Cuptorul cu microunde – e periculos sau nu pentru sănătate?

Prezent în aproape orice bucătărie modernă, cuptorul cu microunde a reuşit să uşureze substanţial treaba gospodinelor, lăsându-le suficient timp liber şi pentru alte activităţi decât cele culinare. Totuşi, în ultimii ani, în jurul lui planează o mulţime de controverse legate de modul în care ne-ar putea afecta sănătatea: este sau nu periculos?
  • Publicat:
Cuptorul cu microunde - e periculos sau nu pentru sănătate?

Prezent în aproape orice bucătărie modernă, cuptorul cu microunde a reuşit să uşureze substanţial treaba gospodinelor, lăsându-le suficient timp liber şi pentru alte activităţi decât cele culinare.

Totuşi, în ultimii ani, în jurul lui planează o mulţime de controverse legate de modul în care ne-ar putea afecta sănătatea: este sau nu periculos?

Secretul cuptorului cu microunde este un mic dispozitiv, numit magnetron, care converteşte electricitatea primită în unde radio de scurtă frecvenţă, adică într-un fel de radiaţii electromagnetice. Aceste unde afectează direct moleculele de apă din alimente, care încep să vibreze, ceea ce produce căldură. Iată, aşadar, cum se încălzeşte sau coace un aliment în cuptorul cu microunde.

Totuşi, faptul că tot acest mecanism implică radiaţiile, mulţi dintre noi se întreabă dacă nu cumva alimentele nu vor suferi o deteriorare periculoasă pentru organismul uman.

Există teorii care susţin că microundele distrug enzimele sau antioxidanţii din alimente, lăsându-le astfel goale de nutrienţi. Desigur, aceasta nu este singura metodă de a distruge elementele esenţiale dintr-un aliment, fierberea îndelungată având exact acelaşi efect.

Potrivit unui studiu datând din 2003, în care s-au făcut mai multe experimente pe brocoli, a scos la iveală faptul că atât microundele, cât şi fierberea sau prepararea sub presiune îi distrug antioxidanţii, în timp ce prepararea la abur este singura metodă care nu îi afectează.

Un alt studiu, efectuat în 2009, şi în care au fost luate în calcul mai multe soiuri de legume (circa 20) supuse mai multor metode de preparare termică, a ajuns la aceeaşi concluzie.

Antioxidanţii se distrug prin menţinerea un timp îndelungat pe foc, respectiv în cuptorul cu microunde, precum şi prin utilizarea unei cantităţi prea mari de apă la gătit. Ba mai mult decât atât, pentru că la microunde timpul de coacere este mult mai scurt, se pare că antioxidanţii supravieţuiesc în mai mare măsură decât în cazul fierberii sau coacerii prin alte metode. În plus, se pare că legumele preparate cu prea multă apă îşi pierd antioxidanţii.

Până la urmă, microundele ne afectează sau nu sănătatea?

Celebrul cuptor cu microunde a primit cu mulţi ani în urmă (în anii ’80) aprobarea FDA în privinţa emisiilor de radiaţii. Prin urmare, Guvernul American nu îl consideră periculos pentru sănătate. Important este să ştim cum să îl folosim.

Aşadar, este strict interzisă încălzirea alimentelor în recipiente din plastic, metal sau aluminiu, fiind acceptate doar sticla şi ceramica. Încălzirea hranei la microunde în ambalaje nepotrivite poate dăuna sănătăţii, întrucât există un risc crescut ca aceste materiale să degaje substanţe chimice periculoase ce ajung în cele din urmă în organismul nostru.

De asemenea, se recomandă utilizarea minimală a microundelor, ca de altfel a tuturor radiaţiilor, indiferent de natura lor – laptopuri, telefoane mobile, tablete sau alte surse. Dr. Oz ne recomandă să fim prudenţi atunci când încălzim mâncarea la microunde şi să reţinem că:

1. este imprtant să consumăm alimente sănătoase.
2. nu trebuie să utilizăm altfel de recipiente în cuptorul cu microunde decât cele din sticlă termorezistentă sau ceramică.
3. alimentele ar trebui ţinute pe foc sau la microunde cât mai puţin pentru a-şi păstra proprietăţile nutriţionale.
4. este recomandat să stăm la distanţă de cuptorul cu microunde atunci când este pornit.
5. este important să ne asigurăm că cuptorul funcţionează bine, nu este avariat.

Sursa: Blog.doctoroz.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”