Cele mai sănătoase sosuri pentru salate

Cine se mai gândeşte la salate în sezonul în care organismul aproape că plânge după chestii consistente, grase, aburinde? Păi se gândesc în primul rând ovolactovegetarienii, se gândesc cei care ar face orice ca să nu se îngraşe la loc după ce au slăbit şi se mai gândesc leneşii bucătăriilor, care au descoperit calea către masa perfectă.
  • Publicat:
Cele mai sănătoase sosuri pentru salate

Cine se mai gândeşte la salate în sezonul în care organismul aproape că plânge după chestii consistente, grase, aburinde? Păi se gândesc în primul rând ovolactovegetarienii, se gândesc cei care ar face orice ca să nu se îngraşe la loc după ce au slăbit şi se mai gândesc leneşii bucătăriilor, care au descoperit calea către masa perfectă.

Mai nou, fac parte din ultima categorie. Nu că nu m-ar pasiona în continuare ideea de gătit şi de experimentat diverse lucruri. Nu, pur şi simplu trec printr-o perioadă când mă gândesc că mai bine fac nişte abdomene decât să păzesc nişte blide pe foc sau mă rog, pe plita cu inducţie. Dar trebuie să şi mănânc pentru că nu pot supravieţui la nesfârşit cu portocale, musli şi caju. La o adică, pot, dar m-aş plictisi. Asta e o altă boală a mea, plictiseala culinară, care se bate cap în cap cu lenea

Şi ca să le împac, m-am refugiat în salate. Cine a zis că salata nu e mâncare nu are pic de imaginaţie şi nu se gândeşte deloc la planeta asta care îşi cam rupe resurse importante de la gură ca să hrănească orice animal până la sacrificiu. Dincolo de considerente ecologice, vegatariene, mie mi se rupe sufletul când trec pe lângă rafturile cu frunze şi condimente proaspete. Le-aş cumpăra pe toate numai să nu le mai văd cum pălesc în scurt timp.

Şi cumpăr din ele şi mă străduiesc să nu las nici o frunzuliţă să se ofilească. Apropo, de când n-aţi mai văzut verde în faţa ochilor în farfurie? Dacă n-aţi mai făcut-o deloc, e timpul pentru o evadare din frigiderul cu cărnuri către “grădiniţele” din supermarket şi rafturile cu condimente.

Varietate să fie!

De câte ori nu mi-a trecut prin faţa ochilor câte un text referitor la numărul de alimente pe care ar trebui să le consumăm săptămânal? De multe ori. Am reţinut vag că ar fi vorba de vreo 30, dar cine stă cu adevărat să le contorizeze? Puţini o fac. Aşa că tot la salate mi-e gândul când îmi vine să respect ca la carte ceea ce recomand.

Şi cum lista plantelor se cam rezumă la salată verde, spanac, valeriană, broccoli, ciuperci, măsline, conopidă, morcov, ţelină, varză, roşii, ardei, ceapă, castraveţi, ridichi, mărar, pătrunjel, m-am gândit să o completez elegant din condimente şi sosuri. Cine s-ar fi gândit acum 20 de ani, când trăiam în bezna culinară pre şi post revoluţionară, că n-o să concep nici o salată fără ulei de măsline şi curry de exemplu? Sau fără oţet balsamic?

Acum deja mi se par plictisitoare şi cum ajung prin magazine, cum am grijă să-mi garnisesc frigiderul şi dulapul cu plante şi condimente numai bune de transformat în sosuri. Light, cum altfel? 

Maioneza e istorie

Nici nu ştiu dacă mi-a plăcut vreodată. Şi oricum, e atât de greţoasă încât nici nu stau pe gânduri şi o înlocuiesc cu muştar. Îl caut ca disperată pe ăla fără zahăr, iar dacă nu găsesc nici un sortiment decent, iau pur şi simplu nişte boabe, le amestec cu ulei de măsline, oţet balsamic, praf de usturoi şi piper şi gata sosul.

Dacă tot am deschis discuţia despre usturoi, trebuie să vă spun că recent am experimentat amestecul de usturoi, ulei de sâmbure de strugure, lămâie şi gălbenuş de ou. Mă rog, e un fel de maioneză mai light, iar o linguriţă e minune peste nişte ruccola cu năut, ciuperci şi anchois. Probabil că nişte bucătari cu stele Michelin ar strâmba din nas la anumite experimente culinare care le încalcă nişte principii după care şi-au construit filosofia în bucătărie. Sau poate că nişte juraţi exigenţi m-ar trimite direct pe uşa eliminării din concursuri dacă le-aş flutura sub nas nişte combinaţii cu aspect îndoielnic.

Dar omul e stăpân la el în bucătărie şi atât timp cât nu amestecă orez, cartof, paste cu multe proteine animale şi încearcă să rămână în zona verde, vegetală, unde nu prea există interdicţii din partea nutriţioniştilor, totul e permis.

De la principiul ăsta am plecat şi când am amestecat un avocado cu pastă de susan şi multă lămâie şi mi-a rezultat ceva atât de consistent încât o lingură la un bol de salată a bătut orice friptură la capitolul saţietate.

Hrean, ton, iaurt – trei prieteni albi

Nu i-am întrebat niciodată dacă vor să coabiteze pe aceeaşi farfurie. Am considerat pur şi simplu că n-ar avea de ce să le stea rău împreună, mai ales că nu mă pot decide nici acum care-mi place mai mult: hreanul, tonul sau iaurtul.

Aşa că atunci când îmi calc pe inimă şi trec peste apocalipticele ameninţări ale celor care-mi semnalează cu fiecare ocazie mercurul din peşti, îmi cumpăr nişte conserve de ton în suc propriu (am înţeles că tonul alb ar fi mai curat decât cel roşu), le aşez aşa artistic pe un pat verde de frunze şi după ce le stropesc cu generozitate cu zeamă de lime şi ulei de strugure sau susan, aplic “lovitura” finală: sosul din iaurt, hrean, mărar, piper şi curry.

Şi zău dacă toată treaba mi-a luat mai mult de 5 minute. Şi ce am în farfurie: am proteine sănătoase din peşte şi iaurt, am grăsimi bune din uleiul de măsline, am carbohidraţi şi fibre din patul de salată, deci le am pe toate. Şi evident, am vitamine şi minerale ca să nu zică nici un cârcotaş mai tradiţionalist că nu mănânc ce trebuie.

Cu blenderul îţi faci viaţa mai gustoasă

Cine deţine una bucată prin dulapuri, să-l resusciteze şi să-i dea de lucru. De exemplu, aparatul s-ar descurca de minune cu nişte coriandru proaspăt, nişte usturoi, câteva linguriţe de zeamă de lămâie, puţină miere, piper boabe, ulei de măsline şi sare de Himalaya. Şi-ar da tot interesul, iar după câteva secunde de învârteală turbo, ar rezulta un dressing de s-ar întreba lumea unde i-au fost papilele de n-au dat până acum de acest gust special?

Tot prin blender s-ar învârti cu plăcere nişte busuioc cu parmezan, usturoi, ulei de măsline şi chimen. Uite aşa ar rezulta o reinterpretare a unui pesto care ar reduce la tăcere orice gurmand. Acum, ca o concluzie, sper că aţi reţinut că doar creativitatea vă poate ajuta să consumaţi fără mare efort toate cele

30 de alimente recomandate săptămânal. Evident, mai faceţi loc şi fripturilor şi supelor în meniuri, dar o salată bogată pe zi n-a omorât pe nimeni. Ba dimpotrivă! Şi nu vă cramponaţi de reţete şi cantităţi: “după gust” să vă fie porunca supremă!

P.S.: În loc de lămâie, încercaţi orice şi cu portocală sau grepfrut. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”