Câte migdale să mănânci zilnic ca să reduci consumul de calorii la masă

În urma studiului, participanții care consumau migdale în loc de alte gustări care conțineau carbohidrați, reduceau numărul caloric de la următoarea masă.
  • Publicat:
Câte migdale să mănânci zilnic ca să reduci consumul de calorii la masă
Foto: shutterstock

Un nou studiu sugerează că în urma consumului de migdale se poate ține sub control greutatea corporală. Cercetătorii au descoperit că dacă se consumă 30g-50g de migdale, reduci semnificativ apetitul, scrie The Sun.

În urma studiului, participanții care consumau migdale în loc de alte gustări care conțineau carbohidrați, reduceau numărul caloric de la următoarea masă cu până la 72 de calorii. Dr. Sharayah Carter de la Universitatea din Sudul Australiei a spus: „Rata de obezitate și supraponderabilitate este o reală preocupare de sănătate, iar modularea apetitului prin îmbunătățirea răspunsului hormonal poate fi cheia către managementul greutății. Cercetarea noastră a examinat hormonii care reglează apetitul și cum nucile, în special migdalele, ar putea contribui la controlul apetitului. Astfel am descoperit că participanții care au consumat migdale au simțit schimbări în reglarea hormonilor apetitului și că ar putea contribui la reducerea cantității de mâncare”.

Migdalele sunt bogate atât in vitamina E contribuind la îmbunătăţirea aspectului pielii, a părului şi a unghiilor, însă, conţin şi o cantitate mare de calciu pentru întărirea oaselor. În ciuda faptului că sunt foarte mici, migdalele au un conţinut mare de fibre şi proteine. De exemplu, un sfert de cană de migdale conţine 7.62 grame proteine. Consumând 10 migdale pe zi avem echivalentul unei farfurii de spanac, deoarece migdalele sunt o sursă importantă de fier, care ajută la producţia si creşterea numărului de celule roşii din sânge.

Datorită conţinutului optim de calorii, pot fi consumate între mese, în special de către persoanele care urmează un regim alimentar. Consumul regulat de migdale ajută la prevenirea anemiei. Migalele sunt extrem de versatile, deoarece le putem consuma atât în feluri sărate de mâncare, cât şi în dulciuri.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân