Bolnavii care suferă de cancer sunt reticenţi să vorbească despre durere

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în fiecare an, aproape 6 milioane de noi pacienţi sunt diagnosticaţi cu cancer, iar durerile reprezintă o problemă pentru 70-80% dintre aceştia.
Bolnavii care suferă de cancer sunt reticenţi să vorbească despre durere

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în fiecare an, aproape 6 milioane de noi pacienţi sunt diagnosticaţi cu cancer, iar durerile reprezintă o problemă pentru 70-80% dintre aceştia. 

Zilnic, 3,5 milioane de oameni suferă din cauza durerilor provocate de cancer. Cu toate acestea, unii pacienţi care suferă de această maladie sunt reticenţi să vorbescă despre durere. Însă de fapt un bun control al simptomelor, inclusiv al durerii, îi ajută pe oameni să trăiască mai mult. 

Nu-ţi ascunde suferinţa, pentru că durerea nu trebuie privită ca o normalitate în cancer

Unii pacienţi care suferă de cancer sunt îngrijoraţi cu privire la ceea ce ar putea crede doctorii despre ei şi din acest motiv ezită să se plângă de durerile pe care le au, considerând că acestea sunt un aspect nelipsit al bolii căruia ei trebuie doar să îi facă faţă. Unii bolnavi nu vor să îşi „deranjeze” medicul cu această problemă, în timp ce alţii se tem că durerea reprezintă în realitate un semn al faptului că boala lor se agravează. În ceea ce priveşte utilizarea analgezicelor, mulţi pacienţi fie sunt îngrijoraţi de efectele secundare pe care acestea le-ar putea avea, cum ar fi somnolenţa care le-ar afecta comunicarea cu familia şi prietenii sau chiar comportamentul, fie se tem să nu fie percepuţi ca dependenţi. 

„Oamenii sunt adesea îngrijoraţi de faptul că administrarea morfinei le-ar putea scurta durata de viaţă. Dar, testele au arătat că medicamentul necesar administrat în doza potrivită la momentul oportun, ameliorează durerea în proporţie de 80 – 90%”, a declarat Prof. Ayşen Yücel medic specialist în algeziologie (disciplină medicală care se ocupă de studiul durerii şi al posibilităţilor de prevenire şi combatere a acesteia) la spitalul-fundaţie Centrul Medical Anadolu din Istanbul.

În România şi în estul Europei, nivelul de utilizare a analgezicelor opioide este de cca 2 ori mai mic faţă de restul continentului. Potrivit specialistului în algeziologie, “nivelul de utilizare al medicamentelor extrase din opiu medicinal (între care si morfina) în Europa de Est, inclusiv în România, este mult mai mic faţă de ţările cu o economie mai dezvoltată de pe acelaşi continent. Mai exact, cifrele arată că folosirea analgezicelor opioide în ţările est-europene, inclusiv în România este de 4,8 mg/ cap de locuitor, în timp ce în restul Europei cifrele ating 11,3 mg/ cap de locuitor. Media globală este de 6,27 mg/ cap de locuitor“.

Medicii sunt reticenţi în a-i întreba pe pacienţi despre durerea pe care o resimt

Unii medici nu pun întrebări legate cu exactitate de durerea resimţită de pacient. Alţi doctori nu cunosc suficiente informaţii referitoare la tratamentul adecvat pentru ameliorarea durerilor resimţite de pacienţi, în timp ce alţii ezită să prescrie medicamente contra durerilor deoarece iau în calcul posibilitatea unui abuz al acestor calmante.

„Însă bolnavii care suferă de cancer ar trebui să fie întrebaţi întotdeauna dacă au dureri. În cazul în care durerea există, medicul trebuie să ia măsuri şi să se ocupe de această problemă. Pacienţii care aleg să vorbească despre suferinţa pe care o resimt, sunt singurul şi totodată cel mai sigur indicator al durerii care există în prezent. Abordarea durerii este una subiectivă, fiind reprezentată exact de ceea ce spune un pacient că simte. Provocarea specialiştilor care evaluează durerea este să analizeze toţi factorii relevanţi, fără a se lăsa influenţaţi în niciun fel de părerile personale, subiective „, explică prof. Ayşen Yücel.

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, între 50 şi 80% dintre pacienţii care suferă de cancer nu sunt primesc ajutorul necesar pentru a simţi o ameliorare satisfăcătoare a durerii.   

Idei preconcepute despre durere 

Cea mai frecventă idee preconcepută referitoare la durerea cauzată de cancer, este ideea conform căreia morfina şi alte analgezice puternice ar trebui să fie utilizate doar în ultimul stadiu al bolii. La aceasta se adaugă şi opinia că morfina şi alte analgezice opioide pot provoca cu uşurinţă reacţii adverse letale şi ar trebui să fie administrate doar în momentul în care pacientul dezvoltă dureri greu de tolerat.

„Cu toate acestea, tratamentul pentru ameliorarea durerilor în cancer nu ar trebui să excludă terapia medicamentoasă (fără a exclude substanţele opioide şi non-opioide), la care se adaugă metode non-invazive şi invasive de tratare a durerii”, a afirmat specialistul în managementul durerii.

Ce poate un bolnav să facă pentru a gestiona durerea provocată de cancer

Specialiştii îi încurajează pe bolnavii de cancer să nu ascundă faptul că au dureri şi să vorbească întotdeauna despre suferinţa pe care o simt, deoarece durerea nu trebuie privită ca o normalitate în cancer.

Ömer Çınar – Fizioterapeut la spitalul fundaţie Centrul Medical Anadolu le recomandă pacienţilor să „încerce diferite metode de relaxare pentru a reduce anxietatea şi tensiunea musculară. Masajul, muzica, arta şi meditaţia pot fi de mare ajutor.”

Nu în ultimul rând, dieta este foarte importantă pentru bolnavii afectaţi de cancer, însă nu diferă subtanţial faţă de un regim alimentar echilibrat recomandat în cazul unei persoane sănătoase. 

6 motive pentru a consuma lămâi
6 motive pentru a consuma lămâi
Cel mai nou articol Video: