Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: mâncatul emoţional

Nici că se putea o ilustrare mai bună a subiectului: mâncatul emoţional. Chiar înainte să scriu prima literă din articol m-am înfipt într-o cutie de îngheţată şi am dat-o gata. A doua în ultimele 12 ore. Şi uite aşa, laptopul de pe care vă tastez se odihneşte acum pe o burtă generoasă, fosta siluetă drăguţă de acum câteva zile.
Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: mâncatul emoţional

Nici că se putea o ilustrare mai bună a subiectului: mâncatul emoţional. Chiar înainte să scriu prima literă din articol m-am înfipt într-o cutie de îngheţată şi am dat-o gata. A doua în ultimele 12 ore. Şi uite aşa, laptopul de pe care vă tastez se odihneşte acum pe o burtă generoasă, fosta siluetă drăguţă de acum câteva zile.

Şi uite cum se leagă ele lucrurile – chiar pe când savuram desertul, citeam un articol despre biata Kirstie Alley, şi ea ca şi mine o pofticioasă veşnic la dietă. Singura diferenţă între noi e că pe mine nu mă urmăresc paparazzi la shaorma în Berceni şi nici la mititei pe Dealul Negru. Ca să revin, tabloidele o tocau că a pus iar un strat de grăsime şi, iată nici acest regim ţinut (al 178,578 din calculele mele aproximative) nu a dat roade definitive. Şi cum citeam eu şi eu mai goleam o lingură de îngheţată, realizez că subiectul pe care vi-l propun astăzi, cu halitul pe bază de sentimente, este ceea ce îi pune mereu capac şi lui tanti Kirstie.

Aflată în plină lansare a unei cărţi autobiografice, actriţa s-a stresat peste măsură şi de aceea a ajuns să se îndoape şi să apară din nou supraponderală în fotografii. „Greutatea ei pare să fluctueze în funcţie de stările ei emoţionale. În timpul ultimei ei apariţii publice, ea a demonstrat că a reînceput să îşi înece amarul în mâncare”, a declarat o sursă pentru National Enquirer. Măi să fie! Dar eu n-am nici un amar de înecat, de ce sunt toată ziua cu botul în cutiile cu îngheţată, suspin după băuturi carbogazoase şi cochetez cu chipsurile? Există explicaţii.

Un meniu antiplictiseală, vă rog. Şi o gustare pentru fericire, să o am pe mai târziu!

Mâncatul emoţional – adică ceea ce fac eu acum stricând bunătate de rezultat al unei diete de succes (sper totuşi ca până când voi veţi citi aceste rânduri să-mi revin la cap şi la talie) – se petrece atunci când consumăm cantităţi însemnate spre imense de mâncare, de obicei junk food – ca să ne hrănim sentimentele şi nu foamea. Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de mâncare, dar băgăm în noi, scuzaţi expresia, pentru că suntem deprimaţi, plictisiţi, singuri, furioşi, anxioşi, stresaţi, lipsiţi de încredere, chiar fericiţi – mâncatul emoţional nu ţine doar de emoţiile negative, ci şi de cele pozitive. Experţii în nutriţie estimează că 75% dintre cazurile de mâncat excesiv sunt, de fapt, cazuri de mâncat emoţional.

Mecanismul prin care ajungem aici este simplu: din copilărie înţelegem că mâncarea ne poate aduce un oarecare confort, măcar pe termen scurt – facem ceva bun, curăţenie în cameră, de pildă, primim o prăjitură, facem ceva excelent, luăm un premiu, de exemplu, primim o invitaţie la un restaurant bun cu mama şi tata, păţim ceva rău, primim şi o bomboană pe lângă pansament. Având acest tipar undeva în subconştient, suntem tentaţi să apelăm la mâncare de câte ori avem o problemă emoţională. Ne facem un dublu rău: căpătăm siluete de urşi şi nici nu ne lăsăm să descoperim mecanisme care chiar ne-ar putea rezolva situaţiile emoţionale în care ne aflăm. (Scrise ea şi mai luă o gură de tartă cu mere).

Provocarea provocărilor: găsiţi înlocuitori pentru deliciile culinare
Primul pas ca să spargem acest scenariu de îmbuibare este să depistăm motivul. Adică să spunem „da, domne’, îmi vine să devorez savarina aia pentru că nu m-a sunat Nicu”. Apropo de prăjituri şi supărări, un sondaj prezentat de un site medical din America spune că atunci când sunt trişti oamenii tind să se consoleze cu îngheţată şi biscuiţi (39%), când sunt fericiţi înfulecă pizza sau fripturi (32%), iar 36% dintre cei plictisiţi deschid o pungă de chipsuri în episoadele lor de mâncat emoţional.

Bun, deci odată descoperită cauza pentru care vrem munţi dintr-un aliment, trebuie să găsim înlocuitori pentru mâncare. Lucruri care ne fac plăcere şi ne sunt la îndemână când intrăm în starea respectivă. Să dansăm, să facem o baie cu spumă, să alergăm până când falsa poftă de mâncare se plictiseşte de noi şi dispare. Vă doresc succes, mă duc să calc nişte cămăşi ca să uit că poftesc caramele!

Aventurile Pofticioasei mereu la dietă pot fi citite şi pe blogul ei, www.pofticioasa.ro. Găsiţi informaţii preţioase şi pe pagina de Facebook a Jurnalului Pofticioasei, la www.facebook.com/jurnalulpofticioasei.

Citeşte şi: Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: postul ca metodă de slăbit

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: gustul sportului

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: când o să fiu mare o să mă fac franţuzoaică