrebării credinţele şi explicaţiile comune, extrăgând din context credinţele rezonabile şi logice din oceanul egoismului nativ al omului ce preferă să creadă ceea ce îi serveşte propriile interese sau credinţe ori ceea ce a fost învăţat să creadă despre lucruri.

Perfecţionarea gândirii critice a fost făcută ulterior de Aristotel şi scepticii greci, prin propunerea de a folosi o gândire sistematică, punând întrebări pentru a constata realitatea obiectivă dincolo de ceea ce putem vedea la prima vedere.

Consiliul Naţional al SUA pentru excelenţă în gândire critică o defineşte în felul următor: „Gândirea critică reprezintă procesul intelectual disciplinat de conceptualizare activă prin aplicarea, analizarea, sintetizarea şi evaluarea informaţiilor culese sau generate de observaţie, experienţă, reflecţie, raţionament sau comunicare ca ghid pentru credinţă şi acţiune.”

Barry K. Beyer spune că „gândirea critică înseamnă să facem judecăţi clare, bine gândite şi motivate”.

În ziua de azi, ca şi în cele mai vechi timpuri, din păcate, o gândire critică absolută este aproape imposibil de construit. Ca întotdeauna, oamenii se pun în slujba unor idei în care cred pentru că au nevoie de confirmarea propriilor credinţe sau pentru că au încredere în cel care le promovează, negând orice altă variantă.

În acest sens am scris un articol despre „sindromul idiotului ritualic”, cel care preferă să creadă doar într-o teorie, blamând orice altă variantă independent de evidenţe.

Cum ne putem antrena gândirea critică?

În primul rând, ar trebui să ne gândim care este domeniul nostru de expertiză, apoi cât de bine pregătiţi profesional suntem. Este greşit să considerăm că ne pricepem la orice, atâta vreme cât nu avem toate informaţiile care ne pot îndreptăţi să emitem propria părere.

Dacă totuşi dorim să ne facem o opinie, este bine să căutăm afirmaţiile specialiştilor din domeniul respectiv şi apoi să încercăm să înţelegem care sunt punctele lor de vedere.

Doar aşa putem emite o părere, în lipsa cunoştinţelor asupra unui domeniu, pentru că se bazează pe opiniile unor specialişti redutabili.

Ce putem face în cazul în care avem o dispută cu o persoană care consideră că deţine un adevăr universal şi imuabil, dar noi considerăm că nu este aşa?

În primul rând, să avem răbdare şi să înţelegem punctul de vedere al acelei persoane, poate ne schimbă şi nouă imaginea de ansamblu. Dacă totuşi argumentele ei nu stau în picioare, avem varianta de a schimba subiectul, pe principiul că întotdeauna cel mai deştept cedează. Sau putem încerca să avem o dezbatere.

Dacă nu este de acord cu dezbaterea şi nu doreşte să ne asculte argumentele, atunci putem considera că acel subiect este tabu şi putem încerca, dacă acea relaţie este importantă pentru noi, să căutăm alte subiecte care ne apropie.