Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, au făcut una dintre cele mai importante schimbări din viața lor de familie în anul 2020, când au decis să se mute din apartament într-o vilă spațioasă. Decizia a venit după perioada petrecută în pandemie, când au simțit nevoia unui spațiu mai generos pentru ei și pentru fiica lor, Zenaida.
Surprinzător este faptul că locuința pe care o consideră astăzi casa ideală a fost găsită extrem de repede.
Vedeta a povestit la scurt timp după mutare că ea și soțul său plănuiau de mai multă vreme să facă pasul către o casă pe pământ, însă lucrurile s-au întâmplat mult mai rapid decât se așteptau.
„Este o schimbare care, personal, mi-a dat restartul de care aveam nevoie. Plănuiam de multă vreme să facem acest pas, însă nu am reușit să ne organizăm până acum. Atât de nepregătiți am fost încât nici vechea locuință n-am reușit să o punem pe site-urile de specialitate spre vânzare, dar norocul ne-a bătut la ușă. În persoană. Și a fost și al naibii de decis”, mărturisea Adelina Pestrițu.
Vedeta a explicat că, după ce au început să caute o nouă locuință, au găsit exact ceea ce își doreau într-un timp record.
„Astfel am fost obligați practic s-o luăm din loc, cum se spune, și să ne căutăm o nouă locuință. De data aceasta, o casă pe pământ așa cum visam. O casă pentru o familie mai mare decât formula actuală, poate… Și nu degeaba cred eu în energia oamenilor și a locurilor. În două ore și jumătate am găsit casa pe care ne-o doream. Care le are pe toate. Din perspectiva noastră, evident”, a mai scris vedeta.
După achiziționarea vilei, Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au apelat la specialiști în design interior pentru amenajarea fiecărui spațiu.
Una dintre cele mai importante încăperi este livingul, locul în care familia petrece cel mai mult timp împreună. Camera este generoasă, luminoasă și amenajată într-un stil modern, cu accente elegante și finisaje atent alese.
Dormitorul matrimonial păstrează aceeași linie sofisticată, iar unul dintre detaliile care atrag atenția îl reprezintă lenjeriile personalizate cu inițialele celor doi soți.
Pasionată de modă și recunoscută pentru aparițiile sale impecabile, Adelina Pestrițu și-a dorit și un dressing pe măsură.
Spațiul este dedicat articolelor vestimentare, accesoriilor și încălțămintei, oferind suficient loc pentru colecțiile sale.
Cea mai încântată de mutare a fost, fără îndoială, Zenaida. Fiica vedetei se bucură de propria cameră, amenajată în tonuri de roz și culori pastelate.
Încăperea este adaptată vârstei sale și include inclusiv un spațiu dedicat garderobei.
Despre perioada petrecută în noua locuință, Adelina Pestrițu a vorbit cu emoție.
„De când ne-am mutat în noua noastră căsuță fiecare zi este o poveste. Avem activități și tabieturi noi și ne bucurăm de momentele petrecute împreună. Zeny este tare fericită de noua ei cameră decorată în culori deschise care completează starea noastră zilnică de bună dispoziție și entuziasm. Deși încă nu doarme singurică, sperăm că în curând să facem și acest pas. Doar când se va simți ea pe deplin pregătită. În schimb, hainele pe care le poartă zi de zi le selectează după bunul plac”, a dezvăluit vedeta.
Chiar dacă programul încărcat nu îi permite să gătească foarte des, Adelina și-a dorit o bucătărie complet utilată, modernă și practică.
Întreaga locuință este amenajată într-un stil aerisit, cu multă lumină naturală și spații generoase, ceea ce contribuie la atmosfera relaxată pe care vedeta și familia sa și-au dorit-o încă din momentul în care au decis să se mute la casă.
Vezi această postare pe Instagram
FOTO: Instagram @adelinapestritu.