Incursiune virtuală în casa din Londra a lui Sigmund Freud, părintele psihanalizei. GALERIE FOTO

Deşi Freud a locuit în această casă doar un an, el şi-a lăsat „amprenta” asupra acestui loc, vizitat anual de mii de turişti.
  • Publicat:

Forţat de naţional-socialişti să plece în 1938 cu familia sa în exil în Anglia, faimosul psihanalist Sigmund Freud îşi regăseşte liniştea şi, apoi, sfârşitul, într-o casă din Maresfield Gardens nr. 20 din Londra. Aici a locuit fiica sa cea mai tânără, Anna Freud, până în 1982, când a decedat. Muzeul Sigmund Freud din Londra poate fi acum vizitat virtual de doritori.


În Muzeul Sigmund Freud din Londra, turiştii pot vedea faimosul birou al lui Freud, conservat aşa cum a fost în timpul vieţii sale, precum şi bibliotecile pline cu cărţi, picturile care împânzesc pereţii încăperii sau statuetele ori antichităţile colecţionate de psihanalist.

Casa din cărămizi roşii a lui Sigmund Freud îşi păstrează însă atmosfera de locuinţă, singurele elemente care atrag atenţia că este un muzeu fiind plăcuţele albastre despre el şi fiica sa, panoul cu evenimente şi un micuţ magazin de suvenire de unde doritorii pot achiziţiona cărţi despre teoriile lui Freud, albume cu poze, CD-uri, DVD-uri şi chiar păpuşi Freud.

Deşi Freud a locuit în această casă doar un an, el şi-a lăsat „amprenta” asupra acestui loc, vizitat anual de mii de turişti care apreciază aportul incredibil al psihanalistului asupra întregii culturi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”