Cum să prepari o socată delicioasă și răcoritoare. Rețeta simplă

Rețetă de socată răcoritoare - ingrediente pentru 5 litri și mod de preparare. Ce beneficii au preparatele din flori de soc.
13.05.2021 | Andreea Chirila
Cum să prepari o socată delicioasă și răcoritoare. Rețeta simplă
Sursa foto: Shutterstock

O socată răcoritoare, o limonadă cu mentă? Orice ai alege, sunt variante excelente pentru hidratare în sezonul cald! 

Socul este un arbust înalt de 4-5 metri care creşte de la câmpie până în zona montană inferioară, pe la marginea pădurilor şi drumurilor.

În scop medicinal, de la soc se recoltează florile şi fructele, negre, dulci- acrişoare, cu aromă de afine. Preparatele din flori de soc au acţiune sudorifică, diuretică, emolientă, antireumatică, antinevralgică şi stimulează rezistenţa organismului.

Fructele şi sucul obţinut din fructe au o acţiune laxativă şi antinevralgică.

Florile de soc apar în lunile mai şi iunie şi sunt mărunte, alb-gălbui, foarte parfumate, încărcate de polen.

Din florile de soc se poate prepara socată, o băutură răcoritoare delicioasă  (chiar şi extrasezon din flori uscate de soc, păstrate în pungi de hârtie într-un loc răcoros).

Rețetă de socată

Ingrediente pentru 5 litri de socată:

  • 10 flori de soc
  • 500 de grame de zahăr brun
  • o lămâie mare
  • 8 grame de drojdie proaspătă

Mod de preparare: Se spală florile de soc şi se pun pe fundul borcanului. Se presară zahărul, apoi se adaugă sucul de lămâie şi coaja tăiată felii. Se adaugă apă cât să acopere totul şi se lasă până a doua zi.

În următoarea zi, se umple borcanul cu apă rece, se amestecă, se adaugă drojdia, se acoperă şi se lasă la loc cald şi însorit încă 2-3 zile.

În fiecare zi se amestecă în borcan dimineaţa şi seara şi se gustă socata. Când a ajuns la aciditatea dorită, se strecoară socata, se pune în sticle şi se ţine la frigider. Se serveşte rece.