Regimul Scarsdale

Cum trebuie sa fie o cura de slabire eficace? In primul rand, trebuie sa cuprinda alimente savuroase, sa nu prezinte nici un risc pentru sanatate, sa nu fie prea complicata, sa-si dovedeasca utilitatea intr-un timp relativ scurt si sa aiba rezultate pe te
  • Publicat:
Regimul Scarsdale
Regimul Scarsdale

Una dintre cheile reusitei oricarui regim este modul in care il percepi. In primul rand, trebuie sa fii convinsa ca vrei cu adevarat o schimbare in viata ta, dar nu trebuie sa privesti cu dramatism acest moment. Mai degraba e bine sa consideri ca participi la un experiment. La unul benefic pentru trup si spirit, avand in vedere faptul ca foarte multe dintre curele de slabire priveaza organismul de elementele de care are nevoie: vitamine, fibre, minerale, saruri etc., punandu-i astfel sanatatea in pericol. Celor care il urmeaza cu strictete, regimul medical Scarsdale le promite rezultate spectaculoase: pierderea a 9 kilograme in 2 saptamani fara amenintari pentru sanatate.

Continutul nutritional al fiecarui preparat inclus in regim a fost atent studiat. Regimul medical Scarsdale a fost conceput de medicul cardiolog Herman Tarnower, initial doar pentru pacientii clinicii private Scarsdale din SUA.
Rezultatele spectaculoase ale regimului au convins mii de oameni din intreaga lume sa-l urmeze.

In ce consta?
Regimul Scarsdale are doua etape: regimul de alimentatie dietetica (RAD), care nu trebuie prelungit mai mult de doua saptamani (perioada in care slabesti
500 g zilnic) si programul “Mancati si ramaneti suplu”, in timpul caruia se mentine greutatea, desi sunt persoane care chiar slabesc. Este foarte important sa respecti meniul propus si sa nu inlocuiesti alimentele indicate cu altele. Bineinteles, in cazurile extreme se poate inlocui un aliment, dar este bine sa fie din seria celor permise. Acest program prescrie o alimentatie saraca in grasimi si hidrati de carbon, dar cu o gama larga de alimente. In timp, acest regim te ajuta sa scapi, vrand-nevrand, de proastele obiceiuri alimentare.

„Mancati si ramaneti suplu”
Si acum alimentatia este saraca in grasimi si hidrati de carbon, dar este permisa o gama mai larga de alimente. Trebuie insa sa monitorizezi zilnic greutatea. Iata lista restrictiilor:
– Nu mai mult de 2 felii de paine proteica zilnic.
– Fara zahar, doar cu indulcitori; cartofi sau fainoase; lactate bogate in materii grase; dulciuri sau desert (cu exceptia celor cu gelatina fara zahar si a fructelor); inghetata; unt de arahide, ciocolata.
– A se reduce cantitatea de alcool, fiind de preferat doar un pahar de vin sec sau de bere slab calorica pe zi.
– Cele mai bune rezultate le obtin cei care alterneaza doua saptamani de regim cu doua saptamani ale programului “Mancati si ramaneti suplu”.

Reguli de aur
– Mananca exact ceea ce iti este recomandat. Nu inlocui un aliment cu altul.
– Nu consuma nici o bautura alcoolica.
– Intre mese nu manca decat morcovi si telina (la discretie).
– Singurele bauturi permise sunt cafeaua obisnuita sau decafeinizata, fara zahar, lapte sau frisca; ceaiul;  apa gazoasa (cu lamaie, daca iti place) si bauturile acidulate, cu orice aroma. Pot fi consumate oricat de des doresti.
– Prepara toate salatele fara ulei, maioneza sau alte sosuri onctuoase. Foloseste numai lamaie sau otet.
– Mananca doar legume gatite fara unt, margarina sau alte grasimi. Poti insa sa le stropesti cu lamaie.
– Toate carnurile trebuie sa fie foarte slabe (elimina orice urma de grasime). Procedeaza la fel si in cazul partilor grase de la pui si de la curcan.
– Nu este nevoie sa mananci tot ceea ce figureaza pe lista, insa respecta combinatiile indicate.
– Nu iti supraincarca niciodata stomacul. Cand simti ca ai mancat suficient, OPRESTE-TE!
– Nu tine regimul mai mult de 14 zile la rand.
– Completeaza zilnic un tabel cu variatiile de greutate pe toata durata regimului.

Tipuri de regim Scarsdale
Regim dietetic; regimul economic; regimul pentru cunoscatori in ale artei culinare; regimul vegetarian; regimul international Scarsdale

Mai multe informatii despre regimul Scarsdale gasiti in cartea „Cum sa slabiti 9 kilograme in 14 zile”, scrisa de dr. Herman Tarnower si Samm Sinclair Baker, aparuta la editura Humanitas.

Puncte forte
– Scadere rapida in greutate 
– Alimentele permise sunt apetisante, savuroase si variate
– Retetele sunt simple, usoare si la indemana tuturor
– Un regim practic care poate fi tinut oriunde si oricand
– Sanatatea nu iti este pusa in pericol
– Se poate manca pe saturate, nefiind permisa eliminarea unei mese
Puncte slabe
– Trebuie respectate ca la carte combinatiile de alimente
– Monitorizarea zilnica a greutatii corporale poate constitui un factor de stres, mai ales in primele zile ale regimului. Nu trebuie sa te descurajezi daca acul cantarului sta neclintit in prima saptamana, deoarece dureaza pana cand organismul este constient de ceea ce i se intampla

Regimul alimentar dietetic Scarsdale de 14 zile

Micul dejun (zilnic timp de 14 zile)
– 1/2 grepfrut (se poate inlocui cu fructe de sezon)
– O felie de paine proteica prajita (cu un continut crescut de proteine, cu indice proteic mai mare de 20%), fara unt sau margarina
– Cafea sau ceai (fara zahar, frisca sau lapte)

Luni
Pranz – Platou de carne rece, variata dupa gust (carnuri slabe: pui, curcan, limba, vita fara grasime) – Rosii felii, coapte sau inabusite – Cafea, ceai sau bautura acidulata dietetica Cina – Peste sau fructe de mare – Salata asortata, verdeata si legume dupa pofta inimii – O felie de paine proteica prajita n Grepfrut (fructe de sezon) – Cafea sau ceai

Marti
Pranz – Salata de fructe asortata (se pot combina toate fructele chiar si legumele care sunt la indemana) – Cafea sau ceai Cina – Biftec tocat la gratar (din belsug) – Rosii, salata verde, telina, masline, varza de Bruxelles sau castravete – Cafea sau ceai

Miercuri
Pranz – Salata de ton sau somon (fara ulei) stropita cu otet sau lamaie – Grepfrut, pepene galben sau alt fruct de sezon – Cafea sau ceai
Cina – Gratar de berbecut (dupa ce a fost eliminata grasimea) – Salata verde, rosii, castraveti si telina – Cafea sau ceai

Joi
Pranz – Doua oua preparate fara grasime – Branza de vaci degresata – Dovlecei, fasole fideluta sau rosii felii inabusite – O felie de paine proteica prajita – Cafea sau ceai Cina – Pui slab la gratar sau frigarui din belsug – Spanac din belsug, ardei gras, fasole verde fideluta – Cafea sau ceai

Vineri
Pranz – Felii de branza – Spanac din belsug – O felie de paine proteica prajita – Cafea sau ceai Cina – Peste sau fructe de mare n Salata asortata dupa gust din legume crude sau fierte – O felie de paine proteica prajita – Cafea sau ceai

Sambata
Pranz – Salata de fructe cat poftesti – Cafea sau ceai
Cina – Curcan sau pui la gratar – Salata verde cu rosii n Grepfrut
sau fructe de sezon – Cafea sau ceai

Duminica
Pranz – Curcan sau pui (cald sau rece) – Rosii, morcovi, varza fiarta, broccoli sau conopida – Grepfrut sau fructe de sezon – Cafea sau ceai Cina – Biftec la gratar din belsug – Salata verde, castravete, telina, rosii (crude sau inabusite) – Varza de Bruxelles – Cafea sau ceai

Pranz alternativ
Daca doresti, poti inlocui orice masa de pranz din oricare zi de RAD Scarsdale cu meniul urmator: – 1/2 cana de branza de vaci amestecata cu o lingura de smantana fara grasime facuta in casa n Fructe taiate felii din belsug – 6 jumatati de nuci intregi sau tocate, amestecate cu ingredientele de mai sus sau presarate peste fructe.

A doua saptamana de regim
Repeta toate meniurile din prima saptamana. Nimic mai simplu! Daca dupa 14 zile de regim tot mai trebuie sa scazi in greutate, urmeaza timp de doua saptamani programul „Mancati si ramaneti suplu”.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult
Superdans pentru o
Superdans pentru o "Iubire ca in filme"
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân