Mihaela Bilic: ce părere are despre lapte

Nutriţionistul Mihaela Bilic încurajează consumul de lapte, unul dintre alimentele de bază dintr-o dietă echilibrată. Iată ce beneficii are laptele!
  • Publicat:
Mihaela Bilic: ce părere are despre lapte

Probabil pentru că oamenii au avut întotdeauna laptele pe masă, iar culoarea şi consistenţa lui i-a inspirat în multe din expresiile şi denumirile care făceau referire la ceva curat, pur, bun. În orice ecuaţie, comparaţie, metafora sau asociere, laptele aduce un plus de sănătate, tinereţe, siguranţă, dragoste.

Laptele este primul aliment cu care luăm contact atunci când venim pe lume şi numai cu lapte trăim în primul an de viaţă. Cât de simplu şi bine putem fi hrăniţi cu lapte!

În acest context, mă întreb cu tristeţe cum de au reuşit vocile răuvoitoare şi informaţiile manipulatoare să arunce fie şi o umbră de îndoială asupra unui produs care prin definiţie este un etalon de echilibru nutriţional şi un simbol de curăţenie. Unde s-a pierdut bunul simţ şi firescul unei naţii care a crescut cu vaca şi oaia în curte şi care mai nou îmbrăţişează cu ochii închişi modelul de alimentaţie chinezescă?

V-aţi pus problema vreodată de ce o zeamă albă provenită din soia sau din migdale poartă numele de lapte? Poate pentru că astfel de produse

încearcă să fie acceptate, să copieze, să se substituie unui concept care nu are nevoie să fie demonstrat: laptele!

Laptele e unic, nu poate fi reprodus şi nici contrafăcut. El nu poate proveni decât de la animale, doar acela este produsul care îndeplineşte echilibrul de nutrienţi pe care natura, în perfecţiunea ei, îl poate obţine.

Toate alimentele pot conţine proporţii variabile de proteine, glucide şi lipide, dar numai în lapte, aceste procente sunt aproape egale. Cu 3,5 – 4% nutrienţi din cele 3 categorii principale, 85% apă, minerale şi vitamine, laptele este un aliment de bază. Dacă ar avea şi fibre l-am putea numi alimentul ideal, dar iată, nici măcar laptele nu e perfect. 🙂 Ştiaţi că laptele e singurul produs care conţine TOATE mineralele de care are nevoie organismul, în cantităţi şi forme uşor de absorbit şi de folosit de corpul uman? Şi la capitolul vitamine, există o exclusivitate: doar în lapte, găsim vitamina A combinată în mod natural cu vitamina D şi calciu.

Cu un pahar de lapte te rehidratezi şi te remineralizezi aşa cum nici cu apa nu o poţi face. În loc să ne bucurăm că avem privilegiul şi capacitatea de a consuma lapte şi după ce am depăşit stadiul de sugari, noi ne întrebăm dacă e normal. De pe poziţia de medic nutriţionist, am să vă răspund că DA, nu numai că e normal, dar este şi sănătos!

Având în vedere diversitatea enormă de produse care se obţin din lapte, nu cred că există o persoană pe lume care să nu găsească un produs lactat ce i se potriveşte. Nu contează dacă e dulce sau acru, dacă e iaurt sau brânză, important este să fie prezent în dieta voastră zilnică.

Chiar dacă pare, aceasta nu este o pledoarie pentru lapte, e doar credinţa mea fermă. Nu vreau să conving pe nimeni. După părerea mea, consumul de lactate nu trebuie argumentat, necesitatea lui nu trebuie demonstrată. Laptele e bun. Punct.

Iar celor care mănâncă produse lactate vreau să le confirm faptul că e un obicei sănătos. E bine ce faceţi, continuaţi! Şi eu iubesc laptele. 🙂

Autor: Mihaela Bilic

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”