Mâncărimile pielii pot apărea pe fond nervos. Ce afecțiuni ascund și care sunt soluțiile

14.11.2020 | Autor: Paula Rotaru
Mâncărimile pielii pot apărea pe fond nervos. Ce afecțiuni ascund și care sunt soluțiile

Mâncărimile pielii pot fi cauzate nu doar de îngrijirea necorespunzătoare a pielii şi de temperaturile scăzute, ci şi de anumite afecţiuni care, aparent, nu ar trebui să dea astfel de simptome.

Două astfel de afecţiuni sunt fibromialgia şi sindromul de oboseală cronică, ambele având un impact puternic asupra sistemului nervos central.

Din cauza terminaţiilor nervoase care sunt afectate, aceste boli pot da simptome precum senzaţie de arsură, mâncărimi, înţepături şi amorţeli ale mâinilor şi picioarelor, care sunt cu atât mai persistente pe măsură ce afecţiunile rămân netratate.

Mâncărimile pielii favorizează pătrunderea bacteriilor, prin scărpinatul excesiv

Mâncărimile pielii care persistă sunt extrem de deranjante şi pot cauza dureri şi umflături din cauza scărpinatului excesiv, precum şi răni deschise care favorizează pătrunderea bacteriilor.

În cazul fibromialgiei, anumite terminaţii nervoase sunt deteriorate, astfel încât creierul nu mai percepe corect mesajul că senzaţia de mâncărime nu este intensă, iar persoana în cauză continuă să se scarpine, agravându-şi situaţia.

Cât priveşte sindromul de oboseală cronică, specialiştii consideră că de vină pentru senzaţia de mâncărime ar fi slăbirea sistemului imunitar şi inflamaţia din organism, care conduc la neuropatie, adică la degradarea fibrelor nervoase.

De asemenea, mâncărimile pielii pot apărea şi din cauza anumitor medicamente, în special a analgezicelor.

Ce poţi face pentru ameliorarea mâncărimilor pielii

  • Foloseşte o cremă cu capsaicină (substanţa care dă iuţimea ardeiului iute) – acest ingredient „anesteziază” zona şi te ajută să rezişti tentaţiei de a te scărpina. Ai grijă să nu aplici prea multă cremă, deoarece pot apărea senzaţii de arsură.
  • Aplică pe zona cu pricina o pungă cu gheaţă – aceasta reduce inflamaţia şi senzaţia de mâncărime.
  • Bea ceaiuri cu efect relaxant
  • Practică yogameditaţia sau fă diverse exerciţii fizice care îţi distrag atenţia de la această senzaţie neplăcută.