De ce durerea îi ajută, de fapt, pe adolescenți și ce ar trebui să facă părinții când copiii lor suferă?

Când devii părinte, mai ales în secolul în care trăim în prezent, întrebarea „Este normal ca…?” pe care ți-o adresezi involuntar încă din primele luni de când se naște copilul tău, devine și mai pregnantă și poate chiar uzitată în exces când acesta devine adolescent.

Este normal ca copilul meu adolescent să nu facă o groază de lucruri sau să facă unele pe care nu le înțelegem, să sufere atât de mult, să își exagereze sentimentele, și tot așa, lista poate continua într-un vortex de griji, afecțiune părintească și, cel mai probabil, multe neînțelegeri vis-a-vis de o perioadă atât de frumoasă și totuși atât de dificilă din viața unui om. În plus, tu ai fost un altfel de adolescent, crescut și educat într-un context social și emoțional diferit de cel din prezent.

Tocmai de aceea, poate corect ar fi, atunci când ești părintele unui adolescent, să pornești de la întrebarea: de ce am devenit atât de puțin tolerant cu emoțiile puternice, cum le gestionez atunci când apar, când pot/trebuie să intervin și când nu pot ajuta și trebuie să îmi recunosc această limită?

Recomandări

Cele mai bune articole de îmbrăcăminte în care să dormi, conform experților

Tragica poveste a gemenei siameze care a trăit lângă sora ei moartă

Adolescența, perioada schimbărilor

Acum când suntem înconjurați la propriu de informații, știm cu toții că adolescența este o perioadă a marilor schimbări din punctul de vedere fiziologic și psihologic, cel din urmă reprezentând chiar o provocare mai mare decât cel dintâi. Stările fizice, emoțiile sunt intense, profunde.

Cei mai mulți părinți – pe fondul statisticilor alarmante privind depresia și suicidul în rândul adolescenților, mai ales în urma pandemiei de coronavirus – trăiesc cu panică.

Doar că, emoțiile intense, sentimentele dificile nu ar trebui să fie neapărat un motiv de îngrijorare, spune psiholoaga Lisa Damour în noua sa carte The Emotional Lives of Teenagers: Raising Connected, Capable, and Compassionate Adolescents.

Nu numai că tristețea și îngrijorarea fac parte în mod firesc – și chiar sunt apanaje sănătoase și naturale –, din tot ceea ce înseamnă adolescență, dar abilitatea de a experimenta astfel de emoții (fără ca părinții să intre în panică) și de a învăța cum să le faci față este necesară pentru dezvoltarea oricărui individ.

„Cu siguranță ne confruntăm cu o criză a sănătății mintală în rândul adolescenților, și unul dintre factorii care contribuie la această criză nu constă doar în faptul că adolescenții au avut de suferit în timpul pandemiei, ci și în realitatea că nu avem resurse clinice care să le ofere atât de multă îngrijire pe cât merită.”, a declarat Lisa Damour pentru CNN.

Mai mult, psiholoaga Lisa Damour a ținut să puncteze că nu toți adolescenții care suferă din cauza stresului psihologic se confruntă și cu probleme mintale.

„Psihologii văd diferit și separat aceste două lucruri și, deși este incomod pentru toți cei implicați, dezvoltarea tipică a adolescenților vine cu multă suferință psihologică. Scopul meu privind scrierea acestei cărți a fost de a sprijini părinții să descopere diferența dintre suferința care este firească pentru ceea ce înseamnă a fi adolescent, și cazurile când un adolescent chiar se poate confrunta cu probleme ce țin de sănătate mintală.”, a declarat Lisa Damour.

Diferența care contează

Orice psiholog se așteaptă să aibă de-a face cu suferință în cazul adulților și mai ales a adolescenților, important este modul în care suferința este gestionată. Esențial este ca adolescenții să poată gestiona suferința așa încât să nu își facă rău lor înșiși sau celor din jurul lor.

Și, conform spuselor Lisei Damour, ei reușesc să gestioneze corespunzător suferința dacă pot discuta despre sentimentele lor cu acei oameni din jur cărora le pasă de ei, dacă pot găsi resorturi sănătoase cu ajutorul cărora să refuleze, să scape de stres, și dacă își găsesc hobby-uri sau pur și simplu obiceiuri care să îi ajute să-și găsească alinarea de care au nevoie.

Atât psihologii, cât și părinții nu vor să vadă cum adolescenții „își găsesc alinare în anumite acțiuni care vin automat cu un preț, precum folosirea unor substanțe nocive sau rănirea altora.” (Lisa Damour pentru CNN)

Îngrijorător este și când o singură emoție îi acaparează, cum ar fi atunci când sunt atât de anxioși încât anxietatea le guvernează toate deciziile, sau când sunt atât de triști încât depresia le blochează dezvoltarea tipică vârstei.

De asemenea, presiunea care se creează în cazul părinților vine și pe fondul rețelelor de socializare, a acestor forme actuale de promovare în jurul wellnes-ului care uneori poate fi înțeles „copilul meu este sănătos mintal dacă se simte bine, dacă este relaxat și calm”. Dar aceasta nu este o definiție completă, exactă a sănătății mintale.

Lisa Damour: „Este perfect logic că părinții se simt mai anxioși ca niciodată în legătură cu adolescenții lor care se confruntă cu suferință emoțională.” (mai ales în contextul post-pandemie)

Poate fi foarte greu să ne obișnuim cu ideea că suferința poate fi un semn al sănătății mintale în cazul unui adolescent.

Dacă unui adolescent i se frânge inima, este foarte trist și îl doare intens, este dovada că funcționează așa cum ar trebui. Dacă un copil nu este pregătit pentru un posibil test și testul vine rapid peste el, ceea ce îl face să se simtă anxios – poate fi incomod, dar este perfect adecvat.

„Unul dintre scopurile acestei cărți este acela de a dovedi că suferința mintală nu este doar inevitabilă, ci face parte din ceea ce numim sănătatea mintală, iar experimentarea acesteia face parte, la rândul ei, din modul în care copiii cresc și se maturizează.” (Lisa Damour)

Ascultarea profundă este cheia

În cazul acesta, ce le rămâne părinților să facă, sau de unde ar trebui ei să pornească în călătoria spre sufletul și mintea adolescenților?

„Am o metaforă care consider că îi ajută pe părinți să asculte: să îți imaginezi că ești editor, iar adolescentul tău este reporterul tău. El îți citește un articol iar, când ajunge la sfârșitul acestuia, rămâne treaba ta să scrii titlul. Acest exercițiu te ajută să te acordezi la ceea ce spune un adolescent, să auzi și să distilezi ceea ce vrea el să comunice. De asemenea, te împiedică să faci ceea ce faci atât de des – să ai deja în minte o idee și să aștepți ca copilul tău să facă o pauză pentru ca tu să îi spui părerea ta.”

Într-un final ceea ce ar trebui să își dorească fiecare părinte pentru copilul său, este ca acesta să devină autonom cu sentimentele lui…

Citește și: Depresia la adolescenți: un ghid de identificare a acestei afecțiuni

Sursă: edition.cnn.com