De ce avem spasme în somn?

Este posibil să fi moştenit această caracteristică de la strămoşii noştri îndepărtaţi.
  • Publicat:
De ce avem spasme în somn?

Oamenii de ştiinţă susţin că aproximativ 60-70% dintre oameni au spasme hipnice în timp ce dorm. Mulţi dintre noi poate nici nu ştim că organismul nostru reacţioneză astfel, deoarece nu ne trezim în timpul somnului din acest motiv, notează Descoperă.

Spasmul hipnic este acea contracţie involuntară a muşchilor, ce se produce înainte ca organismul nostru să intre în aşa-numita ,,stare de veghe” de dinaintea somnului. Spasmele de acest tip pot apărea în mod spontan sau pot fi induse de stimuli externi, cum ar fi o sursă de lumină de sau de sunet. Au existat cazuri în care grimasele au fost acompaniate de halucinaţii, coşmaruri sau senzaţii de cădere în gol.

Unii cercetători susţin că spasmele hipnice sunt stimulate de factori precum stresul, anxietatea, oboseala sau lipsa de somn. Nimeni nu a reuşit, însă, până acum, să demonstreze acest lucru.

De-a lungul timpului, au fost formulate mai multe ipoteze referitoare la modul în care se produc spasmele hipnice. Una dintre teorii susţine faptul că acestea sunt rezultatul activităţii nervilor, ce pregătesc organismul pentru odihna din timpul somnului. O altă presupunere menţionează că spasmele sunt reflexe moştenite de la primate, care, atunci când dormeau în copaci şi aveau senzaţia că vor cădea, se trezeau imediat, datorită acestor contracţii. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”