Trebuie să încerci rețeta asta! Pesto de pătrunjel – o explozie de vitamine

  • Publicat:
Trebuie să încerci rețeta asta! Pesto de pătrunjel - o explozie de vitamine
Trebuie să încerci rețeta asta! Pesto de pătrunjel - o explozie de vitamine. Foto: Shutterstock

Pesto de pătrunjel, în loc de busuioc – de ce nu? Aromat din cale-afară și cu vitamine din belșug, acest pesto trebuie neapărat încercat.

În plus, nu conține parmezan, așa cum e cazul în rețeta originală de pesto alla genovese, motiv pentru care îl poți consuma și în timpul postului. Ingredientele sunt ieftine, accesibile tot timpul anului, așa că vezi mai jos cât de simplu se prepară.

Rețeta simplă de pesto de pătrunjel

Pentru 2 porții de pesto ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 legătură de pătrunjel proaspăt (cu tot cu tulpină)
  • 1 cățel de usturoi pisat
  • 1 linguriță rasă de miere de albine
  • o jumătate de linguriță de muștar
  • 1 linguriță de suc de lămâie
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 1 lingură de fulgi de migdale
  • sare și piper, după gust

Citește și: Salata de pătrunjel cu bulgur ține de foame și e plină de vitamine. Cum se prepară și ce beneficii are

Modul de preparare? Simplu ca bună ziua! Pui toate ingredientele în blender și mixezi câteva secunde. Asta e tot!

Dacă vrei să obții o cantitate mai mare, dublează sau chiar triplează ingredientele. Depozitează sosul în borcănașe sau recipiente închise ermetic, pe care să le ții la frigider (maximum 7 zile).

Pesto de pătrunjel este delicios pentru paste, dar și pe felii de pâine prăjită.

Citește și: Cea mai simplă rețetă de supă cremă de leurdă

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan