Tratamentul ortodontic cu aparat dentar

  • Publicat:
Tratamentul ortodontic cu aparat dentar

Tratamentul ortodontic are ca scop corectarea unor anomalii dentare și maxilare care afectează sănătatea dinților și a gingiilor, funcții precum masticația, vorbirea. Cei mai mulți pacienți aleg să poarte un aparat dentar din considerente estetice, având ca motivație principală îmbunătățirea vieții sociale și consolidarea încrederii în sine.

Tratamentul ortodontic: cui se adresează aparatul dentar?

Frecvența anomaliilor dentare este în creștere, 80-90% din populație prezintă diverse anomalii dentare. Din fericire, acestea pot fi tratate la orice vârstă.

Există o creștere a numărului celor care poartă aparat dentar atât la  copii,  adolescenți, cât  și adulți, fiind depășită din ce în ce mai mult reticența de a  purta un aparat dentar.

Acest lucru se datorează și evoluției aparatelor dentare, dezvoltării unor tehnici cât mai puțin vizibile sau chiar invizibile, pe care adulții le acceptă mai ușor, fără să le afecteze viața de zi cu zi.

Aparatele fixe metalice și cele de safir sunt cel mai frecvent utilizate

Aparatele dentare fixe sunt cele care se lipesc pe dinți și rămân acolo pe toată durata tratamentului, fie pe interiorul dinților (aparatul lingual), fie pe exteriorul dinților.

Aparatele fixe metalice și safir au tehnică similară de aplicare, diferența dintre ele este fiind de cost și de estetică. Cu cât aparatul este mai puțin vizibil, cu atât costul acestuia este mai mare.

Dacă la copii și adolescenți există un trend de a purta aparat dentar metalic pe care îl accesorizează la fiecare vizită cu elemente cât mai colorate, adulții optează de obicei pentru variante discrete și  aleg aparatul cu bracketuri transparente de safir.

Avantajele aparatului metalic

Este aparatul clasic cel mai des utilizat și este un aparat foarte eficient, confortabil și rezistent.

Cu ajutorul lui se tratează orice anomalie dentară, de la simple înghesuiri și spațieri ale dinților până la cazuri complexe, ocluzie adâncă sau deschisă.
Este ales de majoritatea pacienților copii, care și-l pot personaliza cu module (elasice) colorate sau de adulții la care nu primează factorul estetic.

Avantajele aparatului cu bracketuri safir

Cei mai mulți adulți și chiar unii adolescenți sunt reticenți la purtarea unui aparat dentar vizibil, așa cum este cel metalic. Dintre variantele aproape invizibile, cel cu bracketuri de safir are prețul cel mai avantajos, cele obținute prin tehnologie computerizată, Invisalign sau Incognito, fiind cele mai scumpe.

Ca urmare, cel cu bracketuri de safir rămâne cel mai popular aparat, se pretează în orice situație, bracketurile sunt rotunjite și confortabile.

Un avantaj al lor constă în faptul că sunt complet transparente și nu își modifică culoarea în timp, dar sunt casante, se pot sparge din cauza unor alimente mai dure.

Protocolul tratamentului ortodontic cu aparat metalic sau safir

Protocolul este simplu pentru pacient, același și pentru bracketurile metalice și pentru cele transparente. Pacientul trebuie să se programeze la un consult la medicul specialist ortodont.

Pe baza evaluării și a analizei radiografiilor și a fotografiilor în scop ortodontic, medicul stabilește planul de tratament și tipul de aparat care i se potrivește. Trebuie știut însă că succesul tratamentului depinde de corectitudinea metodelor și a tehnologiilor alese, care pot fi eficiente numai dacă se bazează pe experiența și cazuistica dobândită a medicului ortodont.

Aplicarea aparatului dentar este simplă și complet nedureroasă, dar cel mai  important este modul în care este condus tratamentul de către medic, intensitatea forțelor stabilite și modul de aplicare a acestora.

Care este durata tratamentului ortodontic cu aparat metalic sau safir?

Durata medie a unui tratament ortodontic este de 18 luni, variază de la 6 luni până la 2 ani, rezultatele fiind vizibile după numai 1-2 luni.

În anumite cazuri, cele care necesită extracția unor dinți permanenți pentru a crea spațiu pentru alinierea celorlalți dinți și obținerea unei ocluzii corecte, tratamentul cu bracketuri metalice poate avea o durată mai scurtă față de  cel cu safir, alunecarea dinților fiind mai facilă. Ca urmare a dezvoltării tehnologice, bracketurile transparente au devenit și ele din ce în ce mai rezistente și cu o eficiență similară celor metalice.

Cum se aplică și cum se îngrijește aparatul dentar fix?

Procedura de aplicare este complet nedureroasă, urmează câteva zile de acomodare, când pacientul poate resimți  tensiuni sau presiuni la nivelul dinților, care se traduc mai mult printr-un disconfort, în niciun caz  durere.

Aparatul dentar fix impune  anumite restricții alimentare – pacientul trebuie să evite să muște din alimente dure și să se igienizeze foarte bine. Este important să utilizeze periuțe dentare moi, manuale sau electrice, precum și periuțe interdentare și dușul bucal, putând în acest mod să-și asigure o igienă eficientă.

Este un mit că aparatul dentar afectează smalțul dentar – între bracket și dinte se aplică un adeziv special care nu permite pătrunderea salivei și  a bacteriilor și afectarea smalțului dentar.

La finalul tratamentului, când aparatul se îndepărtează, smalțul este intact și poate urma aplicarea unor tratamente de fluorizare și albire dentară.

Care sunt beneficiile tratamentului ortodontic?

La finalul tratamentului, pacientul va avea un zâmbet perfect, iar dinții sunt perfect aliniați. Pe lângă îmbunătățirea funcției estetice, tratamentul ortodontic implică și o retenție mai mică de alimente, ca urmare scade în timp riscul de apariție a cariilor, a sângerării și retracției gingivale, implicit scade riscul de apariție a bolii parodontale.

Prin tratament ortodontic se obține o mușcătură echilibrată și armonie la nivelul mușchilor și articulației temporo-mandibulare, pacienții se simt mai încrezători cu zâmbetul și aspectul lor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân