Nou născut – zbor cu avionul

Zborul cu avionul cu un nou născut poate fi o plăcere sau un calvar. Iată câteva trucuri testate care vă vor ajuta să aveţi o călătorie minunată.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Nou născut - zbor cu avionul

Una dintre cele mai stresante situaţii pentru părinţii aflaţi la început de drum este zborul cu avionul cu bebeluşul. Va plânge? Ce să pun în bagaj? Îi va deranja pe vecinii de zbor? Ce va mânca? Cum se va comporta micuţul la decolare şi la aterizare? Cum se poate schimba scutecul? Dacă are avionul întârziere, ce trebuie să conţină bagajul de mână? Multe întrebări, mult necunoscut, mult stres. Doar că pentru un zbor reuşit, părinţii trebuie să fie relaxaţi. Vă prezentăm câteva trucuri pentru zborul cu avionul cu un nou-născut testate chiar de autoarea articolului.

Prima dată când l-am avut companion de zbor pe fiul meu avea 2 luni şi o săptămână. Am plecat cu el într-un sistem de purtare şi cu două valize mari, într-una aflându-se un scaun de maşină pentru a fi transportat în siguranţă cu maşina de la aeroport acasă la destinaţie. Pentru valize am folosit un căruţ de la bagaje din aeroport. Ca niciodată, la aeroport era foarte aglomerat, iar la rezervarea noastră era o problemă şi am fost trimişi la mai multe ghişee. Prima situaţie generatoare de stres. Am reuşit însă să îmi păstrez calmul. Copiii mici absorb energiile celor din jur precum un burete apa, aşadar păstrarea calmului şi conceperea rapidă a unui plan B sunt de mare ajutor. După circa 60 de minute, am rezolvat. Deci să fiţi mai devreme în aeroport (150 de minute) nu strică.

Zbor cu un nou-născut – filtrele de securitate

La filtrele de securitate, copilul trebuie scos din sistemul de purtare sau din cărucior, aşadar este de folos ca mama să fie îmbrăcată şi încălţată cât mai comod (dacă se poate a se evita cizmele şi bocancii lungi). Mâncarea, medicamentele, lichidele pentru bebeluş trebuie puse separat pe bandă la controlul de securitate.

Zbor cu un nou-născut – zone mama şi copilul

Înainte de îmbarcarea în avion, puteţi să vă asiguraţi că scutecul bebeluşului este uscat. În aeroporturi sunt toalete speciale pentru schimbarea scutecului dar şi zone destinate mamei şi copilului. În unele aeroporturi există chiar locuri de joacă pentru copii.

Zbor cu un nou-născut – bagajul bebeluşului

Majoritatea companiilor aeriene permit transportul gratuit a unui bagaj de mână (de diverse dimensiuni, a se verifica pe site-ul companiei înainte de zbor). Ce să cuprindă bagajul? Scutece – puneţi 4, 5 în plus căci avionul poate avea întârziere. De asemenea, zborul poate avea ”efect anticonstipaţie” şi este posibil să folosiţi mai multe scutece. Toaletele din avion sunt dotate cu masă pentru schimbarea scutecului şi pot fi folosite atunci când semnalul pentru centuri de siguranţă nu este activat şi evident nu sunt turbulenţe. În bagaj mai puteţi avea 2, 3 body-uri şi 2, 3 bluziţe şi pantaloni. Una două jucărioare mici şi colorate sunt de folos. A se evita jucăriile electronice. Suprastimulează atenţia copilului şi pot fi deranjante pentru colegii de zbor. În funcţie de vârsta copilului şi de modul în care este alăptat (la sân sau cu formulă de lapte) în bagaj se pune şi mâncare, apă, biberoane, ceai, fructe. Ser fiziologic şi o pompiţă pentru desfundarea nasului, alături de alături de antitermice supozitoare sunt mereu binevenite. Şerveţele umede şi uscate se impun în bagaj, de asemenea.

Zbor cu un nou-născut – centura de siguranţă

Până la 2 ani, copilul stă în braţele unui adult cu faţa în direcţia de mers la decolare şi la aterizare şi este conectat la centura de siguranţă a adultului printr-o centură suplimentară.

Zbor cu un nou-născut – hrănirea la decolare şi aterizare

Pentru a ajuta copilul să nu simtă diferenţele de presiune de la decolare şi aterizare este important să îi daţi să sugă. În funcţie de vârstă – lapte matern, lapte din biberon, apă, ceai, suc de fructe proaspăt etc asiguraţi-vă că aveţi la îndemână.

Zbor cu un nou-născut – păstraţi-vă calmul

Copilul va mai plânge în timpul zborului, dar plânge şi acasă. Îl puteţi plimba într-un sistem de purtare ergonomic sau în braţe pe culoarul avionului, atunci când este permis. Un adult calm, care emană încredere va avea în braţe un bebeluş calm. Şi opusul. În multe cazuri se observă că bebeluşii sunt foarte liniştiţi la bordul unui avion, căci toata atenţia este îndreptată asupra lor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”