Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

Caută în:

Ai biroul lângă fereastră, eşti mai productiv

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford au descoperit că angajaţii care au birourile situate chiar lângă fereastră sunt mai productivi şi mai atenţi la sarcinile care li se atribuie.

Se pare că expunerea la o sursă de lumină naturală îndepărtează senzaţia de moleşeală şi somnolenţa, binedispune şi sporeşte productivitatea şi asta datorită eliberării hormonului fericirii, serotonina, care este strâns legată de expunerea la soare.

Conform rezultatelor obţinute de către experţi, angajaţii care au birouri lângă fereastră sunt de două ori mai productivi decât cei al căror birou este poziţionat departe de o sursă naturală de lumină.

Russel Foster, autorul cercercetării, susţine că mulţi dintre noi suntem privaţi de acţiunea benefică a luminii naturale, de aceea şi acuzăm frecvent stări anxioase, oboseală şi lipsa de concentrare, tocmai pentru că stăm într-un mediu nepotrivit iar corpul percepe greşit aceste semnale şi ne dă peste cap ritmul circadian.

În cadrul aceluiaşi studiu s-a mai descoperit că cel mult 5% dintre angajaţi beneficiază de efectele pozitive ale luminii naturale la birou, în timp ce restul colegilor nu sunt la fel de norocoşi şi sunt predispuşi la lipsă de energie şi dificultăţi în concentrare.

 

Citește și:
Lucrează inteligent într-un birou cool!
Cum se impaca munca de birou cu alimentatia sanatoasa?
Munca la birou creste riscul de cancer de prostata


Exclusiv Online - 10.06.2013 Sursă foto: Shutterstock
Citește pe descopera.ro
Descoperire URIAŞĂ despre unul dintre cei mai mari FARAONI ai Egiptului Antic Descoperire URIAŞĂ despre unul dintre cei mai mari FARAONI ai Egiptului...
BĂTRÂNUL de 80 de ani care a UMILIT armata ungurilor. ''Pe unde mergea toţi picau'' BĂTRÂNUL de 80 de ani care a UMILIT armata ungurilor. ''Pe unde mergea...
Scorpion Scorpion 23 octombrie - 21 noiembrie

În luna octombrie nu prea aveţi chef de muncă şi vă veţi gândi toată perioada la distracţie. Aşteptaţi cu nerăbdare un eveniment sau o petrecere care se apropie. Este o perioadă propice pentru...citește mai departe

×

Zf.ro
Avertisment apocaliptic: În numai câţiva ani, România va rămâne PUSTIE. Avertisment apocaliptic: În numai câţiva...
Secretul succesului în afaceri: Cum poţi...
SECRETUL în business. Primul lucru la care...
BusinessMagazin.ro
Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE şi introduce săptămâna de muncă de patru zile. Vezi care este primul oraş unde s-a făcut deja schimbarea Prima ţară care SCHIMBĂ TOATE REGULILE...
De ce apa îmbuteliată este una dintre...
Mediafax.ro
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat Povestea românului din Marea Britanie care...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili....
Gestul surprinzător făcut de doi instalatori...
Gandul.info
Surpriza de care a avut parte un actor pentru adulţi când partenera lui s-a dezbrăcat. Poliţia a intrat pe fir / „Playboy nu ar accepta aşa ceva” Surpriza de care a avut parte un actor pentru...
Profesorul a observat că această elevă...
Blonda sexy se relaxa pe plajă, când CEVA...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ProSport.ro
Ce s-a ales de Dana Savuica, femeia cea mai frumoasa a Romaniei de acum doua decenii. Cum a ajuns sa arate acum, la 49 de ani Ce s-a ales de Dana Savuica, femeia cea...
Vedeta și-a șocat fanii: “E obscenitate...
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și...
ApropoTv.ro
Destinaţii alternative de Crăciun care te fac să vezi cu alţi ochi Europa Destinaţii alternative de Crăciun care...
Jurnalistul Ion Cristoiu publică două...
Electric Castle Festival anunţă headliner-ii...
Go4it.ro
FACEBOOK se schimbă! Cum va arăta în curând cea mai mare reţea de socializare din lume FACEBOOK se schimbă! Cum va arăta în...
TAXĂ pe apeluri audio prin WhatsApp şi...
INVIZIBILITATEA a fost atinsă! O companie...
ProMotor.ro
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii Cât de ecologice sunt de fapt maşinile...
Situaţiile în care plăteşti amenda maximă...
Lista completă cu bolile care te lasă...
Descopera.ro
Ce au fost OBLIGATE să facă tinerele pentru acest REGE sadic şi neruşinat. Niciuna nu a scăpat Ce au fost OBLIGATE să facă tinerele pentru...
Ce ASCUND visele şi sexualitatea reprimată...
Cazul BIZAR al unui bărbat uimeşte ştiinţa....
ULTIMA ORĂ
Povestea românului din Marea Britanie care a ajuns să trăiască în trenuri şi gări, după ce şi-a rupt un picior şi a rămas fără loc de muncă: Am fost abandonat

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.