Cele mai

De ce ne scade imunitatea

O dată cu primele valuri de frig apar şi bolile tipice ale sezonului rece, precum gripa sau răcelile. Iar în timpul acestor boli, apare o cantitate mare de mucozităţi, mai mult sau mai puţin dense.

Prima măsură care trebuie luată este să le fie respectată evoluţia şi să se permită ca aceste substanţe toxice să fie eliminate, deci mecanismele depurative nu trebuie blocate.

Dacă reducem capacitatea de depurare a organismului, ne slăbim sistemul imunitar.

Sistemul limfatic, compus în principal din vase şi capilare limfatice şi din ganglioni, este fără îndoială elementul cel mai remarcabil din sistemul imunitar. Din loc în loc, vasele limfatice sunt întrerupte de ganglioni sau noduli limfatici care filtrează substanţele nocive transportate de limfă. Atunci când se produce o infecţie în organism sau atunci când există o deficienţă imunitară, la plapare ganglionii limfatici se simt mari, mai ales în zona de sub maxilar.

Principalele cauze ale unui sistem imunitar slăbit sunt legate mai ales de stilul de viaţă agitat şi alimentaţia nesănătoasă întâlnite tot mai des în viaţa de zi cu zi. Orice schimbare de mediu sau stil de viaţă poate influenţa imunitatea organismului, de cele mai multe ori în mod negativ. Stresul, somnul deficitar, dieta dezechilibrată, fumatul, consumul de alcool în exces şi administrarea anumitor medicamente sunt factori decisivi care slăbesc forţa sistemului imunitar de a apăra organismul de virusuri şi bacterii. De asemenea, carenţele de vitamine, oscilaţiile de temperatură sau bolile netratate la timp pot duce şi ele la scăderea imunităţii.

Există anumite semne şi simptome care ne pot face să bănuim că apărarea organismului nostru este deficitară. Este absolut normal ca din când în când să ne simţim slăbiţi sau să avem anumite simptome de oboseală. Pe de altă parte, nu există analize care să determine dacă sistemul nostru imunitar funcţionează corect, deci este bine să fim atenţi la câteva semne care se pot transforma în semnale de alarmă.

Printre cele mai evidente simptome ale unei imunităţi scăzute se numără virozele respiratorii repetate, răguşeala persistentă la nefumători, starea continuă de oboseală, acutizarea bolilor cronice deja existente, inflamaţia ganglionilor limfatici, durerile musculare constante, scăderea sau creşterea bruscă în greutate sau tulburările de tranzit intestinal.

Atunci când vine vorba de protecţia imunităţii, este important de ţinut minte că doar cu medicamente nu vom reuşi să menţinem în parametri normali apărarea organismului; medicamentele ne vor ajuta doar dacă ducem o viaţă ordonată şi sănătoasă.

Optimismul, buna dispoziţie şi dorinţa de vindecare sunt elementele extrem de importante pentru menţinerea imunităţii într-o stare perfectă!



Citește și:
Vitamina C, aliatul tău în timpul rece
Exclusiv Online - 09.10.2015
Citește pe descopera.ro
EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate BÂNTUI Europa pentru următorii doi ani” EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate BÂNTUI Europa pentru următorii...
Un VIRUS  mai fatal decât COVID-19 a apărut deja în China. Nu are LEAC Un VIRUS mai fatal decât COVID-19 a apărut deja în China. Nu are LEAC
Berbec Berbec 21 March - 20 April

Luna aprilie este favorabilă întâlnirilor, discuţiilor de afaceri şi chiar schimbărilor, dacă le aveţi în plan. În cazul în care aveţi temeri legate de un examen, de orice natură ar fi acesta...citește mai departe

×

Gandul.ro
ULTIMA CINĂ. A murit  într-un spital, conectată la un aparat de ventilație, fără să știe că noul coronavirus îi răpise deja copiii. ULTIMA CINĂ. A murit într-un spital, conectată...
TRATAMENTUL pentru coronavirus care i-a...
ALERTĂ. Un nou studiu relevă care sunt...
ApropoTv.ro
Cumpărături „esenţiale” în timpul pandemiei Cumpărături „esenţiale” în timpul...
Reclamele adaptate perioadei de coronavirus
Alerta Sănătăţii: OMS trimite informaţii...
Go4it.ro
Dr. Ian Lipkin, EXPERT în epidemii la nivel mondial, a fost infectat cu COVID-19 Dr. Ian Lipkin, EXPERT în epidemii la nivel...
Pericolele învăţământului online: un...
Un bărbat de 77 de ani a fost prins de...
ProMotor.ro
Aceasta este cea mai BUNĂ mașină pentru ROMÂNIA, doar că șoferii de la noi sunt prea FRICOȘI să o cumpere Aceasta este cea mai BUNĂ mașină pentru...
Motociclist care nu respecta CARANTINA:...
O firmă oferă MAȘINI GRATIS personalului...
Descopera.ro
EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate BÂNTUI Europa pentru următorii doi ani” EPIDEMIOLOG chinez: „Coronavirusul poate...
Un VIRUS mai fatal decât COVID-19 a apărut...
Ce se întâmplă în CORPUL persoanelor...
ULTIMA ORĂ
Rammstein anunţă pe Facebook că Till Lindemann nu are coronavirus. Mesajul publicat

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul SC TITLURI QUALITY S.R.L .