În copilărie se ţin cure de slăbire?

Probabil aceasta este întrebarea care macină părinţii unui copilaş grăsuţ. Răspunsul este negativ. Nu, nu se ţine regim. Dar aceasta este perioada în care micuţii pot să slăbească extrem de uşor.
În copilărie se ţin cure de slăbire?

 

Probabil aceasta este întrebarea care macină părinţii unui copilaş grăsuţ. Răspunsul este negativ. Nu, nu se ţine regim. Dar aceasta este perioada în care micuţii pot să slăbească extrem de uşor.
 
La un copil cu greutatea crescută, sistemele metabolice sunt serios perturbate. Hormonii sexuali încep să se producă în cantitate mare astfel încât la fetiţe pubertatea apare devreme, iar în cazul băieţilor se declanşează târziu şi este însoţită de slaba dezvoltare a organelor genitale. Aceste fenomene sunt vizibile rapid. Altele, generate de kilogramele în plus din copilărie, se pot vedea în jurul vârstei de 20 de ani. Este vorba de hipertensiune, diabet de tip 2 sau, în viaţa adultă, este vorba despre cancerele estrogenic dependente. 
Şi atunci ce facem dacă grăsimea în copilărie are efecte atât de grave în condiţiile în care nu se ţine regim drastic la vârstă mică? Iată măsurile care respectă în totalitate anatomia şi fiziologia unui copil.

1. În primul rând, cineva din familie a dat prea multă mâncare copilului. De obicei, bunicii sunt responsabili pentru această greşeală. Astfel, stomacul s-a dilatat mai mult decât era necesar pentru vârsta mică. Iar creierul, văzând că are mâncare în exces, comandă dezvoltarea sexuală rapidă. Încercaţi ca micuţul să nu mai aibă contact cu aceste persoane în timpul meselor. Dacă acesta mănâncă deja foarte mult, în fiecare zi, la fiecare porţie, se reduc 5 grame.

2. La cele 3 mese principale şi 2 gustări, copilului i se pune pe farfurie mâncare şi apoi vă prefaceţi că nu îl mai băgaţi în seamă. Îl lăsaţi să mănânce cât are nevoie şi în ritmul în care are nevoie. La fel se întâmplă cu gustarea de fructe de dimineaţă, dar şi cu porţia de dulce pe care i-o oferiţi după amiaza. Aşadar, copilul va mânca cât are nevoie fără să fie îmboldit de un adult.

3. Zaharul alb are efect estrogenic, extrem de nociv la vârstă mică şi se exclude din alimentaţie. Aceasta nu înseamnă că nu îi veţi face celui mic prăjituri în casă. Nu se foloseşte nici mierea ca îndulcitor pentru că se distruge la temperatură mare (în cazul prăjiturilor) şi devine toxică. Când îi faceţi tort sau chec sau prăjitură cu fructe, foloşiţi sirop de arţar în loc de zahăr. Atenţie! Este extrem de dulce şi aveţi nevoie de o cantiate mică. 

4. Din dieta copilului nu se exclud pastele, cartofii, pâinea sub nicio formă. Dar îi daţi paste din grâu dur integral şi pâine integrală, nu pâine albă. Cartofii se prepară doar în coajă, la cuptor. În felul acesta, amidonul pe care îl conţin se absoarbe lent şi participă la procesul de scădere ponderală. Cartofii astfel preparaţi se consumă reci, cel mai bine într-o salată orientală care conţine în plus doar legume.

5. Evitaţi să le mai daţi piureuri, supe-creme. Copilul are nevoie să roadă alimentele, fie că e vorba de carne, legume, fructe, pâine. În felul acesta, îşi dezvoltă corect şi maxilarele şi dinţii definitivi vor avea loc să se dezvolte corect. În plus, digestia este perfectă.

6. În fiecare zi, cel mic are nevoie de o masă de carne. Ne referim la carne roşie, pui, curcan şi neapărat de două ori pe săptămână peşte provenit din captură şi nu din acvacultură (şi acesta plin de hormoni estrogeniţ. Bucăţile de carne se pregătesc la cuptor în apă sau în suc de roşii şi niciodată în ulei. Şi se servesc obligatoriu alături de legume, altele decât cartof.

7. În fiecare zi, este esenţial să vă lăsaţi copilul să se joace cel puţin două ore. Joaca trebuie să presupună efort fizic intens. În felul acesta, cel mic nu are nevoie de restricţii alimentare ca să slăbească. Este singura modalitate de a-i echilibra sistemele metabolice şi de a evita apariţia pubertăţii precoce la fetiţe şi a pubertăţii tardive la băieţi. 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Andreea Groza
Andreea Groza

Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat.
Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm ... citește mai mult

Probleme după cezariană
Probleme după cezariană
Cel mai nou articol Video:
Dr. Matei Bâră: radioterapia în cancerele din sfera ORL