Simptome care pot trăda cancerul în stadiu incipient

Oamenii ignoră frecvent anumite simptome şi nu le dau importanţă, regretând ulterior acest lucru, mai ales în faţa unui diagnostic nemilos numit CANCER.
Autor: Paula Rotaru
Simptome care pot trăda cancerul în stadiu incipient

Oamenii ignoră frecvent anumite simptome şi nu le dau importanţă, regretând ulterior acest lucru, mai ales în faţa unui diagnostic nemilos numit CANCER.

Dacă am acorda mai multă atenţie unor semnale de alarmă pe care le trage organismul nostru, atunci cu siguranţă am putea beneficia de tratament adecvat şi eficient.

În timp ce unii dintre noi ne temem de un diagnostic sumbru şi preferăm să punem problemele de sănătate pe seama procesului de îmbătrânire, alţii credem că problemele vor dispărea de la sine, după cum arată un studiu recent al Institutului de Cercetare în domeniul Cancerului din Marea Britanie, realizat pe 1.700 de persoane cu vârste peste 50 de ani.

Iată, prin urmare, câteva simptome care ar trebui să îţi dea de gândit şi să te trimită imediat la cabinetul medicului, pentru investigaţii amănunţite:

  • Tusea convulsivă (tusea măgărească), ganglionii umflaţi, diaree sau constipaţia
     
  • Pierderea bruscă în greutate şi rănile care se vindecă greoi
     
  • Sânge în urină, fecale sau vomă, sângerările între menstre
     
  • Senzaţia că nu elimini complet atunci când mergi la toaletă
     
  • Aluniţe cu forme şi margini neregulate

Sursa: independent.co.uk