De ce e importantă o cădere nervoasă?

Căderea nervoasă are și ea rolul ei.
  • Publicat:
De ce e importantă o cădere nervoasă?
Foto: Shutterstock

O cădere nervoasă are rolul ei. Cel puțin asta spun specialiștii în sănătate mintală. Chiar dacă pare un moment major de criză – ceea ce este, evident – căderea nervoasă e un prilej minunat de a-ți reconstrui viața într-un mod mai autentic.

Fie că e vorba de incapacitatea de a te ridica din pat, până la depresie, anxietate socială sau sentimentul că trebuie să faci urgent ceva ieșit din comun, scandalos, chiar, toate acestea pot fi semnele unei căderi nervoase. Aceasta poate fi de durată ( de la câteva zile la câteva luni) și se poate manifesta prin lipsa motivației, prin simptome de depresie, anxietate, lipsa sensului în viață sau sens profesional, refuzul de a mânca, o stare de letargie sau, dimpotrivă, de agitație. Nu mai vrem să respectăm regulile de trai în comun , dacă suntem într-o relație, refuzăm autoritatea și tot ceea ce este impus și alte comportamente ce apar ca o răbufnire la conformisul anterior. Practic, „ne băgăm picioarele” în viața noastră, în relație și job, în viața noastră de zi cu zi. E

Pentru că suntem atât de experți în a ne trăda pe noi înșine în favoarea societății, a celorlalți, a unei corectitudini irealiste, pentru că trăim cum ne-au spus părinții sau ne-a impus societatea, pentru că nu ne ascultăm și nu ne împlinim nevoile, pentru că suntem primii la care renunțăm. Și din aceste motive și multe altele, într-o zi, la un moment dat, experimentăm o astfel de cădere nervoasă!

Beneficiile unei căderi nervoase

O cădere nervoasă poate fi cauzată de multe lucruri: poate fi nevoia de a încetini ritmul la locul de muncă pentru că ești în pragul burn-out-ului,  sau nevoia de a pune capăt unei relații, de a-ți face mai mult timp pentru familie sau de a accepta cu adevărat o parte din tine de care nu ești mândru sau pe care ai păstrat-o ascunsă, cum ar fi sexualitatea ta. Poate apărea după o perioadă extrem de stresantă sau în care ai fost nevoit să te conformezi normelor în mod excesiv.

O cădere nervoasă este încercarea unei părți a minții noastre de a forța o altă parte a minții noastre să se dezvolte, să accepte anumite lucruri. Practic, e un fel de (auto) forțare – ce nu a găsit altă modalitate de exprimare – de a face ceva spre binele nostru. E momentul în care ar trebui să înțelegem că e nevoie să schimbăm ceva, că felul în care făceam lucrurile înainte nu ne era benefic. Mesajul unei astfel de crize este că e nevoie să ne reconstruim viața pe o bază mai sinceră și mai autentică.

Mesajul unei căderi nervoase este foarte simplu: ea este o oportunitate de a evolua, de a învăța, de a trăi o viață mai autentică!

 

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân