Li Edelkoort: „Epidemia cu coronavirus duce la o carantină a consumului”

Nu doar infectarea cu virusul Covid-19 este o problemă majoră cu care ne confruntăm, ci şi impactul economic pe care îl va avea această epidemie ce ne dă vieţile peste cap.
  • Publicat:
Li Edelkoort:

Da, şi eu am crezut că acest Coronavirus este o bagatelă, un virus mai slab decât gripa pe care nu l-am luat deloc în seamă. Însă, după ce am văzut ce s-a întâmplat în Italia unde şi alţii au crezut ca mine, am început să fiu mai atentă la ce se întâmplă. Măsurile luate până acum de întrerupere a zborurilor dinspre şi spre Italia, precum şi închiderea şcolilor şi grădiniţelor, sunt binevenite într-o ţară unde sistemul medical nu ar fi pregătit pentru o epidemie cu mai mult de 1000 de cazuri depistate. Şi unde, ca şi în Italia, cetăţenii nu respectă recomandările autorităţilor şi nu se autoizolează atunci când vin din zonele afectate sau încearcă să păcălească autorităţile, infectându-şi, astfel, familia, apropiaţii, fiind astfel un pericol pentru toţi cei cu care intră în contact.

Ce-i drept sunt subiectivă şi, poate mai interesată de subiect, pentru că am un băieţel născut prematur cu sensibilitate pulmonară, deci în grupa de risc. Şi ştiu din experienţă că lipsa unui ventilator mecanic face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Şi pentru a nu ajunge în situaţia din Italia, unde medicii, din lipsă de locuri în terapie intensivă se ocupă doar de cei cu şanse mai mari de supravieţuire, e nevoie de responsabilitate. Pentru că da, dacă eşti tânăr şi în putere, poţi fi asimtomatic. Tu nu păţeşti nimic, însă îţi poţi infecta părinţii, bunicii sau vecinii. Şi, din păcate, virusul nu alege şi nu merge nici teoria conform căreia ţie nu ţi se întâmplă. Se poate întâmpla oricui.

E din ce în ce mai clar că epidemia cu coronavirus nu e o bagatelă. Şi chiar dacă vom reuşi să nu fim infectaţi, vom fi afectaţi cu toţii de efectele secundare ale răspândirii virusului. Fapt confirmat şi de medici, şi de alţi specialişti ce au analizat fenomenul născut de coronavirus.

Specialiştii prezic o intrare într-o “carantină a consumului”

Li Edelkoort una dintre cele mai influente figuri din moda internaţională, având o agenţie de prognoză a trendurilor în New York ce îi poartă numele şi fiind considerată de revista Time în 2003 ca una dintre cele mai influente persoane din modă a declarat pentru site-ul dezeen.com că virusul va duce la “o recesiune globală de o magnitudine ce nu a mai fost experimentată până acum”. Ea este de părere că virusul fără leac va cauza o “carantină a consumului” şi va avea un impact economic şi cultural major, oferind, totuşi posibilitatea omenirii de a-şi reseta valorile.

Unul dintre efectele majore ale epidemiei va fi revenirea la simplitate, pentru că oamenii vor fi nevoiţi – din cauza restricţiilor impuse pentru stoparea răspândirii virusului – să se obişnuiască să călătorească mai puţin, să aibă mai puţine posesiuni materiale şi, într-un cuvânt, să se mulţumească cu ceea ce au.

“Se pare că intrăm masiv într-o aşa-zisă carantină a consumului în care vom fi forţaţi să ne bucurăm redescoperind lucrurile pe care le avem deja: o rochie mai veche, o carte de care uitasem sau să gătim o reţetă pe care n-am avut timp să o facem până acum”, a declarat specialista în trenduri.

Totuşi, această epidemie ne mai arată şi cum criza economică poate avea efecte benefice pentru mediu. “Pozele recente făcute deasupra Chinei au arătat cum două luni fără producţia normală din zonă a “limpezit” cerul” şi le-a oferit posibilitatea oamenilor din zonă să respire mai bine”, a spus specialista făcând referire la faptul că emisile de carbon şi poluarea cauzate de industria chineză s-au redus de când virusul a lovit China. Ceea ce înseamnă că virusul ne va arăta că încetinirea ritmului poate îmbunătăţi mediul înconjurător, fapt ce va fi vizibil la o scară mai mare.

„Sper ca la finalul epidemiei să existe un sistem nou, mai bun, care să ofere mai mult respect pentru munca oamenilor şi condiţii mai bune”, spune Edelkoort, cea care a declarat în 2015 că am ajuns la finalul a ceea ce se numea modă, “aceasta devenind o parodie ridicolă şi patetică a ceea ce a fost cândva.”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân