Părinții care se despart nu divorțează și de copii

Are divorțul și părți bune pentru copii? Cu siguranță, da! Oricât de mare este nevoia de securitate a copiilor, în relațiile de familie toxice pe termen lung copiii sunt afectați de asemenea.
Părinții care se despart nu divorțează și de copii
Are divorțul și lecții bune de viață pentru copii? Foto: Shutterstock

Nu este ușor să scrii povești de iubire. Nu este ușor să trăiești povești de iubire. Nu este ușor să nu te mai simți în pielea ta bine în povestea de iubire. Și evident nu este ușor să rupi poveștile de iubire. Nu este deloc ușor să rupi poveștile de iubire când acestea au devenit nemuritoare prin copiii care au rezultat. Însă, nu toate poveștile de iubire au final fericit însă stă în puterea fiecăruia să se oprească atunci când nu mai poate continua…

 

Divorțul sau separarea părinților este un eveniment ce poate lasă urme adânci în dezvoltarea copiilor. Și cu siguranța poate influența și relațiile de cuplu ale actualilor copii și viitori adulți. Însă dacă părinții care au decis să se separe manageriază inteligent situația și relațiile dintre celălalt părinte și copil, vor apărea numeroase avantaje. Iar viața tuturor celor implicați va fi mult mai armonioasă.

Și părinții și copii au nevoie de suport emoțional și psihologic înainte și după divorț

Ei bine, în cazul familiilor cu copii, despărțirile sunt mai dureroase căci micuții se simt dezorientați și nu știu ce li se va întâmpla. Ideal ar fi ca și ei ca și părinții să fie consiliați din punct de vedere psihologic pentru a se adapta mai ușor noii situații. Pentru că părinții nu divorțează de copii, aceștia trebuie asigurați că vor petrece timp de calitate cu ambii părinți și mai presus de orice nu trebuie mințiți.

Părinții nu trebuie să facă din copii confesorii lor

Chiar dacă existe neînțelegeri și resentimente, copiii au dreptul să păstreze imaginea nealterată a ambilor părinți. Este de evitat să povestiți cu lux de amănunte unui copil nemulțumirile legate de fostul partener de viață. Ci din contră, să faceți separarea între rolul de partener și cel de tată sau mamă. Rolurile de soț sau soție nu corespund cu cele de mamă sau tată. De asemenea, dragostea pentru copii este probabil printre cele mai puternice legături sufletești și energetice din lumea asta. Iar copii se vor bucura de iubire părintească chiar dacă nu sub același acoperiș.

Divorțul sau separarea părinților va fi cu siguranță o ocazie pentru copii să observe strategii de supraviețuire, de adaptare. Și o ocazie să învețe că oamenii nu trebuie să trăiască sub acoperiș dacă interacțiunea a devenit toxică și fără soluții. Reorganizarea, recăpătarea încrederii în propriile forțe, construirea unor alte relații, mersul la terapie, concentrarea pe pasiuni, toate acestea vor arăta copiilor un model sănătos copiilor.

Mădălina Drăgoi
Mădălina Drăgoi

Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy.

Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru care lucrau atât din punct ... citește mai mult

Recomandare video
Dr. Tudor Ciprut, SANADOR: cum se diagnostichează cancerul de colon