Diana Baicu, manager, ”Cu mintea şi inima deschise putem găsi soluţii şi să ne adaptăm la orice situaţie” (I)

Despre cum i s-a schimbat viaţa unui manager al unei companii din industria de înfrumuseţare şi ce soluţii a găsit pentru continuarea activităţii şi a calmului.
  • Publicat:
Diana Baicu, manager, ”Cu mintea şi inima deschise putem găsi soluţii şi să ne adaptăm la orice situaţie” (I)
Diana Baicu, manager, ”Cu mintea şi inima deschise putem găsi soluţii şi să ne adaptăm la orice situaţie” (I) foto - arhivă

Când mă gândesc la produse cosmetice, aparate revoluţionare anti-aging sau slăbire prima persoană pe care aş întreba-o despre ce să încerc sau ce a apărut nou este Diana Baicu, managerul unei companii din industria de beauty profesională de 24 de ani. Este la curent cu informaţii, trenduri, călătoreşte în toată lumea. În plus, Diana inspiră prin acţiunile umanitare în care se implică, dar şi prin stilul său de viaţă. Iată că pe lângă subiecte precum trenduri în frumuseţe şi yoga a venit rândul să o întreb şi despre viaţa ei în pandemie.

CSÎD: Ce ştiai despre pandemii înainte să trăieşti una?
Diana Baicu:
Ştiam că pandemiile sunt nişte epidemii care se extind pe teritorii foarte vaste şi cuprind continente.
Mi se părea că ţin de trecut şi că în momentul de faţă le putem întâlni doar în filmele SF. Nici o clipă nu mi-am pus problema că am putea să fim cu toţii afectaţi de o pandemie care să ne schimbe radical viaţa. 
 

Adaptarea – cuvântul de ordine 


CSÎD: Cum reuşeşti să îţi găseşti resurse psihologice pentru a trece cu bine peste perioada în care trăim – pandemia?

Diana Baicu: În primele zile mi s-a părut că toată viaţa mi s-a schimbat şi că nu mai pot face nimic din ceea ce făceam înainte. Dar după două zile mi-am dat seama că nu este deloc aşa şi că nu trebuie să facem nimic altceva decât să ne adaptăm la noua situaţie şi să facem on-line lucruri pe care înainte le făceam fizic. Dacă lucrurile s-au întâmplat aşa înseamnă că există un motiv şi că trebuie să trecem prin această situaţie şi să învăţăm nişte lucruri. Din punct de vedere al moralului sunt foarte optimistă şi încrezătoare că lucrurile îşi vor reveni cât mai repede la normal. Când spun asta mă gândesc bineînţeles la o noua normalitate. Mă focusez pe lucrurile pozitive, pe munca mea şi fac yoga zilnic cum făceam şi înainte. Atâta vreme cât avem mintea şi inima deschise putem găsi soluţii şi să ne adaptăm la orice situaţie. Aşa că va fi bine.

 

CSÎD: Cum arată o zi din viaţa ta acum?
Diana Baicu:
Nu foarte diferit faţă de cum era înainte. Lucrez aproximativ acelaşi număr de ore pe zi împreună cu echipa mea doar că o facem pe Zoom sau WhatsApp. Nu mai aloc atât de mult timp lucrului cu furnizorii noştri dar ţin legătura cu ei constant. Nu am renunţat la lansările şi evenimentele planificate doar că nu le mai organizăm fizic ci online. Este diferit dar atât de provocator, îmi place.
Aloc mai mult timp Social Media, în care sunt şi suntem mai prezenţi ca şi companie şi comerţului online.
Dacă înainte lucram mult cu partenerii nostri saloanele de înfrumuseţare şi clinicile de medicină estetică acum ne focusăm mai mult pe comunicarea şi relaţia cu consumatorul de frumuseţe şi asta este diferit. Asta nu înseamnă că nu lucrăm în continuare cu partenerii noştri pentru care organizăm traininguri de specialitate şi seminarii de business chiar mult mai multe decât înainte.
Timp de aproape trei săptămâni am avut zilnic #stay beauty live pe Instagram cu vedete şi influenceri care ne-au povestit despre rutina lor de înfrumuseţare în această perioadă în care nu au acces la serviciile de înfrumuseţare profesionale şi am aflat atât de multe lucruri interesante pentru consumatoarele de frumuseţe.
Particip la cursuri de specialitate legate de piaţa de beauty şi am învăţat foarte multe lucruri noi şi utile.

Alături de Andreea Marin în campania ”Preţuieşte viaţa”

CSÎD: V-aţi implicat şi în acţiuni pentru luptă împotriva coronavirus?
Diana Baicu:
Ne-am implicat în campania ”Preţuieste viaţa” organizată de Andreea Marin de luptă împotriva Covid 19 şi încercăm să facem atât cât putem să ajutăm să ne întoarcem la viaţa noastră normală cât mai repede.
Am început şi înscrierile în campania ”Nu există nu se poate” unde tot împreună cu Andreea Marin ne propunem să schimbăm în bine vieţile Ambasadoarelor noastre cu ajutorul specialiştilor din saloanele de înfrumuseţare.

Sport şi spectacole online zilnic

CSÎD: Faci şi sport în continuare?
Diana Baicu:
În fiecare dimineaţă fac yoga aproximativ o oră şi jumătate şi în majoritatea zilelor şi după-amiază. Profit de faptul că profesoara mea de yoga Adriana Cruceanu, care este mereu plecată pentru a susţine workshopuri este aici cu noi online zilnic.
În fiecare zi urmăresc fie un spectacol de balet sau operă sau un concert. Este un mare privilegiu că putem urmări online spectacolele susţinute de cei mai mari artişti ai lumii. Nu mă plictisesc nici într-un caz.

Şi totuşi, conexiunea directă cu oamenii nu poate fi înlocuită
 

CSÎD: Ce îţi lipseşte din lumea reală, jobul tău este conectat şi cu sute de oameni zilnic?

Diana Baicu: Cel mai mult imi lipseşte conexiunea directă cu oamenii. Să văd, să ascult, să mă întâlnesc cu oameni diferiţi preocupaţi mai mult sau mai puţin de înfrumuseţare este sursa mea de inspiraţie. Vreau să avem succes la consumatorii de beauty şi să le oferim ceea ce au nevoie şi le face plăcere aşa că informaţia şi inspiraţia trebuie să vină de la ei.
Îmi lipsesc mult călătoriile, seminariile şi conferinţele internaţionale la care participam mereu. Întotdeauna îmi vin multe idei pe care le aplic în business pornind de la o conversaţie, de la o situaţie sau un display cu produse cosmetice pe care l-am văzut undeva.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”