Consumul excesiv de alcool, cauză a cancerului de piele?

Consumul de alcool în mod regulat poate contribui la creşterea riscului de a dezvolta melanom, cea mai agresivă formă a cancerului de piele.
  • Publicat:
Consumul excesiv de alcool, cauză a cancerului de piele?

Consumul de alcool în mod regulat poate contribui la creşterea riscului de a dezvolta melanom, cea mai agresivă formă a cancerului de piele.

Specialiştii, a căror nouă cercetare a fost publicată în British Journal of Dermatology, au consultat 16 studii anterioare în care au fost implicaţi peste 6.200 de pacienţi.

Astfel, aceştia au descoperit că persoanele care au consumat mai puţin de o băutură în fiecare zi au avut un risc de a dezvolta melanom cu 10% mai mare în comparaţie cu cei care nu au consumat alcool deloc sau au consumat doar ocazional.

În cazul celor care au consumat cel puţin două băuturi pe zi, riscul de a dezvolta melanom a fost cu 18% mai ridicat. La patru băuturi pe zi, avem 55% risc.
 

Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...