De ce nu e bine pentru dezvoltarea copilului să aibă părinți hiperprotectori

În acest articol aflăm cum este pentru un copil să trăiască cu părinți hiperprotectori și cum își lasă amprenta asupra copilului și adultului în devenire acest model de parenting.
01.02.2022
De ce nu e bine pentru dezvoltarea copilului să aibă părinți hiperprotectori
Sursa foto: Shutterstock

Problema educației și a siguranței copilului este cu atât mai importantă în ziua de astăzi cu cât pericolele par că se înmulțesc pe zi ce trece. Fiecare părinte ar dori să își păstreze copilul sănătos, ferit de amenințări și să îi ofere cea mai bună educație. Problema este că linia dintre echilibru și exagerare este una fină și mulți dintre părinți ajung să treacă din rolul de părinți grijulii în rolul de părinți anxioși sau părinți hiperprotectori.

Este bine de precizat de la bun început că unul dintre rolurile părinților este de a pune limite. Copilul este o făptură care dorește să permanent să cunoască lucruri noi, să experimenteze noi senzații, să simtă noi emoții. Acest lucru poate fi periculos pentru el și părinții pot ajunge foarte ușor în situația de a fi panicați cu privire la activitățile pe care doresc copiii să le experimenteze.

A traversa strada singur printr-un loc nemarcat, a merge câteva străzi mai departe să se joace sau a se juca într-un mod în care s-ar putea accidenta sunt acțiuni care ar putea înspăimânta orice părinte cu un copil de 4-5 ani.

Este normal ca un părinte să vrea să își protejeze copilul, însă diferența dintre a face bine copilului și a face rău este una sensibilă. Părintele îi face bine când îi limitează impulsurile, când îl oprește și îi oferă un ghidaj despre ceea ce înseamnă un comportament pro-social, dar îi poate face rău dacă aceste limitări se transformă în constrângeri care îi opresc dorința de cunoaștere și libertatea copilului.

Copilul dorește să exploreze și să simtă lucruri din ce în ce mai variate. În momentul în care i se spune că este greșit să traverseze strada printr-un loc nemarcat și i se explică această interdicție, el interiorizează interdicția și înțelege mai bine tendințele și riscurile pe care exprimarea acestora le presupune. Astfel, ajunge să își poată controla impulsurile cu ajutorul interdicțiilor parentale.

De ce e important să-i explici copilului motivul interdicției

Un punct important care face diferența dintre un stil autoritar sau hiperprotector de parenting și unul sănătos este explicația.

Este important să îi oferi copilului o explicație pentru restricția impusă, să îl ajuți să înțeleagă nu doar interdicția, ci și motivul ei. Este important să înțeleagă cum te simți tu și ce anume te înspăimântă.

În momentul în care controlul parental este mult prea strict, iar anxietățile părinților ajung să îi îngrădească libertatea copilului, cel mic va simți că tendințele sale sunt greșite și că este interzis să simtă o anumită emoție.

Spre exemplu, dacă un copil dorește să meargă un pic mai departe în parc pentru a se juca cu copiii, ar trebui să te întrebi dacă există vreun risc REAL de a păți ceva.

Excluzând riscurile care au o probabilitate minimă (a fi furat de un străin, a cădea un copac pe el etc.), poate ajungi la concluzia că nu există niciun potențial pericol ce ar putea motiva refuzul. În cazul în care există un pericol real, atunci trebuie să îi explici acest pericol.

Consecințele traiului cu părinți hiperprotectori

În cazul în care susții că îl protejezi ținându-l aproape chiar dacă nu există un pericol, îi lezezi dorința de a crește. În cazul în care situația se repetă, copilul poate să ajungă să înțeleagă că de la o anumită distanță fizică față de tine există o amenințare.

Dincolo de relația cu tine există pericolul. De aceea va continua să stea în relație cu tine. Va avea o greutate de a se despărți de tine pentru a găsi prieteni, pentru a găsi o iubită.

Va tinde către a fi o persoană conservatoare, către a rămâne în familie atât în ceea ce privește prezența fizică, cât și prezența spirituală. Va căuta aceleași locuri de muncă precum le au părinții sau va dori să construiască o casă lângă casa părintească, pentru a sta mereu aproape de părinți.

Ai văzut și tu persoane la vârsta de 40-50 de ani care au trăit toată viața alături de părinți, chiar dacă ar fi avut șanse mult mai bune departe, într-un oraș mai mare? Ai văzut persoane care trăiesc în continuare în casa părintească, chiar dacă este deranjant și pentru ei, și pentru părinți, iar necesitățile materiale sunt suficiente? Ai văzut și tu persoane care dau în permanență vina pe părinți pentru toate acele lucruri pe care nu au avut șansa să le facă?

Există în toate aceste cazuri legături nesănătoase cu părinții. Într-un fel, copilul a rămas blocat în relația cu părinții și nu s-a putut desprinde, atât fizic, cât și emoțional.

Nimic nu este mai frumos decât un copil care crește sănătos, fericit și liber. El ajunge să facă ceea ce își dorește, să aleagă o meserie potrivită și toate acestea se pot împlini doar dacă există dragoste din partea părinților.

Desigur, există persoane care se simt prinse în acest cerc, simt că nu pot ieși. Există și copii pe care părinții știu că i-au încurcat într-un fel sau altul și nu știu cum să îi descurce. Pentru aceste lucruri, există psihoterapie.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Acneea juvenilă: cum se îngrijește corect pielea cu acnee