Cele trei voci interioare: criticul, apărătorul și ghidul interior

Știai că avem mai multe voci interioare?
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cele trei voci interioare: criticul, apărătorul și ghidul interior

Avem mai multe voci innterioare, iar cele mai importante sunt criticul, aprărătorul și ghidul interior. În funcție de care dintre ele este mai activă și mai puternică în mintea noastră fie ne criticăm pe noi sau îi criticăm pe alții, fie reușim să ieșim din starea de victimă și să trăim viața pe care o merităm.

Dialogul nostru interior are loc între aceste voci interioare (mai importante, pentru că există și alte voci ale părților din noi) și, în funcție de felul în care au avut grijă de noi cei care ne-au îngrijit (fie că e vorba de părinți, bunici sau alți îngrijitori), una dintre voci este mai puternică.

 

Criticul interior

 

Criticul interior este acea voce care ne spune că nu suntem îndeajuns de buni. Aceasta se activează când luăm asupra noastră prea multă responsabilitate, ne învinovățește când ceva merge prost, ne poate spune că nu suntem valoroși, că nu suntem în stare, că nu merităm. Criticându-ne, această voce „vrea” să ne îmbunătățească și să fim acceptați și validați de ceilalți, devenind astfel mai valoroși. Tot criticul interior ne poate face să renunțăm, ne chinuie să devenim din ce în ce mai buni, să atingem perfecțiunea. Specialiștii spun că sursa criticului interior poate fi un părinte critic. Această voce interioară – poate cea mai importantă dintre cele trei voci inetrioare – are o putere fantastică de a ne critica și de a ne face să ne vedem mici, neînsemnați, neajutorați.

 

Apărătorul interior

 

Apărătorul interior este acea voce care îi critică pe ceilalți, acea voce care acceptă prea puțină responsabilitate, de aceea aruncă vina pe ceilalți și nu-și poate asuma propria vină. Atunci când gândurile și conversațiile sunt pline de vină, acuze, judecată, critici aduse celorlalți, este evident că se activează această voce interioară numit apărător interior. Cu intenția de a ne apăra de anxietate și discomfort, această voce are ca scop să ne simțim mai valoroși transformându-i pe ceilalți în personaje negative. Apărătorul interior vrea să ne facă să ne simțim mai bine încercând să preia responsabilitatea problemelor noastre și să le pună „pe umerii” guvernului, părinților, ghinionului sau, de ce nu, lipsei de bani. Apărătorul interior poate fi vocea copilului interior care s-a simțit mult prea criticat de un adult și nu mai poate să-și asume niciun fel de vină pentru nimic. Aceasta este una dintre cele mai importante voci interioare.

 

Ghidul interior

 

Ghidul interior este vocea înțeleaptă dintre cele trei voci interioare. Vocea echilibrată care găsește soluții în orice situație este aceea a ghidului interior. Această parte din noi știe că vocile care judecă nu îmbunătățesc situația și încearcă să ne ghideze să găsim adevărul imparțial (atât cât putem la acel moment). Vocea ghidului interior ne permite să fim conștienți de ce se întâmplă în jurul nostru, de alți oameni și, mai ales, de noi înșine.

 

E important să știm că cei care au mentalitate de victime își consumă energia judecându-se pe sine sau pe ceilalți, pe când creatorii își folosesc energia să rezolve problemele. Așa că,putem ieși din postura de victime antrenându-ne ghidul interior și domolind criticul sau apărătorul interior.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being