Scapă de stres cu o simplă plimbare – 6 pași pentru o plimbare corectă

Plimbarea poate avea rezultate similare cu meditația pentru îmbunătățirea sănătății mintale, trebuie doar să te plimbi corect.
  • Publicat:
Scapă de stres cu o simplă plimbare - 6 pași pentru o plimbare corectă
Profimedia

Așa cum sâmbetele sunt pentru distracție, așa mi se pare că duminicile sunt lăsate pentru plimbări. Înainte să începi o nouă săptămână, alocă-ți câteva minute pentru o plimbare care te poate elibera de stres și îți poate oferi un boost de energie care să țină cât toată săptămâna care urmează.

Nici măcar nu trebuie să fie numai plimbări în natură, poți să faci o mini-excursie până la spa sau până la cinematograful unde vei vedea cel mai recent blockbuster – dacă drumul acesta este unul cu sens, îți va limpezi mintea.

„Elevii mei realizează acum importanța de a găsi alinare în interior, în loc să se bazeze pe locul de muncă sau pe deciziile unui lider politic sau orice altceva din afara lor pentru dobândirea fericirii.”, a declarat Laurasia Mattingly, trainer în meditație și mindfulness.

„Oamenii trebuie să realizeze cu adevărat că fericirea este o ‘muncă’ interioară. Când putem găsi pacea în interior, suntem mai puțin zguduiți de lumea exterioară, indiferent ce ne aruncă ea în cale.”

Iar mersul pe jos s-a dovedit a fi una dintre cele mai accesibile activități în care ne putem angaja în fiecare zi, și care poate să ne aducă o mulțime de beneficii.

Mersul pe jos și meditația, o combinație perfectă

Da, mersul pe jos este o formă excelentă de exercițiu fizic, dar este și o oportunitate grozavă de a practica mindfulness.

„Mindfulness înseamnă să acorzi atenție, intenționat, momentului prezent, fără judecată”, a spus Mattingly.

Sau altfel spus, înseamnă să fii „conștient de corpul, mintea și sentimentele tale”.

„Mersul conștient este o modalitate facilăde a încorpora meditația în viața de zi cu zi și poate fi o modalitate mai ușoară pentru începători de a învăța cum să practice mindfulness, în comparație cu alte forme de meditație.”, explică Jennifer Dragonette, specialist în sănătatea mintală.

Cum pot transforma mersul într-o meditație?

Pentru mulți oameni, meditația este atât de intimidantă, deoarece poate fi înfricoșător sau inconfortabil să stai în tăcere, doar tu cu gândurile tale. De aceea, încorporarea practicilor de mindfulness în mișcare poate fi o strategie utilă.

„De obicei, când facem activități fizice precum mersul pe jos, mintea noastră este în altă parte. Ne gândim la e-mailurile pe care trebuie să le trimitem sau la ce trebuie să bifăm pe listele noastre cu To Do, ne gândim la ceva ce a spus sau a făcut cineva”, a continuat Mattingly.

În timp ce mergi, învață să simți cum picioarele tale ating pământul; senzația aceea că pământul se întâlnește cu picioarele, iar fiecare pas poate deveni destinația ta. Mindfulness permite minții să se întoarcă în prezent, mai degrabă decât să trăiască în viitor sau în trecut.

Așa că, pentru început fii atent la cum mergi. O plimbare atentă poate fi exact ceea ce ți-ar prescrie și medicul pentru sănătatea ta fizică și psihică:

6 pași pentru a o plimbare corectă

Pasul 1: Observă și simte senzația fizică de mers

De la călcâi la degete, modul cum ridici picioarele în mers, mișcarea prin spațiu și atingerea solului, balansul mâinilor tale – la toate acestea merită să fii atent, mai ales că de obicei nu acorzi atenție acestor mișcări pe care le faci automat.

Pasul 2: aleargă printre cele cinci simțuri

Începețcu sunetul. Ce sunete auzi în jurul tău. Nu nota sunetele ca fiind bune sau rele, ci mai degrabă ca fiind „tari” sau „plăcute”.

Apoi treceți la celelalte simțuri. Mai exact ce vezi, ce miroși, ce guști? Ce texturi simți?

„Experiența va fi diferită pentru toată lumea, dar încercarea de a te concentra asupra împrejurimilor, cum ar fi vremea, briza, ciripitul păsărilor, frunzele care cad și modul în care corpul se mișcă pot fi puncte de plecare excelente.”, explică Dragonette.

Pasul 3: o scanare corporală atentă

Întreabă-te: cum se simte corpul meu în acel moment? Obosit? Neliniştit? Energizat?

Onorează-ți trupul exact așa cum se simte în acea clipă.

Poți merge și mai departe, cu o analiză mai amănunțită asupra corpului: Simți furnicături? Răcoare sau căldură? Ce flux au aceste senzații? Nu judeca nimic din ce se întâmplă cu corpul tău, etichetând sau punând senzațiile în vreo categorie calitativă.

Scanează-ți corpul și identifică unde simți senzația de strângere sau tensiune și, cu fiecare respirație, invită-l să se relaxeze.

Pasul 4: verificarea emoțională

Întreabă-te: ce dispoziție am azi? Mă simt furios, frustrat, bucuros, sau chiar toate la un loc?

În timp ce faci asta, amintește-ți cp nu există un mod corect sau greșit de a simți.

Pasul 5: Concentrează-te pe respirație

Respirația este mare parte din ceea ce înseamnă o meditație tradițională și mare parte din tot ce înseamnă mișcare în general.

Studii realizate până-n prezent au arătat că respirația lentă asociată cu meditația ajută la calmarea sistemului nervos și poate instala o stare generală de bine.

Concentrează-te asupra respirației indiferent cum o faci în momentul respectiv.

Observp cât de încet sau de repede respiri și cum se simte când îți umpli plămânii cu aer și apoi îi golești .

Dacă faceți o plimbare pe îndelete sau doar te răcoriți după un antrenament, experimentează controlul respirației prin inspirație timp de 4 secunde, cu 4 secunde de stop și apoi alte 4 secunde de expirare.

Pasul 6: Recunoaște-ți și respinge-și gândurile

Oriunde te-ai plimba, este inevitabil ca o mulțime de gânduri să nu-ți treacă prin minte. Doar că este perfect în regulă, cu asta se ocupă mintea în mare parte, furnizează gânduri și rătăcește.

Observă când gândurile tale preiau controlul, apoi zâmbește și lasă-le să plece odată cu următorul pas pentru a-ți redirecționa atenția către mersul tău.

Citește și: O plimbare de o oră poate contracara efectele a opt ore petrecute la birou

Sursă: today.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”