Învaţă să te organizezi când lucrezi de acasă!

Departe de toată nebunia instalată la metrou la orele de vârf, ascunşi de ochii vreunui şef băgăcios care vrea să ştie inclusiv câte minute ai stat în pauza de masă, izolaţi de colegi mai mult sau mai puţin suportabili, există românii care au prins gustul muncitului de acasă. Le puteţi spune freelanceri, antreprenori sau (foarte) norocoşi.
  • Publicat:
Învaţă să te organizezi când lucrezi de acasă!

Departe de toată nebunia instalată la metrou la orele de vârf, ascunşi de ochii vreunui şef băgăcios care vrea să ştie inclusiv câte minute ai stat în pauza de masă, izolaţi de colegi mai mult sau mai puţin suportabili, există românii care au prins gustul muncitului de acasă. Le puteţi spune freelanceri, antreprenori sau (foarte) norocoşi.

Bine, „foarte”-le acela pus înaintea cuvântului norocoşi se justifică dacă aceşti oameni găsesc şi cheia lucratului eficient de acasă. Căci biroul instalat în sufragerie poate fi de periculos de multe ori o invitaţie la mai puţină muncă şi la mai multă atitudine de genul „simte-te ca acasă”.

Nu spun acum că nu putem funcţiona fără privirea ageră a superiorului scrutându-ne prin geamul de birou sau fără colegi plini de avânt care să ne molipescă şi pe noi cu determinarea lor.

Spun doar că munca de acasă devine extrem de uşor leneveala de acasă sau eşecul de acasă, dacă nu găsim doza perfectă de disciplină. Aşa se face că sărim cu sfaturi care vă vor prinde bine.

  • Încercaţi să aveţi un spaţiu special pentru lucru – bine, nu ştiu dacă o cameră specială, căci mă îndoiesc că vă lăfăiţi în atât de mult loc, ca americanii în filmele hollywoodiene, dar măcar un colţişor pe care când îl vedeţi să vă gândiţi automat la „a, locul de lucru!”. Dacă încercaţi să lucraţi unde dormiţi sau întinşi, cu laptopul în braţe, în faţa TV-ului, sporul va tinde spre zero.
     
  • Întocmiţi un program strict de lucru – cu ore fixe şi îndatoriri specifice fiecărei zi, ca şi cum aţi merge la un biroul între un orar fix şi aţi bifa ceea ce se aşteaptă de la dumneavoatră. Altfel, se va instala haosul.
     
  • Stabiliţi limite clare – fără prieteni, fără căţel, fără copii în camera respectivă, atâta vreme cât lucraţi. De asemenea, Facebookul se închide, televizorul nu există, iar vasele şi hainele care trebuie spălate mai pot aştepta.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân