Dr. Ruxandra Constantina – Top alimente şi condimente pentru digestie uşoară

Pentru a stimula digestia, este indicat să avem în alimentaţia de zi cu zi iaurt, legume (morcovi), fructe, seminţe, cereale, dar şi condimente precum pătrunjel.
  • Publicat:
Dr. Ruxandra Constantina - Top alimente şi condimente pentru digestie uşoară
Aceeași acțiune antiseptică și antidiareică puternică o au și tinctura de coada-șoricelului, coada-racului, crețișoara,  administrate 1 linguriță de 2-3 ori/zi, în 200 ml apă sau ceai.

Una dintre preocupările pe care este bine să le avem indiferent de vârstă este cu siguranţă informarea despre un stil de viaţă sănătos, activ. Nu este zi în care să nu putem învăţa ceva nou. Spre exemplu, pentru cei care au probleme de digestie sau vor să şi-o îmbunătăţească, există o serie de alimente şi mai ales condimente proaspete, uscate ori sub formă de pulbere menite să dea o mână de ajutor.

Le-am aflat de la dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, medicină generală, apifitoterapie.

CSÎD: Deşi aparent ştim ce înseamnă alimentaţie sănătoasă şi avem permenent la dispoziţie o mare varietate de informaţii şi de alimente, ce înseamnă totuşi să mănânci sănătos în România anului 2020?

Dr. Ruxandra Constantina: A mânca sănătos în epoca noastră înseamnă a încerca să avem o alimentaţie diversificată şi echilibrată, a mânca cu moderaţie şi cumpătare. Alimentaţia trebuie să cuprindă toate principiile alimentare – proteine de calitate, grăsimi sănătoase, glucide cu eliberare lentă, fibre, vitamine, minerale, antioxidanţi, iar ponderea lor în alimentaţia noastră variază în funcţie de vârstă, activitate fizică desfăşurată, sex. Farfuria trebuie să cuprindă cât mai multe alimente neprelucrate termic (legume, verdeţuri, fructe, seminţe), de preferat din surse bio sau din grădina bunicii.

CSÎD: Ce alimente favorizează digestia?

Dr. Ruxandra Constantina: Fibrele îmbunătăţesc digestia, reglează tranzitul intestinal. Avem nevoie de aproximativ 20-30 de grame de fibre pe zi. Le regăsim în legume (ţelină, morcovi, crucifere – varză, conopidă, broccoli), leguminoase (mazăre, fasole, linte), fructe (proaspete şi uscate), oleaginoase (nuci, migdale), seminţe (in, cânepă), cereale integrale (secară, grâu, orez, orz). Dintre fructe, papaya şi ananasul, consumate la sfârşitul mesei, îmbunătăţesc digestia.

Busuioc, cimbru, mentă, turmeric, ghimbir – favorizează digestia

CSÎD: Ce condimente ajută la o digestie optimă?

Dr. Ruxandra Constantina: Condimentele, utilizate în stare proaspată sau pulbere uscată, adăugate la sfârşitul preparării mâncărurilor, îmbunătăţesc şi stimulează digestia: menta, cimbrul, busuiocul, ardeiul iute, boiaua, leuşteanul, pătrunjelul, ghimbirul, turmericul, oregano, rozmarinul, coriandrul.

Atenţie la modul de preparare a alimentelor şi condimentelor

CSÎD: Cum este indicat să folosim corect aceste condimente pentru a nu le anihila proprietăţile asupra digestiei?

Dr. Ruxandra Constantina: Trebuie evitată prăjirea lor, deoarece prin prăjire îşi pierd proprietăţile benefice asupra digestiei.

Chefir, iaurt, lapte bătut, sana – benefice digestiei

CSÎD: Dintre lactate, care ajută digestia?

Dr. Ruxandra Constantina: Lactatele acide, fermentate (lapte bătut, chefir, sana, iaurt natural), ajută la îmbunătăţirea digestiei, datorită probioticelor conţinute.

Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Ce se întâmplă dacă ai permis de mai puțin de doi ani. Măsurile sunt drastice
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...