Zahărul, cel numit şi otrava albă

Îmi pare rău că tocmai eu, Pofticioasa pofticioaselor, trebuie să scriu acest text şi să vă dau veştile amare, dar dacă ne iubim sănătatea atunci trebuie să lecturăm, să învăţăm şi să schimbăm ceva în alimentaţia noastră. Iubesc, ba nu, ador, zahărul atât de tare încât cred că a fost al doilea cuvânt pe care l-am spus după mama, tata, papa. Dar, e şi aici un mare DAR...
  • Publicat:
Zahărul, cel numit şi otrava albă

Îmi pare rău că tocmai eu, Pofticioasa pofticioaselor, trebuie să scriu acest text şi să vă dau veştile amare, dar dacă ne iubim sănătatea atunci trebuie să lecturăm, să învăţăm şi să schimbăm ceva în alimentaţia noastră. Iubesc, ba nu, ador, zahărul atât de tare încât cred că a fost al doilea cuvânt pe care l-am spus după mama, tata, papa. Dar, e şi aici un mare DAR…

Se spune că putem trăi liniştiţi fără el, odată ce ne dezvăţăm de gust. Căci nu aduce nimic bun, din punct de vedere nutriţional. Zero vitamine, zero minerale, zero acizi graşi benefici. Doar infinite plăceri pe care le declanşează în creierul nostru şi cu menirea clară – o arată tot mai multe studii – să ne facă sclavi. Cu alte cuvinte, să ne creeze dependenţă. Dependenţă care vine la pachet cu boli.  

Studii care incriminează zahărul

Pe lângă legătura incontestabilă dintre diabet şi consumul ridicat de zahăr, apar dovezi referitoare la alte maladii pe care ni le-ar aduce pe cap. În primul rând, în lumea medicală se vorbeşte tot mai mult despre relaţia cancer-zahăr, celulele canceroase ar fi în largul lor într-un organism hrănit cu zahăr şi s-ar înmulţi în voie.

Apoi, un studiu publicat în Journal of the American Medical Association spune că aceia care mănâncă mult zahăr îşi triplează riscurile de a avea probleme cu colesterolul şi, automat, de a suferi de boli cardiovasculare. Cercetătorii declară că mai au nevoie de studii pentru a veni cu date imbatabile, dar tendinţa este evidentă: zahărul ne face mai mult rău decât bine.

Atenţie la zahărul ascuns!

De curând, publicaţia Huffington Post atrăgea atenţia asupra alimentelor în care găsim o cantitate mare de zahăr: 15 ml de ketchup – 1 cub, o banană – 4 cuburi, un măr – 2 cuburi şi jumătate, o portocală – 5 cuburi şi jumătate, un covrig simplu – 1 cub, un pahar de suc de portocale din comerţ – 3 cuburi şi jumătate, 1 bol cu cereale – 3 cuburi şi jumătate, un baton mare de ciocolată cu alune şi caramel – 13 cuburi şi jumătate.

Aveţi în vedere recomandările nutriţioniştilor: femeile – nu mai mult de 6 linguriţe de zahăr pe zi (inclusiv zahărul ascuns în diverse mărfuri), iar bărbaţii – 9. O doză de 350 ml de suc din comerţ are 8 linguriţe de zahăr, ca să vă faceţi o idee şi mai clară.

Tags:
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân