Rețetă originală de tort Doboș: cum se fac foile, crema fiartă și glazura de caramel

  • Publicat:
  • Actualizat:
Rețetă originală de tort Doboș: cum se fac foile, crema fiartă și glazura de caramel
Rețetă de tort Doboș: cum se fac foile, crema fiartă și glazura de caramel. Foto: envato

Deliciosul tort Doboș este un desert elegant care se prepară din mai multe foi subțiri care se umplu cu o cremă onctuoasă de ciocolată și unt. Pe deasupra se toarnă o glazură de caramel și se decorează cu nuci, alune, fistic sau „bezele” de frișcă.

Acest desert este perfect pe mesele de sărbătoare și poate fi făcut acasă, din ingrediente de calitate, care îi dau gustul desăvârșit. E adevărat că nu e foarte simplu de făcut, e nevoie de atenție și răbdare, dar rezultatul va merita cu siguranță tot efortul depus.

Rețeta originală a tortului Doboș îi aparține maestrului cofetar maghiar József C. Dobos, care a creat pentru prima dată acest desert în 1884. El a păstrat rețeta secretă până în anul 1906, când s-a pensionat. În cei peste 20 de ani cât timp rețeta a fost secretă au apărut multe versiuni ale acestui tort. Însă odată cu „marea dezvăluire” s-a stabilit că tortul Doboș e obligatoriu să aibă 6 foi, cremă cu unt (NU cu margarină) și ciocolată minimum 50% cacao și glazură lipicioasă de caramel.

Mai jos îți explicăm detaliat rețeta tradițională de tort Doboș.

Foto: profimediaimages.ro

Rețetă tort Doboș: ingrediente

Pentru foi:

  • 6 ouă
  • 30 grame unt nesărat
  • 100 grame zahăr pudră
  • 100 grame făină

Pentru cremă:

  • 4 ouă
  • 200 grame zahăr pudră
  • 200 grame ciocolată minimum 50% cacao
  • 270 grame unt nesărat (82% grăsime)
  • 35 grame pudră de cacao
  • 1 pliculeț zahăr vanilat
  • un vârf de cuțit de sare

Citește și: Rețetă de eclere, explicată în detaliu. Cum se fac cojile, crema de vanilie și glazura de ciocolată

Pentru glazură:

  • 100 grame zahăr tos
  • 20 grame unt nesărat
  • 1 linguriță de oțet

Pentru decor:

  • fulgi de migdale, nuci măcinate, fistic, alune de pădure, biluțe de ciocolată, frișcă (opțional)
Foto: envato

Cum se face tortul Doboș: preparare

Cum se fac foile pentru tortul Doboș:

  1. Separă gălbenușurile de albușuri. Bate albușurile până se formează o spumă tare. Adaugă jumătate din cantitatea de zahăr pudră (50 de grame) și continuă să mixezi până obții o cremă albă aerată, lucioasă și care nu curge.
  2. Topește untul într-o cratiță și lasă-l apoi să se răcească.
  3. Amestecă gălbenușurile cu restul de zahăr (50 de grame).
  4. Adaugă spuma de albușuri peste gălbenușuri și amestecă până se omogenizează compoziția.
  5. Adaugă untul topit și răcit peste compoziție și amestecă ușor.
  6. Adaugă în compoziție făina, treptat. Amestecă cu un tel până obții un aluat omogen.
  7. Împarte aluatul obținut în 6 părți egale. Cel mai bine este să cântărești totul, ca să îți iasă fix 6 foi de tort egale.
  8. Decupează 6 foi de hârtie de copt în formă rotundă.
  9. Întinde aluat pe fiecare foaie, cu ajutorul unei spatule.
  10. Foile se coc timp de 10 minute la 160 de grade Celsius, în cuptorul preîncălzit.

Citește și: Prăjitura Valurile Dunării – pandișpan pufos în 2 culori, cu cremă de vanilie, vișine și glazură de ciocolată neagră

Cum se face crema pentru tort Doboș:

  1. Lasă untul la temperatura camerei să se înmoaie.
  2. Amestecă ouăle cu zahărul, zahărul vanilat și sarea și prepară-le la bain marie până obții o cremă mai groasă (10-13 minute). Ai grijă să amesteci încontinuu și vasul în care ai compoziția să nu atingă apa fierbinte din celălalt recipient. Crema se lasă apoi la răcit.
  3. Tot la bain marie, topește ciocolata și las-o apoi să se răcească.
  4. Toarnă ciocolata topită peste crema de ou și amestecă bine.
  5. Într-un alt castron, pune untul moale și mixează câteva secunde până devine cremos. Adaugă pudra de cacao și amestecă.
  6. Toarnă treptat crema cu ciocolată peste untul cremos. Pune câte o lingură și amestecă bine ca să nu se taie crema.
  7. Este important să ții cont de temperatura tuturor compozițiilor – acestea nu trebuie să aibă temperaturi diferite, altfel crema nu va fi catifelată și nu se va omogeniza corespunzător, se va „brânzi”.

Citește și: Rețeta originală de tort Krantz cu nucă – aromat, crocant și ușor de preparat

Cum se face glazura pentru tortul Doboș:

  1. Pune într-o cratiță zahărul, oțetul și untul. Lasă la foc mic până se caramelizează zahărul, având grijă să amesteci constant. Caramelul trebuie să aibă o culoare roșiatică spre maro deschis.
  2. Toarnă sosul de caramel cald pe o foaie de aluat copt.
  3. Crestează imediat „foaia” de caramel în mai multe felii, cu un cuțit uns cu puțin ulei sau unt (altfel caramelul se va lipi de lama cuțitului). În așa fel vei putea tăia mai ușor tortul în felii când va fi asamblat.

Asamblarea tortului Doboș:

  1. Pune cantități egale de cremă pe fiecare foaie (5 – ultima foaie este cea acoperită cu glazura de caramel). Ai grijă să păstrezi cremă și pentru a „îmbrăca” tortul.
  2. Peste ultimul strat de cremă se adaugă foaia cu glazură.
  3. Se decorează tortul cu fulgi de migdale, nucă măcinată, fistic, la alegere.
  4. Din loc în loc poți face „floricele” din frișcă folosind un poș sau o pungă tăiată într-un colț din care să iasă frișca.
  5. Tortul Doboș se lasă la rece peste noapte pentru ca aromele să se întrepătrundă și foile să se înmoaie de la cremă.
Foto: profimediaimages.ro

Surse:

savoriurbane.com

whereismyspoon.co

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân