Despre introvertiţi, studiu de caz

Alina Iliescu mi-a oferit ca exemplu un studiu de caz. O incursiune în lumea Anei, o persoană în proporţie de 80% introvertită şi 20% extravertită.
Despre introvertiţi, studiu de caz

De câte ori nu ai întâlnit persoane care păreau fie arogante, fie timide, fie total neprietenoase? Sau de câte ori nu ai fost tu în postura de a nu vrea să vezi pe nimeni şi te-ai simţit atât de bine singură?

Asta pentru că, mi-a explicat Alina Iliescu, fondator ARI Love, psihanalist şi personality profiler, nu putem fi doar introvertiţi sau extrovertiţi, suntem un mix din cele două. Într-adevăr, cei mai mulţi sunt extrovertiţii – persoanele volubile, sociabile şi atât de plăcute în cercurile sociale.
Însă,
25 – 30% din populaţia globului sunt persoane introvertite, cel puţin asta zic statisticile. Alina Iliescu mi-a oferit ca exemplu un studiu de caz. O incursiune în lumea Anei, o persoană în proporţie de 80% introvertită şi 20% extravertită.

• Cum arată lumea mea şi ce mă face introvertită?
„Pentru cei ce nu mă cunosc, par încrezută, puţin antisocială, timidă şi poate neprietenoasă. Nu îmi place să fiu în centrul atenţiei şi mă pierd repede în situaţii stresante. Acesta este scutul meu de protecţie. În lumea mea nu poţi da buzna când vrei, sunt reticentă la nou, la schimbări şi îmi plac momentele mele de singurătate” ne povesteşte Ana.

• Ea este muza mea şi motivul pentru care am scris acest articol
Este o tipă retrasă, inteligenţă şi timidă. Rar îţi acordă şansă să vezi diamantul care străluceşte în lumea ei. Însă dacă ai avea ocazia să o cunoşti, îţi vei schimbă părerea cu siguranţă. De aceea te invit într-o incursiune în lumea unei persoane introvertite, pentru a descoperi partea de introvertit din tine.

• Lumea mea interioară, lăcaşul şi evadarea mea
Îmi place să îmi focalizez atenţia aspră ideilor, impresiilor, sentimentelor şi gândurilor din lumea mea interioară. Dacă nu stau singură suficient timp, mă simt epuizată şi secătuită. După ce petrec timp împreună cu altă persoană, indiferent cât de gratificantă a fost experienţa, am nevoie să îmi încarc bateriile. Este ca şi când energia consumată în interacţiunea cu ceilalţi trebuie refăcută prin solitudine. De când mă ştiu, îmi place să scriu,  să citesc şi să analizez lucrurile.

psihanalist Alina Iliescu

• Intimitatea este foarte importantă
Prea multă expunere şi stimulare din exterior poate fi copleşitoare. De aceea, pentru a-mi proteja lumea exterioară de ceea ce simt ca o invazie, am tendinţa să păstrez distanţa şi să îmi creez un loc în interiorul meu unde pot fi complet singură. Ţin mult la intimitatea mea şi puţine persoane au acces la spaţiul meu personal. Trebuie să meriţi că să ai acces în lumea mea.

• Dacă preferi activităţile solitare eşti introvertită?
Adesea, introvertiţilor le plac activităţile solitare lectură, au o preferinţă pentru a citi încă de când sunt mici, folosirea computerului, privitul la televizor, mersul la cinema sau sunt angrenaţi în diferite pasiuni. Ca şi copii preferă să se joace singuri, nu le place să fie deranjaţi şi au una sau sau maxim două prietenii apropiate pe care le păstrează toată viaţă.

• Sporturile preferate
Sporturi individuale precum alergatul, înotul sau drumeţiile lungi în natură. Sunt compatibili cu cu meditaţia, yoga şi pilates.

• Îmi doresc să fiu apreciată însă nu vreau să fiu în centrul atenţiei
Chiar dacă nu iniţiez cu uşurinţă contacte cu ceilalţi, asta nu înseamnă că nu mă interesează. Uneori mi se pare prea ciudat sau incomod să îi caut chiar şi pe cei la care ţin foarte mult. Simt că este nevoie de prea multă energie pentru a vorbi cu ei şi aştept să mă sune ei.

• Străinii îţi trezesc o reacţie de disconfort
Simplă ieşire la cină cu cineva pe care nu-l cunosc foarte bine îmi produce anxietate şi o senzaţie de epuizare după întâlnire. Sunt mai reticentă şi evit să întru în discuţii cu oameni noi şi asta mă face să par neprietenoasă şi distantă. Nu mă simt atrasă de evenimente sociale şi pot înţelege de ce ceilalţi sunt atraşi de ele. La nunţi, botezuri sau petreceri prefer să fiu mai degrabă spectatoare decât participantă. Conversaţiile superficiale mă plictisesc şi mă obosesc.

• Printre prieteni sunt relaxată
Va pot surprinde cât de relaxată pot fi cu prietenii, familia şi persoanele pe care le cunosc bine. Îmi plac discuţiile cu maxim una, două persoane retraşi într-un colţ pentru a putea avea intimitate. În asemenea situaţii, pot părea chiar sociabilă. La petreceri îmi place să ajut însă nu îmi place să ies în evidenţă şi să fac conversaţii, prefer să fiu nevăzută şi să mă bucur din culise. Aşa pot interacţiona cu ceilalţi, fără o presiune prea mare de a interacţiona sau a vorbi.

• Când caut un partener prefer întâlnirile online
Prefer să caut bărbaţi în mediul online, aşa am timp să îi cunosc, să vorbim şi să evităm acele momente penibile din realitate care apar la întâlnirile pe nevăzute. Investesc mult în mine, carieră şi dezvoltarea mea personală de aceea sunt destul de pretenţioasă când vine vorba de bărbaţi. Îmi plac bărbaţii care sunt mai tandri şi îi evit pe cei care sunt interesaţi din prima de sex.
 
La muncă prefer să am propriul birou
Îmi place să lucrez într-un spaţiu în care să nu fiu deranjată, nu îmi place gălăgia şi agitaţia din companiile mari, multinaţionale, de aceea aleg să lucrez cu firme mai mici în care eu contez şi mă pot face auzită. Pe domeniul meu, finanţe, sunt mult mai sigură pe mine decât sunt în viaţă mea personală.

Câteva indicii că să îţi dai seama cât de introvertită eşti:
• Persoanele tale preferate sunt tu, al tău şi cu tine
• La o petrecere eşti de multe ori retrasă într-un colţ
• Cea mai bună prietenă a ta nu a auzit nimic de tine de câteva săptămâni
• În biroul tău există o barieră fizică (un birou mare sau o masă) între tine şi client
• Când suni pe cineva speri să nu îţi răspundă
• Transpiri şi te înroşeşti atunci când îţi vine rândul să vorbeşti în faţa unor oameni
• O vacanţă reuşită este cea în care stai acasă cu cărţile şi filmele tale preferate

Metode de gestionarea stresului
Metode de gestionarea stresului