Adolescenţa – ghid de comportament pentru părinţi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În acest demers, deloc uşor şi lipsit de turbulenţe numit adolescenţă părinţii, sunt ca nişte ancore pentru copiii de ieri, adulţii de mâine.  Psihoterapeutul Corina Cerchez scrie pentru părinţi un mic ghid despre cum pot face mai uşor faţă provocărilor vârstei copiilor.

Este necesar să ne păstrăm cumpătul, să înţelegem cât mai bine procesele de dezvoltare prin care trec copiii noştri şi să îi încurajăm să îşi găsească propriul drum, de cele mai multe ori diferit de al nostru, să le oferim încurajare şi protecţie, să le fim călăuze. Doar fiind acolo, cu dragoste şi dăruire, îi putem ajuta să se găsească pe ei înşişi.

Adolescenţa – părinţii – un cocteil de vinovăţie şi teamă

Dar hai să vedem, să ne gândim concret cum stau lucrurile: părinţii sunt ca un recipient  plin cu un amestec de teamă, vinovăţie, nesiguranţă şi iluzii, iar adolescenţii sunt o combinaţie de teamă, vinovăţie, nesiguranţă şi iluzii. Aceleaşi ingredient, alte perspective. Dacă reuşim să găsim un limbaj explicativ al emoţiilor pe care le trăiesc, împreună şi separat, ambele părţi descoperă că au foarte multe lucruri în comun. Acest limbaj poate fi acela ca toţi, părinţi şi adolescenţi, avem credinţe, idealuri şi valori, avem sentimente şi avem şi resurse pentru a gestiona situaţiile cotidiene.

Recomandări

Alopecia, afecţiunea care ne lasă fără păr. Primele semne apar în adolescenţă

Cum reuşeşte Jennifer Lopez să arate ca o adolescentă, deşi are 47 de ani (FOTO)

Adolescenţa – ce îşi doresc adolescenţii?

Ce caută ei, mai exact?
Adolescenţii, la fel ca în perioada copilăriei mici, caută confirmarea părinţilor că le “pasă de ei”, că sunt importanţi, chiar şi atunci când nu se mai conformează, când se opun şi au interese diferite de ale părinţilor. În plus, caută apropierea de grupurile de prieteni, apartenenţa celor de-o seamă cu ei. Caută şi un potenţial partener sexual.
Poate acesta este motivul pentru care impactul recomandărilor venite din partea părinţilor are o pondere de doar 25-30%, iar aprecierea oferită de grupul de referinţă (prieteni, colegi, parteneri de cuplu) ajunge până la 70-75%. Acum este momentul să se desprindă de celula de bază, de familia de origine.

Adolescenţa – cum pot ajuta părinţii

Ce putem face noi părinţii? Putem aborda aceasta etapă într-o manieră cât mai naturală, ştiind care sunt plusurile şi minusurile, putem deveni şi prieteni pentru copiii noştri, îi putem încuraja să se descopere şi să devină autonomi. Putem organiza periodic întâlniri de lucru pentru adolescenţii noştri si colegii lor, poate chiar unele petreceri, casa noastră poate deveni deschisă şi primitoare noului grup în formare sau abia format, locul de referinţă unde tinerii să se simtă în siguranţă, acceptaţi şi bineveniţi. Astfel vom fi conectaţi la o mare parte din viaţa copilului nostru, iar el nu va simţi nevoia să se ascundă de noi. Şi chiar atunci când o va face, amicii lui vor fi cei care îi vor reflecta faptul că “are, totuşi, nişte părinţi mişto!”.
În lucrul cu adolescenţii şi cu familiile acestora recomand câteva întrebări reflexive, cum ar fi:

• Ce fel de persoană sunt atunci când mă aflu în preajma copilului meu?
• Vreau să fie fericit. Există veselie în casa noastră?
• Vreau să fie ingenios. Cum reacţionez în faţa lucrurilor noi?
• Mi-ar plăcea să înveţe ceva nou. Câte cărţi am citit în ultima perioadă? Ce anume?
• Îmi doresc să aibă prieteni. Cât de prietenos sunt eu?

Şi lista poate continua, pe teme diverse. Este util de ştiut că în această perioadă specială, tinerii sunt sensibili la tipul de viaţă al părinţilor. Ei învaţă din ceea ce văd, nu din ceea ce le spunem.

Voltaire spunea foarte frumos, definind parcă modul în care este recomandat să ne adresăm adolescenţilor: “Dacă doreşti să discuţi cu mine, defineşte-ţi termenii”.

Corina Cerchez, psiholog şi psihoterapeut