Cum să gestionezi relaţia cu cei care fac glume toxice

Una dintre cele mai frecvente şi pozitive forme de comunicare cu cei din jur este umorul. O glumă poate detensiona o situaţie, poate crea o atmosferă plăcută şi o stare de bine. Dar, în acelaşi timp, umorul poate deveni şi paravanul perfect pentru exprimarea mai puţin asumată a altor tipuri de emoţii, într-o formă complet toxică, după cum subliniază autoarea cărţii „10 căi de a face faţă persoanelor care îţi fac rău. Când te confrunţi cu oameni toxici”, dr. Lillian Glass.

„Teoria lui Freud care spune că , se aplică cu siguranţă în aceste situaţii. Oamenii care îţi vorbesc urât sau îţi fac rău, iar apoi pretind că ei practic îţi dezvăluie multe: ei îţi spun, de fapt, cât de negative sunt sentimentele lor faţă de tine.”

Ce ascund glumele toxice?

Pe cât de banale sunt lăsate să pară la prima vedere conotaţiile cuvintelor ascunse sub masca unei glume ce-i vizează pe ceilalţi, pe atât ele scot mai mult la iveală trăiri negative. Cenzura impusă de regulile de conduită civilizată şi de politeţe, care aduc cu sine taxarea unor comportamente şi exprimări agresive, împiedică verbalizarea directă a stărilor de animozitate, a resentimentelor puternice, a furiei, a invidiei, a frustrării.

Recomandări

6 paradoxuri care te ajută să trăieşti o viaţă frumoasă

Încrederea în sine: 5 lucruri care te împiedică

În acest context, gluma devine manifestarea perfectă a eliberării conflictului intern, în care aceste stări pot fi conţinute cu greu. Astfel, aşa zisa „glumă” este cea mai convenabilă poziţionare între exprimarea brută a realităţii emoţionale interne şi diminuarea efectelor provocate, asumarea acestor gânduri şi a consecinţelor exprimării lor, în relaţia cu ceilalţi.

Ironia sau sarcasmul numite doar „o remarcă inofensivă şi amuzantă”, a cărei interpretare negativă este pusă doar pe seama sensibilităţii prea mari a celui care s-a simţit ofensat, este mecanismul perfect de defulare a acestor conţinuturi interne toxice. În acelaşi timp, el poate funcţiona şi ca o formă de compensare a unei stări de inferioritate, atunci când persoana toxică îşi creează prin acest comportament o ipostază de putere, făcându-l pe celălalt să îşi piardă controlul emoţional, fără „dovezi” ale jignirii.  

„Adesea, acest mare glumeţ ce se ascunde în spatele afirmaţiei – care este şi cel care a lansat ofensa verbală – te pune pe tine în defensivă. De regulă, el sau ea se simte atât de nesigur(ă) şi atât de rănit(ă), este atât de incapabil(ă) să îşi exprime vulnerabilitatea şi să-şi comunice sentimentele, încât te atacă pe tine – făcându-te să fii persoana pentru că te superi din cauza lucrurilor negative care ţi-au fost spuse ţie. Până la urmă, el sau ea doar ”.

Acest tip de comportament, pe lângă altele, este cel mai bine regăsit în cea de-a 13-a tipologie a persoanelor toxice din cele 30, identificate de Lillian Glass: Glumeţul. „El te va ataca adesea, folosind umorul sarcastic şi prefăcându-se că aceste înţepături verbale sunt doar tachinări amicale. Drept reacţie la grimasa ta dispreţuitoare, el întreabă: . Umorul lui poate fi o armă, punându-i în aplicare ostilitatea ascunsă”.

Cum este bine să reacţionăm la glumele toxice?

De multe ori, confruntarea acestei ostilităţi mascate poate aduce mai multă tensiune într-o relaţie, astfel că „ţinta” acesteia preferă să adopte un comportament de evitare, în ciuda sentimentelor negative trăite, la rândul său. „Trebuie să asculţi nu doar ceea ce îţi doreşti ca o anumită persoană să spună, ci şi ceea ce spune ea de fapt. Cuvintele nu sunt neînsemnate. Puterea lor este mare. Ele te pot învăţa foarte multe lucruri atunci când eşti atent şi le asculţi pe fiecare în parte”. În plus, ea subliniază că este foarte important să acorzi atenţie sentimentelor tale, provocate de astfel de cuvinte şi să ai încredere în ceea ce simţi. „De fiecare dată când auzi , ceea ce auzi, de fapt, este: – iar aceasta nu este o glumă“.

Autoarea cărţii 10 căi de a face faţă persoanelor care îţi fac rău. Când te confrunţi cu oameni toxici oferă şi tehnici specifice prin care pot fi combătute comportamentele nocive de acest tip. Una dintre ele este „Tehnica confruntării directe”, care îi transmite interlocutorului, de la bun început, că „nu îl consideri amuzant şi că refuzi să iei parte la poantele sau poveştile lui”. Însoţită de un ton ferm sau chiar ridicarea acestuia, de sublinierea adevărului din spatele afirmaţiei şi că aceasta nu are legătură cu umorul.

Tehnica confruntării directe înseamnă, în primul rând, a nu permite celorlalţi să te aşeze într-o poziţie de inferioritate, atunci când îţi subliniază incapacitatea de a înţelege o glumă sau îţi cataloghează reacţia ca fiind atât de exagerată şi emoţională. În al doilea rând, spune autoarea, atitudinea şi reacţia ta sunt cele care pot face diferenţa, nu numai în exterior, în faţa celorlalţi, ci si în interior, pentru sine. „Tehnica confruntării directe previne transformarea ta în victimă. (…) Nu doar că îi face pe ceilalţi să te respecte, dar şi tu dobândeşti un mai mare respect de sine, din moment ce spui ceea ce vrei să spui.”