Teodora Stoica, alimentul care o ajută să nu aibă crampe musculare: „Am citit și am pus în practică”

Teodora Stoica, specialist nutriție, ne-a povestit ce greșeală a făcut înainte de un semi-maraton, ce a învățat din această experiență, dar și care este alimentul pe care îl consumă înainte de alergare.
  • Publicat:

Într-un live realizat pe contul de Instagram „Ce se întâmplă, Doctore?”, cu tema „Alimentația pre și post antrenament”, Teodora Stoica, specialist nutriție, ne-a povestit ce greșeală a făcut înainte de un semi-maraton, ce a învățat din această experiență, dar și care este alimentul pe care îl consumă înainte de alergare.

„În primul rând, eu, pe propria piele, am descoperit ce înseamnă să faci un semi-maraton pe stomacul gol, într-o perioadă în care nu eram atât de pregătită. Nu făcusem cursul de nutriție încă, nu știam nimic practic și m-am gândit ca să rămân eu în postul intermitent, că atunci făceam foarte drastic și mi-a fost foarte greu să mă recuperez după.

Am avut dureri musculare, frisoane pentru că eram antrenată, nu am avut nutriție. Nu vreau să zic că am făcut o prostie, doar că am forțat organismul când nu era cazul. Adică trebuie să ne alegem momentele în care să mâncăm și alea în care să nu. Am plecat la cursă fiind în fasting, mă simțeam pregătită și pentru că băusem cafea și nu știu, era adrenalina aia pentru că ești înconjurat de oameni.

A fost dificil la un moment dat, nu foarte dificil, dar cred că cel mai mult au ajutat oamenii din jur, pentru că văzând că toți aleargă și lumea de pe margine, nu știu, te încurajează, parcă te încarci cu energia lor. Dar nu cred că ar trebui să te bazezi numai pe oamenii din jur, ci și pe forța proprie și forța proprie ți-o alimentezi și prin alimentație”, ne-a povestit Teodora Stoica într-un live pe contul de Instagram „Ce se întâmplă, Doctore?”.

 

Teodora Stoica, alimentul pe care-l consumă înainte să iasă la alergat, să nu aibă crampe musculare

„Încă ceva interesant. Am mai citit și am pus în practică și nu-mi dau seama dacă m-a ajutat sau nu, dar rău sigur nu e. Consumul de sfeclă înainte de alergare, de exemplu, pentru sfecla că are un conținut de nutrienți specifici, e foarte bogat în nitrați naturali. Atunci ei sunt transformați în oxid nitric în organism și asta ajută la dilatarea vaselor de sânge, îmbunătățind astfel fluxul sangvin și oxigenarea mușchilor.

Și e interesant că te ajută, adică nu mai fac crampe musculare sau cel puțin le reduce”, ne-a mai spus Teodora Stoica.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”