Obezitatea şi cancerul: cum ne influenţează greutatea crescută riscul de a face cancer

Dr. Ştefan Tucă detaliază care sunt cele mai frecvente patologii oncologice asociate surplusului ponderal.
Autor: Paula Rotaru
Obezitatea şi cancerul: cum ne influenţează greutatea crescută riscul de a face cancer

Obezitatea este un factor major de risc pentru numeroase afecţiuni. Statisticile din ultimii ani arată că numărul bolnavilor cu cancere asociate obezităţii a crescut dramatic. Există cel puţin 7 cancere cauzate şi de obezitate – de sân, colorectal, pancreatic, prostatic, esofagian, uterin şi de vezică biliară –, atrage atenţia dr. Ştefan Tucă, medic primar chirurg, specializat în chirurgia obezităţii.

Specialistul detaliază mai jos care este modul în care influenţează obezitatea riscul de cancer şi care sunt cele mai frecvente patologii oncologice asociate surplusului ponderal.

„Pacienţii obezi au risc mai mare de deces din cauza cancerului”

Complexitatea relaţiei dintre obezitate şi cancer se desfăşoară pe mai multe niveluri. În primul rând, obezitatea reprezintă un factor de risc pentru cancer, ceea ce înseamnă că persoanele cu obezitate au şanse mai mari să devină pacienţi oncologici.

Cele mai multe date privitoare la relaţia dintre obezitate şi cancer există pentru următoarele tipuri de cancere: de sân, colorectal, pancreatic, prostatic, esofagian, uterin şi de vezica biliară. Din păcate, pacienţii obezi au risc mai mare de deces din cauza cancerului, în comparaţie cu persoanele cu greutate normală. Ei prezintă un răspuns mai slab la tratamentele oncologice şi un risc de recidivă semnificativ mai ridicat.

Persoanele cu obezitate devenite pacienţi oncologici au risc mai mare de a dezvolta reacţii adverse severe în urma tratamentului: vindecare întârziată a plăgilor după operaţie, infecţii postoperatorii, edeme.

Pentru că pacienţii oncologici cu obezitate au, de obicei, şi alte boli în afară de cancer (boli cardiovasculare, diabet, boală arterială periferică, boli articulare sau pulmonare), există riscul ca protocoalele oncologice să aibă de suferit. Astfel, pacienţii obezi pot avea şansele de vindecare diminuate în urma unui tratament oncologic.

Cancerul colorectal şi obezitatea

Bărbaţii şi femeile obeze au mai multe şanse de a dezvolta cancer colorectal. Când organismul nu utilizează în mod corespunzător insulină, aceasta are ca rezultat o creştere a glicemiei şi a riscului de cancer colorectal, deoarece persoanele supraponderale sau obeze sunt mai susceptibile de a fi rezistente la insulină.

Cancerul esofagian şi obezitatea

O persoană obeză este mai susceptibilă să dezvolte un tip specific de cancer esofagian. Când acidul clorhidric din stomac urcă în porţiunea inferioară a esofagului, din cauza creşterii presiunii abdominale din obezitate, creşte riscul de apariţie a cancerului esofagian. Refluxul gastroesofagian este mai frecvent la persoanele obeze.

Cancerul pancreatic şi obezitatea

Persoanele obeze au un risc cu 20-50% mai mare în apariţia cancerului pancreatic, comparativ cu persoanele cu greutate normală. Pancreasul are un rol major în metabolismul sănătos al individului, este locul în care se fabrică insulină, iar problemele legate de producerea insulinei pot creşte riscul apariţiei cancerului pancreatic.

Cancerul mamar şi obezitatea

Femeile aflate în postmenopauză, cunoscute cu obezitate, prezintă un risc mai mare de cancer la sân decât cele care au o greutate sănătoasă. Ţesutul adipos produce estrogen, care după menopauză devine principala sursă de hormoni estrogeni a femeilor. Excesul de grăsime corporală va produce un plus de estrogeni, ceea ce creşte riscul de cancer mamar.

Cancerul vezicii biliare şi obezitatea

S-a constatat creşterea cu aproximativ 60% a riscului de cancer de vezică biliară la persoanele care suferă de obezitate şi o creştere cu 20% dacă există un exces ponderal. Operaţia de cancer de vezică biliară este una complicată, în care, din păcate, pacientul are puţine şanse de vindecare completă.

Cancerul de endometru (uterin) şi obezitatea

Endometrul reprezintă mucoasa uterină, iar celulele endometrului se pot transforma malign, din cauza dezechilibrului hormonal indus de obezitate. Acest lucru poate duce la apariţia cancerului de endometru. S-a constatat că atât excesul de estrogen, cât şi rezistenţa la insulină pot fi factori de risc în instalarea cancerului de endometru.

Acestea sunt doar câteva cancere a căror apariţie este influenţată de obezitate. Dacă suferiţi de obezitate, excesul ponderal reprezintă un factor de risc major pentru apariţia acestor tipuri de cancer. Operaţia bariatrică (micşorare stomac, bypass gastric) poate rezolva nu doar problema obezităţii, ci reduce semnificativ şi riscul apariţiei unui cancer.