Ce pot face părinţii pentru adolescenţi în această perioadă

Lăsaţi creativitatea şi expresivitatea adolescenţilor să vă uimească şi nestatornicia lor să vă exaspereze. La sfârşitul acestei etape a dezvoltării, veţi fi un părinte sleit, dar încântat de rezultatul eforturilor voastre.
11.05.2020 | Autor: Raluca Neagu
Ce pot face părinţii pentru adolescenţi în această perioadă
Şi adolescenţii au nevoie de ajutor în această perioadă. Ce pot face părinţii.

Chiar dacă starea de urgenţă se va ridica, şcolile rămân închise, iar distanţarea socială trebuie menţinută ca măsură de precauţie. Dacă un copil de vârstă şcolară sau preşcolară îşi manifestă foarte vocal nevoile, adolescenţii nu vor face la fel, dar asta nu înseamnă că nu sunt extrem de afectaţi de noua stare de fapt. Iată câteva modalităţi prin care părinţii de adolescenţi le pot veni în ajutor.
 

Ce este adolescenţa?

Adolescenţa este cea mai explozivă etapă a dezvoltării umane, cu impact major asupra evoluţiei individului. Transformările spectaculoase din această perioadă a vieţii o fac unică, atât prin rapiditatea prin care se manifestă la nivel fizic şi biologic, cât şi prin furtunile stârnite la nivel mental şi emoţional.

Multă vreme, adolescenţa nu a constituit un obiect de studiu prea interesant, cercetătorii mulţumindu-se să înregistreze doar modificările la nivel biologic. Studii din ce în ce mai aprofundate de neurologie, psihiatrice, teorii comportamentale scot la iveală complicatul proces prin care un adolescent devine adult. Şi evidenţiază că procesul nu e deloc lin, ca trecerea de la faza de nou născut, la bebeluş, copil mic, preşcolar, şcolar. Nu seamănă nici cu trecerea de la adultul activ spre senior şi vârstnic. Adolescenţa este un proces extrem de complicat, care începe odată cu instalarea pubertăţii, la vârsta de 12-13 ani şi se poate considera complet încheiat abia după vârsta de 22 de ani.

Adolescenţa şi nevoile sale

Dincolo de nevoile primare, adolescenţa sădeşte în individ 3 nevoi capitale: nevoia de a-şi asuma riscuri, de a îşi contura conştiinţa de sine şi nevoia de recunoaştere socială. Când în unul din aceste aspecte apar sincope – şi ele apar, indiferent câte eforturi ar depune părinţii – vom avea un adolescent care dă semnale în felul său: rebel sau retras, antisocial sau dornic de conversaţie din senin, activ sau într-o letargie permanentă.

De ce recurg adolescenţii la teribilism, riscuri şi acţiuni extreme?

Prima explicaţie este de natură biologică. Adolescenţa este un moment de evoluţie intensă, explozivă a creierului. Acum se întăresc conexiunile neuronale, sinapsele – neuronii au explodat în perioada copilăriei, dar nu au apucat să formeze încă legături stabile.
Amigdala, partea din creier responsabilă cu reacţiile rapide şi agresive este extrem de activă, în timp ce partea din creier cu procesarea informaţiilor şi temperarea reacţiilor – cortexul prefrontal, este în plină dezvoltare.

În acelaşi timp, bombardamentul hormonal la care este supus corpul adolescentului se manifestă atât la exterior – acnee, pustule, mătreaţă etc, cât şi la interior. Nivelul de testosteron la băieţi îi face temerari, teribilişti, aparent agresivi.
Estrogenul secretat de ovarele în plină dezvoltare ale fetelor duc la manifestări de interiorizare, dar şi de revoltă, stări de nervozitate, agitaţie sau ipostaze melancolic depresive.

În al treilea rând, oamenii sunt fiinţe sociale. Adolescenţii sunt în etapa desprinderii de părinţi, de familie, pentru a-şi testa anvergura aripilor dobândite acasă. Dar nu o vor face retrăgându-se în sihăstrie, vor avea nevoie tot de un habitat social, pentru ca trecerea să fie deplină şi fără probleme. Copilul de ieri avea nevoie de recunoaşterea şi valorizarea părintească sau a autorităţii de la şcoală. Adolescentul de azi are nevoie de recunoaşterea socială a celor din grupul şi mediul său.

Cum poţi ajuta un adolescent în această perioadă?

  • În primul rând să conştientizezi, ca părinte, că are nevoie de ajutor. Dar că nu o să-l ceară explicit. Înţelegerea, răbdarea, toleranţa sunt condiţii necesare din partea părinţilor, pentru a depăşi această perioadă fără prea multe traume de ambele părţi.
  • În al doilea rând, închiderea şcolilor reprezintă şi pentru adolescenţi o problemă. Restrângerea drastică a posibilităţilor de socializare şi comunicare cu cei de seama lor este resimţită ca o pierdere majoră.
  • Apoi, părinţii trebuie să înţeleagă faptul că înfruntările elev profesor nu fac parte din categoria lucrurilor făcute de adolescent în mod intenţionat. Ele răspund nevoilor fiziologice şi mentale ale adolescentului de a avea un schimb de idei cu o autoritate, de a-şi măsura forţele şi cunoştinţele cu aceasta şi de a primi un răspuns lămuritor sau un stimul, după caz. Iar această situaţie este exclusă, în acest moment. Veţi avea de multe ori nevoie să ţineţi locul profesorului, pentru a suplini aceste înfruntări.
  • Nu vă iluzionaţi prea tare cu varianta şcolii on line. Şi cel mai silitor adolescent este, în acest moment, debusolat, dezamăgit şi obosit. Programa şcolară nu a fost gândită pentru educaţia la distanţă, profesorii la fel.
  • La momentul actual, mulţi profesori şi adolescenţi sunt epuizaţi de efortul de participa la aceste ore, mai mult decât ar fi făcut-o prezenţa fizică la clasă.
  • Oricât de haotic ar părea la exterior, programul unui adolescent are o ordine internă, intrinsecă. În perioade normale, adolescentul avea ca repere anumite întâlniri cu prietenii, proiecte de realizat în comun, aniversări, serbări de sfârşit de ani, zile de naştere etc. Toate acestea s-au anulat şi, chiar dacă nu o arată, adolescenţii conştientizează că aceste evenimente sunt pierdute ireversibil.

Gândiţi-vă numai ce trebuie să simtă elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, care nu se mai pot bucura de balul de absolvire şi nu îşi pot lua la revedere de la colegi, aşa cum au făcut-o generaţii înaintea lor.
 

Instrucţiuni rapide de urmat

În această perioadă părinţi şi adolescenţi deopotrivă sunt într-o pantă ascendentă a negocierii. Într-o stare de alertă şi atenţie, puteţi intui ce nevoie are adolescentul cu care sunteţi nevoit să coabitaţi. Iată, punctual, câteva modalităţi în care îl puteţi sprijini:

  • Ori de câte ori vrea să comunice, fiţi prezent, fără factori de distragere. Adolescentul nu este o specie prea des comunicativă, aşa că nu rataţi momentul.
  • Evitaţi criticismul, oricât de greu vi s-ar părea. Dacă în copilărie aţi pus bazele unei educaţii solide, fiţi convinşi că ştie şi singur ce e bine şi ce rău. Acum vrea doar să se elibereze şi să experimenteze.
  • Încercaţi activităţi comune şi cereţi-i părerea despre ele. O să fiţi uimiţi de inventivitatea, creativitatea şi soluţiile ingenioase pe care vi le oferă.
  • Discutaţi cu el despre situaţia prezentă şi ce soluţii aţi putea găsi împreună pentru a o ameliora.
  • Sprijiniţi-l în menţinerea contactelor cu grupul său. Găsiţi împreună soluţii de evadare, apoi lăsaţi-l liber 2-3 ore.
  • Amintiţi-i în mod constant regulile de protecţie din această perioadă. Sigur le cunoaşte, dar faptul că i le repetaţi îl face se să se simtă important şi iubit în continuare.
  • Nu refuzaţi nicio ofertă de implicare din partea lui. Dacă vrea să iasă la cumpărături, să gătească ceva etc încurajaţi-l fără comentarii.
  • Şi nu uitaţi: este o perioadă în care se poate consolida legătura părinte-adolescent sau o şansă nesperată de a o repara.

Adolescenţa nu ar mai trebui demonizată şi ironizată. Este o etapă în care se formează EU-l de mâine al unui adult responsabil şi competent, Lăsaţi creativitatea şi expresivitatea adolescenţilor să vă uimească şi nestatornicia lui să vă exaspereze. La sfârşitul acestei etape a dezvoltării, veţi fi un părinte sleit, dar încântat de rezultatul eforturilor voastre.

Cel mai nou articol Video: