Candida si vaginita in sarcina
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Da, eu va recomand sa luati doar un antimicotic pentru moment si sa repetati analiza cand... citește

Cele mai

Caută în:

"Iubito, am uitat că e ziua ta" nu e doar o scuză

Bărbaţii au probleme mai mari cu memoria decât femeile, indiferent de vârsta pe care o au, persoanelor de sex feminin fiindu-le însă mai greu să-şi amintească nume şi zile, se arată într-un studiu al oamenilor de ştiinţă norvegieni, publicat de dailymail.co.uk şi citat de Mediafax.

"A fost surprinzător să aflăm că bărbaţii uită mai mult ca femeile", a declarat profesorul Jostein Holmen, de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Norvegia. "Acest lucru nu a fost documentat până acum", a mai spus acesta.

De asemenea, el a precizat că a fost o surpriză să descopere faptul că bărbaţii au aceleaşi probleme cu memoria indiferent de vârsta pe care o au. "Ei au astfel de probleme chiar dacă au 30 sau 60 de ani. Rezultatele au fost foarte clare", a completat profesorul.

Holmen şi echipa sa au inclus un chestionar de nouă întrebări - care evaluau nivelul la care persoanele îşi aminteau anumite lucruri - într-un studiu amplu privind sănătatea desfăşurat în Norvegia.
Studiul, intitulat HUNT3, este una dintre cele mai ample cercetări realizate privind sănătatea, 48.000 de persoane participând ca voluntari.

Participanţii au fost întrebaţi cât de des întâmpină probleme în a-şi aduce aminte diferite lucruri, dacă au probleme cu memorarea numelor şi a zilelor, dacă îşi pot aminti ce au făcut în urmă cu un an şi dacă sunt capabili să-şi amintească detalii din anumite conversaţii.
Bărbaţii au prezentat cele mai multe probleme la opt din cele nouă întrebări adresate de cercetătorii norvegieni.

Profesorul Holmen a spus: "Am speculat foarte mult de ce bărbaţii au prezentat mai multe probleme privind memoria decât femeile, dar nu am fost capabili să găsim o explicaţie. Acesta este un mister nerezolvat încă".
Cercetătorii au descoperit că, în timp ce femeile au o memorie mai bună ca bărbaţii, ele se străduiesc mai mult să îşi amintească nume şi zile.
De asemenea, cercetătorii au aflat că persoanele care au beneficiat de o bună educaţie uită mai puţin, în timp ce respondenţii cu o educaţie precară au o memorie foarte proastă.

Pe de altă parte, şi persoanele care suferă de anxietate şi depresie întâmpină mari probleme în ceea ce priveşte memoria.
Cercetătorii au descoperit că, atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, problemele cu memoria cresc după vârsta de 60 de ani.

Citește și:
Eşti fericită? Vei trăi mai mult!
O nouă reţetă a fericirii în cuplu
Eşti pesimist? Spală-te pe mâini!


Exclusiv Online - 30.01.2014 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
MICUŢA ţară care a CONTROLAT Rusia timp de ani buni. Armata ei folosea o TEHNICĂ extrem de neobişnuită. „Îi loveau mereu din scurt în punctele lor cele mai SLABE” MICUŢA ţară care a CONTROLAT Rusia timp de ani buni. Armata ei folosea...
O DESCOPERIRE incredibilă elucidează unul dintre cele mai mari MISTERE ale fascinantei planete Marte. De zeci de ani, cercetătorii sunt intrigaţi de acest fenomen O DESCOPERIRE incredibilă elucidează unul dintre cele mai mari MISTERE...
Gemeni Gemeni 22 mai - 21 iunie

În luna mai veţi avea o stare de spirit destul de echilibrată şi nu veţi accepta ca nicio problemă să vă afecteze dispoziţia pozitivă pe care o aveţi. Natura acestei luni este una de introvertire...citește mai departe

×

Zf.ro
Este oficial: Cum puteţi lua 10.000 de euro de la stat pentru a vă schimba maşina. Mii de şoferi se pregătesc să depună actele. Ce trebuie să faceţi pentru a primi banii Este oficial: Cum puteţi lua 10.000 de...
Începe URGIA. Cod de ploi torenţiale şi...
Ce se întâmplă cu magazinele Profi în...
BusinessMagazin.ro
S-a terminat: Avertismentul APOCALPTIC s-a confirmat. Fenomenul extrem care deja a început şi are loc de 1.000 de ori mai rapid decât ar trebui S-a terminat: Avertismentul APOCALPTIC s-a...
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem...
Mediafax.ro
E OFICIAL: Ce se întâmplă cu Radu Mazăre. Autorităţile din România, surprinse de mişcara DECISIVĂ făcută de fostul primar E OFICIAL: Ce se întâmplă cu Radu Mazăre....
„Vestul sălbatic digital”. Instrumente...
De ce ar trebui să mâncăm ce creşte...
Gandul.info
Un elev de liceu a văzut două profesoare tinere care stăteau de vorbă. A mers la ele sub pretextul că le întreabă ceva despre şcoală, iar ce a urmat e SCANDALOS. Adolescentul, prins accidental de poliţie/ Cadrele didactice sunt ŞOCATE Un elev de liceu a văzut două profesoare...
Noi detalii în cazul celor doi soţi care...
Şi-a cumpărat un Audi R8 de 130.000 de...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
BREAKING NEWS: Cumplit! Cea mai cunoscută prezentatoare TV a fost diagnosticată cu cancer! Vestea-şoc anunţată în miez de noapte BREAKING NEWS: Cumplit! Cea mai cunoscută...
BREAKING NEWS: Clipe de groază pentru această...
Fiul marelui Gică Hagi, luat prin surprindere!...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
Telefoanele HUAWEI nu vor mai folosi ANDROID. Donald Trump a dat lovitura FATALĂ companiei Telefoanele HUAWEI nu vor mai folosi ANDROID....
Lilium Jet, primul vehicul de zbor pentru...
A fost LANSAT telefonul cu cea mai performantă...
ProMotor.ro
Un şofer a claxonat o fată care traversa pe trecere. Imediat, POLIŢIA L-A FĂCUT SĂ REGRETE GESTUL! Un şofer a claxonat o fată care traversa...
VIDEO - Ai văzut vreodată un IMPACT LA...
VIDEO - ACCIDENT RAR în Bucureşti. Şoferul...
Descopera.ro
O BIZARERIE mai mare nici că se putea. Ce a PROIECTAT CIA întrece orice imaginaţie. Specialiştii au lucrat ani de zile în mare secret la ea. „Atunci când EXPLODEAZĂ aruncă...” O BIZARERIE mai mare nici că se putea....
Tratamentul TERIFIANT folosit de cel mai...
PROBLEMA sexuală majoră pe care o au din...
ULTIMA ORĂ
Mazăre, prima reacţie după ce a fost prins. Fostul primar vorbeşte despre viaţa pe care a dus-o în Africa. „O să supravieţuiesc în puşcăriile din România”

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.