Intervențiile estetice cresc stima de sine sau adâncesc nesiguranțele? Ce spun specialiștii

  • Publicat:
Intervențiile estetice cresc stima de sine sau adâncesc nesiguranțele? Ce spun specialiștii

Este important să abordăm acest subiect cu responsabilitate și să nu ajungem victimele intervențiilor estetice. Acestea ne pot aduce beneficii emoționale reale, dar pot veni la pachet și cu consecințe negative dacă sunt influențate de standardele nerealiste ale frumuseții promovate pe social media.

Când sunt indicate intervențiile estetice?

Nenumărate studii de cercetare au demonstrat că aspectul fizic afectează modul în care o persoană este tratată de către ceilalți. Oamenii care sunt considerați atractivi au mai mult succes atât în dragoste, cât și în carieră și în societate.

Intervențiile estetice pot fi o soluție eficientă atunci când remediază un defect vizibil care îți poate afecta profund stima de sine. De pildă, dacă te confrunți cu un defect congenital și dorești a-l corecta, o intervenție estetică îți poate îmbunătăți calitatea vieții, facilita o mai bună integrare socială și oferi posibilitatea de a te simți mai bine cu tine.

Citește și: Operaţiile estetice influenţează în mod pozitiv percepţia sinelui

IMPORTANT!

De asemenea, trebuie reținut și faptul unele proceduri de îmbunătățire ale aspectului fizic pot crea dependență. Spre exemplu, procedurile non-invazive, precum botoxul sau fillerele necesită întreținere regulată și o singură intervenție duce, cel mai adesea, la dorința de mai mult.

În caz asemănător, proceduri precum blefaroplatia (remodelarea pleoapelor) poate evidenția necesitatea unei intervenții la nas și așa mai departe, terenul devenind extrem de alunecos în acest miraj al intervențiilor estetice.

Ce rol au în viața noastră procedurile estetice?

Este foarte important să fim conștienți de pericolul unei abordări excesive față de operațiile estetice. Din ce în ce mai mulți tineri aleg să recurgă la aceste intervenții, adesea influențați de standardele nerealiste ale frumuseții promovate de media și rețelele sociale.

Citește și: Dr. Alex Karkhi, despre presiunea de a arăta întotdeauna perfect: „În social media suntem înconjurați de o perfecțiune de multe ori contrafăcută” INTERVIU EXCLUSIV

Este imperios necesar să educăm și să promovăm o abordare responsabilă față de aceste proceduri, evitând presiunile sociale și luând în considerare și riscurile care pot veni odată cu acestea.

Potrivit Business Insider, clipurile cu intervenții estetice promovate excesiv ajung și la tineri de 14 ani. Mai multe asociații pentru protecția tinerilor și-au exprimat îngrijorarea pentru faptul că minorii sunt expuși la astfel de clipuri pe care ei le consideră inacceptabile.

Intervențiile estetice fără limite pot ascunde adesea nevoi emoționale sau probleme profunge legate de încrederea în sine.

Psihoterapia și consilierea pot oferi suport în gestionarea complexelor și a tulburărilor de imagine de sine, oferind soluții durabile și sănătoase în acest sens.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân