CSÎD a încercat – cheesecake cu zmeură, cea mai simplă reţetă

Poate cea mai simplă reţetă de cheesecake, uşor de făcut chiar şi de către începătorii într-ale bucătăritului este această reţetă ce are fulgi de cocos, zmeură.
  • Publicat:
CSÎD a încercat - cheesecake cu zmeură, cea mai simplă reţetă
CSÎD a încercat - cheesecake cu zmeură, cea simplă reţetă, foto Mădălina Drăgoi

Cu cât este mai cald afară, cu atât mai mult ne dorim deserturi răcoroase…. De exemplu, ne-am putea îndulci momentele cu o porţie de cheesecake delicios. Şi dacă tot este acel moment din viaţă în care încercăm fel şi fel de reţete acasă, de ce n-am încerca şi un cheesecake la domiciliu, în confortul propriei bucătării?

Aşa ne-am gândit şi noi, dar să ştiţi că am ales cea mai simplă reţetă. Brânză de dulce de vaci, puţin zahăr brun, câteva bucăţi de zmeură (congelată am folosit, dar puteţi folosi şi bucăţi de căpşuni), fulgi de cocos, smântână, cardamom (se poate înlocui cu un alt condiment agreabil pentru dumneavoastră sau vanilie).

cheesecake reteta simplă

Cheesecake cu zmeură – REŢETĂ

Ingrediente blat:

  • 800 g brânză dulce de vaci proaspătă
  • 3 ouă
  • 4 linguri de smântână
  • 4, 5 linguri de fulgi de cocos
  • 4, 5 linguri de zahăr
  • 25 g unt
  • Câteva seminţe de cardamom sau vanilie (opţional)
  • 50 g zmeură (proaspătă sau congelată dar mărunţită)
  • 2 linguri de griş

Ingrediente sos de zmeură:
O mână de zmeură congelată sau proaspătă
1 lingură de miere

Mod de preparare blat:
Într-un vas, se mixează manual brânză de vaci, cu smântâna, ouăle, zahărul, untul, cocosul, grişul şi fructele mărunţite. Mixul trebuie să fie consisent. Mai puteţi adăuga fulgi de cocos dacă vi se pare că nu este suficientă consistenţa. De asemenea, dacă nu vi se pare suficient de dulce. Se pune într-o tavă sau cratiţă pe hârtie de copt şi se lasă la foc mic circa 45 de minute, o oră. În funcţie de cuptor este procesul de coacere. Verificaţi ca la orice prăjitură cu o scobitoare. După ce s-a răcit, se lasă la frigider.

Cheesecake cu zmeura reteta

Mod de preparare sos:
Fructele şi mierea se mixează cu un robot sau manual, iar sosul obţinut se pune peste cheesecake.

Poftă bună!

Cheesecake cu zmeură reţetă

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân