Jamie Oliver a declarat răzbpi… zahărului!

Jamie Oliver a lansat, joi, un documentar care promovează un "război absolut" împotriva zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, însă demersul maestrului bucătar britanic a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă, informează site-ul publicaţiei Financial Times,citat de Mediafax.
  • Publicat:
Jamie Oliver a declarat răzbpi... zahărului!

Jamie Oliver a lansat, joi, un documentar care promovează un „război absolut” împotriva zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, însă demersul maestrului bucătar britanic a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă, informează site-ul publicaţiei Financial Times, citat de Mediafax.

Documentarul realizat de Jamie Oliver, intitulat „Sugar Rush”, şi o petiţie, care vizează strângerea unui număr de 100.000 de semnături, îndeamnă guvernul britanic să introducă o taxă pe băuturile carbogazoase. Noua taxă ar putea genera venituri de un miliard de lire sterline în fiecare an şi ar putea fi folosită pentru a lupta împotriva obezităţii infantile şi a bolilor de nutriţie.

Însă colegii de breaslă ai celebrului chef britanic l-au acuzat de lipsă de transparenţă, prin prisma conţinutului de zahăr utilizat în propriile sale restaurante.

Tam Fry, reprezentant al fundaţiei de caritate National Obesity Forum, a declarat: „Nu poate, pe de-o parte, să facă atâta scandal despre cantitatea de zahăr pe care o consumăm, fără să ofere, pe de altă parte, informaţii cât mai transparente despre zahărul care intră în preparatele sale”.

Jamie Oliver, implicat în ultimii ani şi în câteva campanii care militează pentru crearea unor meniuri mai sănătoase în cantinele şcolare, a declarat: „Vom modifica online informaţiile nutriţionale despre preparatele noastre, pentru ca ele să includă şi conţinutul de zahăr, cu ocazia viitoarei actualizări a meniurilor noastre, ce va avea loc în octombrie”.

Prin intermediul documentarului său „Sugar Rush” – în care maestrul bucătar britanic schimbă bucătăria sa tradiţională cu o sală de operaţii chirurgicale, în care dinţii unui băiat în vârstă de şase ani sunt extraşi din cauza cariilor generate de băuturile carbogazoase -, Jamie Oliver speră că notorietatea pe care o are va pune presiune pe autorităţile guvernamentale, cu scopul ca acestea să impună acea taxă.

Reprezentanţii The British Medical Association au cerut luna trecută guvernului britanic să impună o taxă de 20% pe băuturile carbogazoase.

Simon Stevens, directorul executiv al NHS England, ramura executivă din Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanice (NHS), nu susţine implementarea acestei taxe, dar a recomandat, în august, managerilor de supermarketuri să comercializeze la preţuri mai mari băuturile carbogazoase şi preparatele din gama „junk food”.

„Nu există absolut niciun motiv” pentru care copiii ar trebui să bea băuturi carbogazoase, a spus Simon Stevens.

Pentru moment, guvernul britanic privilegiază scenariul ce se bazează pe un răspuns voluntar din partea industriei alimentare şi a băuturilor carbogazoase, pentru a limita costurile tot mai mari înregistrate de Sistemul Naţional de Sănătate în ceea ce priveşte tratarea bolilor asociate cu obezitatea.

Departamentul Sănătăţii lucrează în prezent la o strategie pentru a limita obezitatea infantilă, ce va fi făcută publică în luna octombrie. Oamenii de ştiinţă britanici au dat publicităţii la rândul lor, în iulie, rezultatele unui studiu, sprijinit de guvern, care recomandă tuturor cetăţenilor să îşi reducă consumul zilnic de zahăr cu peste 50%.

În prezent, zahărul reprezintă 12% din aportul caloric zilnic al unui adult britanic şi 15% din aportul caloric zilnic al unui adolescent britanic – ambele procente depăşind cu mult limita recomandată de 5%.

Producătorii de alimente şi băuturi au implementat deja o serie de măsuri pentru a reduce consumul de zahăr.
Tesco, cel mai mare lanţ de magazine cu amănuntul din Marea Britanie, a scos de la vânzare mai multe sortimente de băuturi carbogazoase pentru copii, precum Ribena, Rubicon şi Capri Sun.

O doză de Ribena cu aromă de coacăze negre, comercializată în cutii de 288 mililitri, conţine 29 de grame de zahăr, ce echivalează cu întregul procent zilnic de 5% recomandat unui adult.

Reprezentanţii Food and Drink Federation au declarat, joi, că este nevoie de o schimbare pentru a ameliora sănătatea publică, dar au respins „orice povară fiscală adiţională prin taxarea alimentelor şi a băuturilor, în plus faţă de TVA-ul de 20% aplicat în prezent pentru cele mai multe dintre alimente”.

Managerii de la Leon, un lanţ de restaurante fast-food care vinde preparate sănătoase, au anunţat joi că se vor alia cu restaurantele lui Jamie Oliver şi vor impune o taxă suplimentară de 10 pence pentru băuturile carbogazoase ce includ îndulcitori.

John Vincent, cofondator şi director executiv al companiei Leon, a spus: „Am văzut cum oameni şi companii au devenit tot mai dependenţi de acel praf alb (zahăr, n.r.). Aici e vorba de o criză umană, dar şi de una economică”.

În Marea Britanie au apărut deja câteva indicii care arată că toate campaniile de sănătate desfăşurate în această ţară au început să aibă un anumit efect în ceea ce priveşte percepţia pe care populaţia o are despre zahăr. Mintel, o cunoscută companie de cercetări de piaţă, a realizat de curând un sondaj, potrivit căruia 46% dintre britanici au luat cel puţin o măsură concretă în această privinţă, în ultimul an, monitorizând sau reducându-şi consumul de zahăr.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Tom Hardy, tată pentru a doua oară!
Tom Hardy, tată pentru a doua oară!
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”