De câte ore de somn are nevoie un adult?

Câte ore trebuie să doarmă un adult? Iată un studiu care răspunde categoriei de vârstă 18-60 de ani.
  • Publicat:
De câte ore de somn are nevoie un adult?
FOTO: 123rf.com / De câte ore de somn are nevoie un adult?

Pentru o sănătate optimă somnul este esenţial, iar asta nu o spunem noi, ci Asociaţia Americană de Medicină a Somnului şi Societatea de Cercetare a Somnului care, în urma unui studiu, au ajuns la un consens în privinţa cantităţii de somn recomandate în cazul adulţilor.

Aşadar, pentru o sănătate optimă, adulţii ar trebui să doarmă şapte sau mai multe ore pe noapte. În cazul în care somnul este sub şapte ore, acesta este asociat cu anumite efecte asupra sănătăţii, printre care putem numi creşterea în greutate şi obezitatea, diabetul, hipertensiunea, bolile de inimă şi accidentul vascular cerebral, depresia şi creşterea riscului mortalităţii. Mai puţin de şapte ore de somn duce chiar şi la creşterea durerilor şi riscul de accidentări. Bineînţeles, chiar şi în cazul în care un adult tânăr doarme mai mult de nouă ore, această rutină poate fi asociată cu apariţia problemelor de sănătate.

Mulţi dintre noi suntem îngrijoraţi fie că dormim prea mult, fie că dormim prea puţin. În acest sens, Asociaţia Americană de Medicină a Somnului şi Societatea de Cercetare a Somnului au realizat un studiu prin care răspund nedumeririlor noastre: cât este bine să dormim?

Un somn sănătos necesită o durată adecvată, de calitate dar şi să se facă cu regularitate şi, eventual, să existe un program fix. Altfel, lipsa somnului poate duce la anumite afecţiuni. Durata somnului este măsurată în general în relaţie cu starea de sănătate. Mai mult, Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane din Statele Unite a dat startul unei iniţiative în Healthy People 2020, prin care să ”crească proporţia adulţilor care au parte de suficiente ore de somn. Astfel, 15 experţi în medicina somnului şi cercetători au luat parte la studiul prin care se arată care este cantitatea de somn recomandată pentru o viaţă sănătoasă, în cazul adulţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani.

Experţii au publicat date ştiinţifice în privinţa relaţiei dintre durata de somn şi sănătate, rezultând astfel 5.314 articole ştiinţifice. În acelaşi timp, s-au concentrat pe nouă categorii de sănătate care se află în strânsă legătură cu somnul: starea generală de sănătate, sănătatea cardiovasculară, sănătatea metabolică, sănătatea mentală, funcţiile imunologice, performanţa umană, cancerul, durerile şi mortalitatea. Tot acest proces a avut loc pe o perioadă de 12 luni.

Informaţiile curente vorbesc despre recomandările generale pentru a obţine şapte sau mai multe ore de somn, pe noapte, pentru o sănătate optimă în cazul adulţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Variabilele individuale în ceea ce priveşte nevoia de somn sunt influenţate de factori genetici, de comportament, medicali şi de mediu.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”