7 metode să eviţi intoxicarea mentală de la o societate „ultra consumeristă”

Moment de moment, atenţia de la noi înşine este luată de tot ce se întâmplă în jur: ştiri, oameni care te apelează, situaţii la job, în familie, nevoi, comparaţii cu ce are altul şi nu am eu.
  • Publicat:
7 metode să eviţi intoxicarea mentală de la o societate

Atunci când oamenii se distanţează de ei înşişi, îşi pierd individualitatea, armonia şi dragostea pentru semenii lui şi îşi activează automat un mecanism de reacţie la ce se întâmplă în jurul lor, prin regrete, frici, mâhnire, invidie – adică un cumul de emoţii negative care intoxică întreg corpul.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, suntem suma atenţiei noastre împărţite de când am fost mici până acum. Tot ce am văzut, gândit, auzit, gustat, mirosit, simţit, s-a adunat şi cumulat în ce suntem azi. Cu toate acestea, atenţia noastră a fost şi este furată de exterior sau trimisă din noi spre exterior, iar aceasta este cel mai preţios lucru pe care un om îl are, deoarece ea poate fi direcţionată, măsurată şi disponibilă în orice cantitate dorită.

“Tot ce un om în societate trăieşte este destinat să aibă atenţia ridicată spre procesul de cumpărare / cheltuire / investiţie, toate pe plan material. Nu vezi reclame cum să te vindeci singur, cum să înveţi să înveţi, cum să lucrezi mai puţin, cum să creşti copii, cum să te vindeci de traume.
Nu le vezi pentru că nimeni nu are interesul că tu să îţi faci singur aceste lucruri. Tot ce vezi, prin toate simţurile tale, este o vânzare indirectă de bunuri şi servicii, cu scopul de a-ţi uşura viaţă. De a trăi mai confortabil şi mai plăcut, dar neatent la tine, ci atent la ce ţi se dă să faci sau ai putea avea nevoie. Plecând de la mirosurile când intri într-un magazin, portarul care te întâmpină, culorile produselor, mărimea reclamelor, materialele produselor,  muzica din magazin, aranjarea lor pe raft, mărirea preţurilor ca să aibă de unde să bage Discount de preţ, etichetarea colorată a unui produs, junk food-ul (mâncarea de carton) de peste tot însiropată cu sos pentru gust, preţuri imbatabile la produse efemere, servicii medicale cu medicamente la pachet, cosmetice chimice care distrug epiderma – toate folosesc reclamele abuzive care intră în subconştient şi printr-un mecanism subliminal te fac să cumperi”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Preţul unei vieţi confortabile

Cu toate acestea, specialistul afirmă că societatea consumeristă în care trăim ne ajută să ne dezvoltăm şi să trăim mai bine. Să avem totul la botul calului şi să nu mai facem efort să muncim pentru a obţine. Însă fiecare alege cu ce şi câtă atenţie aruncă din el, deoarece atenţia furată nu se recuperează vreodată.

Moment de moment, atenţia de la noi înşine este luată de tot ce se întâmplă în jur: ştiri, oameni care te apelează, situaţii la job, în familie, nevoi, comparaţii cu ce are altul şi nu am eu. Tot ce îţi atrage atenţia şi te-a influenţat să faci, ai devenit toxic pentru tine şi util pentru acel produs / serviciu. Repetându-se procesul, devii un mecanism de muncă şi cheltuire pentru societatea unde trăieşti. Intoxicaţia, cu toate lucrurile pe care le-am consumat fără să ne dezvoltăm (ca de exemplu: ziarele, tv, ştiri, radio, reclame, social media, video-uri sau filme amuzante), este răspândită în interiorul omului şi aduce dereglări în comportament (frici, iritare, supărare, dezamăgiri). Toate reacţiile învăţate în aceste exemple, sunt oferite şi preluate de omul care le consumă, astfel mintea şi emoţia lui devin inapte să funcţioneze prin discernământ, ci doar reacţionând, în stil pavlovian, la evenimentele din jur

7 metode să eviţi intoxicarea inutilă şi să redevii sănătos

  1. Dacă îţi pui în minte să mergi la magazin să iei doar ulei, cumpără doar ulei;
  2. Consumă doar canalele sau ştirile care te ajută – nu lăsa altceva să intre inutil în minte;
  3. Ţine emoţia şi mintea aproape de ce vrei, nu le hrăni cu ce nu au nevoie;
  4. Stai între oamenii cu probleme, nu fugi de ei. Vei descoperi cum să nu ajungi ca ei;
  5. Cântăreşte reacţiile tale, dacă nu îţi fac ţie sau altora bine, te-ai îndepărtat de natură;
  6. Nu arunca mâncarea care expiră şi cea care nu arată bine. Învaţă-te să o consumi la timp sau / si diferit;
  7. Stai mai mult între oameni care ştiu şi experimentează, decât în cărţi care pretind că ştiu.
     
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân